„E o nebunie. Europa mai are nevoie de 15 zile pentru a decide ce să facă, cui și cum să ajute, dacă îi va ajuta. În condiții extreme, când oamenii mor astăzi de pneumonie, iar mâine ar putea, posibil, să moară de sărăcie”, a declarat politicianul italian pentru publicația affaritaliani.it.
Salvini a mai afirmat:
“Nu e nicio uniune, ci un cuib de vipere și șacali. Mai întâi vom învinge virusul, apoi ne vom gândi la Europa. Dacă va fi nevoie, ne vom lua rămas bun, fără a aduce mulțumiri”.
Joi, presa italiană a anunțat pe surse, că prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte, în cadrul ședinței celor 27 de lideri ai UE, care a avut loc în format de videoconferință, a respins proiectul documentului final cu privire la măsuri de depășire a urmărilor pandemiei de coronavirus. Acesta a pus la dispoziție colegilor un termen de 10 zile pentru a identifica „o soluție adecvată care să corespundă situației excepționale”. Premierul a declarat că instrumentele elaborare în trecut în UE, care vizează politica financiar-economică ale unor state, nu mai corespund provocărilor de azi.
Ma cam indoiesc de faptul ca Matteo Salvini nu stie ca , de fapt Italia are mai multa nevoie de Europa decat invers .
Nicio tara nu are nevoie de birocratia neomarxista si prosodomita de la Bruxelles; Bukovski a spus-o clar acum ani de zile si tot mai multi oameni lucizi isi dau seama ca ue seamana cu urss; de altfel s-a vazut zilele care este de fapt „solidaritatea” europeana in vremuri de criza, e egala cu zero. Asa ca , cu cat mai repede se alege praful de toata sandramaua uerss cu atat mai bine!
@ Pui De Dac ” Nicio tara nu are nevoie de birocratia neomarxista si prosodomita de la Bruxelles; ” Daca-ti spun ca , ai dreptate , te superi ??? Nu stiu cine-i Bukovski si nici nu ma intereseaza , insa , are si asta deasemenea dreptate cu-n amendament : Putin se ocupa de rusii lui in vreme ce Macron , Merkel , Conte , Klaus Werner Iohannis { asta in special } nu-i doare capul de-asa ceva . Putin s-a dus si-a vizitat spitale unde erau interanti aia infectati { o fi fireste una dintre bravadele lui } dar , pe care dintr-astia enumerati de mine l-ai vazut facand asa ceva ? Ai dreptate si aici : ” Asa ca , cu cat mai repede se alege praful de toata sandramaua uerss cu atat mai bine! ” Singura problema este ca , dupa ce s-a distrus TOTUL in aceasta tara… NOI VOM FI AIA MURITORI DE FOAME NU EI !