Cele mai mari minuni, mai mari decât acestea și alte vindecări au fost învieri ale sufletelor oamenilor, vindecări sufletești, întoarcerea la pocăință și îndreptarea vieții. O minune pe care ochiul nu o poate vedea și auzi este în imposibilitate de a se mărturisi. Se simte, totuși, în inima fiecărui om și este experimentată în profunzimea existenței sale.
În perioada 10-19 noiembrie, în anul 2007, cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus de la Mănăstirea Vatoped de pe Muntele Athos în Cipru, spre închinare. Când poporul credincios a venit să se închine sfintelor moaște, în biserică a început să se simtă mirosul unui parfum puternic aromat. Atunci credincioșii au constatat că acel frumos miros venea de la moaștele sfântului, care la atingere erau calde, ca și cum ar fi fost un trup în viață. Oameni cu felurite boli și ispite au venit să se închine înaintea sfintelor moaște, cerând vindecare, și mulți au plecat tămăduiți.
1. Vindecarea unei femei cu piciorul drept rupt.
După slujba Vecerniei, sâmbătă, 10 noiembrie, femeia s-a grăbit să iasă din biserică și s-a lovit la piciorul drept, care s-a dovedit, în urma investigațiilor medicale, a fi rupt în apropierea gleznei. În spital, piciorul i-a fost imobilizat într-un mulaj de ghips, primind recomandarea de a-l ține nemișacat, iar atunci când dorește să se deplaseze, să se folosească de cârje. Ea a suportat dureri mari, dar s-a deplasat susținută până la biserica unde era așezat capul sfântului spre închinare. După ce s-a rugat înaintea sfintelor moaște, durerile au dispărut, fractura de la picior s-a vindecat în mod minunat, femeia plecând fără cârje la spital, unde i-a fost scos ghipsul.
2. Vindecarea unui elev de zece ani care avea hemiplegie
După un traumatism cranian, un elev de zece ani din Archangelo a rămas cu hemiplegie (paralizie a jumătății sale stângi a corpului). Pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni înaintea ca cinstitul cap să ajungă în Cipru, copilul a fost îngrijit în Spitalul General „Leukosia”. După ce s-a închinat capului Sfântului Ioan Gură de Aur, starea în care se afla s-a ameliorat, până ce paralizia a dispărut, spre surprinderea tuturor.
Această minune, cât și cea precedentă au fost relatate de către mass-media.
3. Dispariția unei tumori de la gât, vindecarea unui om cu probleme neurologice, dischinezie și probleme cu vertebrele.
Era un cuplu în care soția avea o tumoare mare la gât, iar soțul ei suferea de probleme neurologice, dischinezie și probleme cu vertebrele. Cu mare efort au reușit să ajungă la rândul ce se formase pentru închinarea la sfintele moaște aduse din Athos. Deodată, soțul a simțit ca și cum două degete îi apăsau cu putere spatele. Durerea a devenit din ce în ce mai puternică și agonia din ce în ce mai evidentă. Când le-a venit rândul să se închine, după ce au atins racla în care se afla capul sfântului, soțul a constatat că nu mai avea nicio durere și că de pe gâtul soției sale dispăruse tumora. Astfel, prin credință, ei au plecat complet vindecați.
4. Vindecarea unui om cu dischinezie la spate
Potrivit mărturisirii sale, el a avut o problemă gravă, localizată la spate, iar în timp ce se închina capului Sfântului Ioan, atunci când s-a aplecat să sărute racla a simțit vibrații puternice în zona cu probleme, iar mai apoi a constatat că se vindecase.
5. Vindecarea unui copil ce era pe moarte din Siri Lanka
O femeie budistă a îmbrățișat Ortodoxia în Cipru și a fost botezată. Când cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus în Cipru, spre închinare, femeia s-a rugat cu credință pentru însănătoșirea nepoatei sale din Siri Lanka, care era pe moarte. După aceea, a primit un telefon din patria ei natală, prin care i s-a făcut cunoscut faptul că nu mai există niciun motiv de întristare, deoarece copilul a trecut peste starea critică în care se aflase. Conștientizând minunea ce avusese loc, femeia a povestit rudelor sale din Siri Lanka despre capul făcător de minuni al Sfântului Ioan.
În cele din urmă, cele mai mari minuni, mai mari decât acestea și alte vindecări au fost învieri ale sufletelor oamenilor, vindecări sufletești, întoarcerea la pocăință și îndreptarea vieții. O minune pe care ochiul nu o poate vedea și auzi este în imposibilitate de a se mărturisi. Se simte, totuși, în inima fiecărui om și este experimentată în profunzimea existenței sale.
Nu ma lasa si pe mine,Sf.Ioane Gura de Aur!
[…] Link: https://www.buciumul.ro/2018/11/13/minuni-contemporane-ale-sfantului-ioan-gura-de-aur/ […]