Curtea Constituțională a declarat drept neconstituționale amenzile date de autorități cetățenilor care nu au respectat restricțiile pe timpul stării de urgență.
Amenzi care însă vor trebui contestate în instanță, unde va trebui invocata excepția de neconstituționalitate, pentru a fi anulate. Ceea ce ar înseamna sute de mii de procese, care ar putea aglomera instanțele de judecată, deja depășite de numărul de dosare. Cine își închipuie însă că atîția români vor avea resurse financiare, de timp și de răbdare ca să umble prin judecătorii? Probabil că majoritatea vor rămîne buni de plată. Pentru un abuz al Statului!
Avocatul Poporului s-a declarat dezamăgit de decizia CCR.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat recent că, de la începutul stării de urgenţă, au fost aplicate în România 290.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 570 de milioane de lei (aproximativ 114 milioane de euro), pentru nerespectarea ordonanţelor militare.
Foarte bine! Dar trebuiau anulate si pensiile speciale! Normal ca nu au putut sa-si dea foc la valiza singuri…si adevarul gol-golut e ca nu exista vointa politica la niciun partid parlamentar oricat s-ar mima…ca sa nu mai vorbim de milioanele de euro incasate de partidele parlamentare…romanii sunt jefuiti si le place altfel i-ar fi linsat pe hotii astia din parlament, guvern si cotroceni demult…sau macar ar fi votat ALTFEL O A TREIA CALE! fara vechii sau actualii neobolsevici psdpnlpdlussrplusudmr partidul unic al coruptiei politicianiste neobolsevice postdecembriste…
n decembrie ’89 am crezut cu naivitate ca ne-am luat „portia de libertate”, insa securistii au pus mana imediat pe orice misca in tara asta! Astazi, la 30 de ani de-atunci, fiii si nepotii securistilor din ’89 intaureaza la ordin extern, o dictatura neomarxista asa de cumplita, incat cea din vremea lui Ceausescu o sa ni se para parfum de trandafiri! Sa vedem care va fi raspunsul romanilor la noua dictatura si cat timp o vor suporta!
Ceausescu a instaurat o dictatura a inaltarii neamului romanesc,o dictatura care dadea binele cu forta.Cotropitorii iudaici au taiat avantul marelui patriot roman printr-o crima abjecta si perfida.Poporul roman astazi este apasat pe grumaji de calacaiul iudeo-neocomunist.Presedintele tarii si guvernul strain impus Romaniei cu forta terorista a acolitilor sai,cu prilejul acestei pandemii de atac,isi exercita functia de stat la comanda internationala a cazarilor zisi iudaici.Numai Dumnezeu ne poate da o lumina in intunericul in care a fost infundata tara noastra,spre libertate.