Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, a fost demis din funcție începând cu ziua de vineri, 10 aprilie. Decizia a fost luată de superiorii acestuia de la București, care au fost deranjați de faptul că Daniel Drăgoi s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru stoparea pandemiei de coronavirus. Postarea lui Daniel Drăgoi despre decizia de demitere o puteți citi în articolul de pe Monitorul de Suceava.
Foto: Monitorul de Suceava
O haită de hiene: atei, farisei, masoni, evrei, musulmani…
Ba se mai găsesc printre ei şi unii botezaţi ortodox, creştini doar cu numele.
Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
… De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.