Exprimarea președintelui Iohannis, respectiv „stați acasă, altfel vom avea înmormântări”, este ca un soi de blestem, a spus, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, miercuri, la România TV.
Potrivit sursei citate, IPS Teodosie a afirmat că declarația președintelui Klaus Iohannis „a creat panică între credincioși după o bucurie atât de mare că se aduce sfânta lumină”, notează ActiveNews.
„Toți au crezut că un protocol între Patriarhie și MAI are o valoare de lege. Creștinii se simt marginalizați, discriminați”, a spus Arhiepiscopul Tomisului. „(…) Exprimare că dacă nu ascultați, veți face înmormântare este ca un soi de blestem. Să nu se mai facă astfel de afirmații”, a adăugat IPS Teodosie.
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a arătat nemulțumit de acordul pe care MAI l-a semnat cu Biserica Ortodoxă pentru sărbătorile pascale.
„Nu e cazul să ne relaxăm. În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministrului să revină asupra acestui acord, să găsească o formulă care se încadrează formulei „Stați acasă!” și care respectă toate ordonanțele militare. Dragi români, vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a spus președintele.
claun iohanus e satanizat in mod clar; pe cuvant individul asta e mai sinistru decat iliescu…