Comunicat Fundația Ogoranu: Comemorarea de la Sâmbăta de Sus va avea loc pe 26 iulie

Se împlinesc anul acesta 25 de ani de la sfințirea crucii monumentale ridicată în incinta Mânăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus de supraviețuitorii Rezistenței anticomuniste din Țara Făgărașului. De asemenea, se împlinesc 10 ani de când Fundația Ion Gavrilă Ogoranu organizează Zilele Rezistenței,  serie de manifestări culturale, memoriale și istorice, pentru cinstirea celor care au luptat cu prețul vieții pentru libertatea și demnitatea neamului românesc. Conform tradiției lăsate de însuși Ion Gavrilă Ogoranu, din 1995 încoace, comemorarea luptătorilor în Rezistența armată din Munții Făgărașului are loc anual, în prima duminică de după Sf. Ilie (patronul partizanilor făgărășeni), cu excepția duminicilor în care praznicul respectiv cade chiar în acea zi. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a asumat, după moartea eroului, continuarea acestei tradiții.

În urma deciziei autorităților guvernamentale, cu privire la menținerea și după data de 1 iulie 2020 a stării de alertă, respectiv prelungirea restricțiilor presupuse de aceasta, ne vedem puși în imposibilitatea de a organiza ediția din acest an a Zilelor Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Restricțiile în vigoare ne permit doar organizarea comemorării în aer liber, în condițiile stabilite de legislația în vigoare. Ne vom aduna deci, și în acest an, în data de 26 iulie 2020, la crucea de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a onora sacrificiul martirilor căzuți pentru Dumnezeu, Neam și Libertate.

În măsura disponibilităților existente, Mănăstirea oferă camere de cazare celor care vor solicita. Se pot rezerva camere și la pensiunile din stațiunea Sâmbăta de Sus. Spre deosebire de anii trecuți însă, nu va fi posibilă servirea mesei la trapeza mănăstirii, măsură cauzată de restricțiile în vigoare.

În acest context dureros, în care capacitatea noastră de organizare este afectată de restricțiile stării de alertă, facem un apel către toți prietenii noștri, foști deținuți politici, urmași ai luptătorilor anticomuniști, toți cei ce doresc să onoreze amintirea eroilor anticomuniști, să fie prezenți și în acest an la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pentru a păstra comuniunea cu idealurile și sacrificiul morților noștri. Să răspundem și anul acesta “Prezent!” și să fim alături de familiile luptătorilor din Țara Făgărașului, de urmașii celor pomeniți în cartea de aur a demnității neamului românesc.

Tradiționala drumeție la chilia (grota) Părintelui Arsenie Boca va avea loc anul acesta în ziua de sâmbătă 25 iulie, dimineață (și nu vineri, ca anii trecuți).

Pentru detalii organizatorice, persoana de contact desemnată este Florin Dobrescu, Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@gmail.com.

Vă așteptăm, sub semnul Rezistenței, la Sâmbăta de Sus!

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Președinte: Coriolan Baciu

Comments (0)
Add Comment