Participă la marșul de protest „Stop 5G – viața și proprietatea noastră sunt mai importante decât tehnologia voastră!”, care va avea loc în București, DUMINICĂ 20 OCTOMBRIE, începând cu ora 16.30, pe traseul: Ministerul Comunicațiilor – Ministerul Justiției – Ministerul Sănătății – Guvern.
Solicităm Guvernului României să renunțe la proiectul de OUG prin care se dorește amplasarea unui număr foarte mare de antene 5G pe blocurile de locuințe, în locuri publice, în parcuri, pe terenuri agricole, în păduri, pe pajiști și în arii protejate, fără autorizație de construcție și fără acordul proprietarilor.
Până în prezent, 75 de organizații și-au exprimat adeziunea și au semnat Memoriul Stop 5G adresat Ministerului Comunicațiilor și Guvernului.
ORGANIZATORI: Grupul STOP 5G și Asociația Pro Consumatori
Protestul de DUMINICĂ, 20 OCTOMBRIE din BUCUREȘTI are scopul de a obliga Guvernul să renunțe la Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Proiectul de OUG încalcă în mod flagrant atât Legea fundamentală a țării – Constituția României, precum și legile subsecvente care reglementează în mod imperativ exercitarea dreptului de proprietate precum și alte drepturi cetățenești.
La Referendumul din luna mai 2019 marea majoritate a românilor care au participat la vot și-au exprimat voința în sensul că NU mai vor ca legile importante să fie modificate prin ordonanțe de urgență. Faptul că reprezentanții guvernului încearcă să modifice prin acest OUG nu mai puțin de nouă legi, dintre care unele foarte importante (Legea fondului funciar, Legea cadastrului, Legea de protecție a mediului, Legea asociațiilor de proprietari, Legea autorizării lucrărilor de construcții, Regulamentul general de urbanism etc.), reprezintă o sfidare fără precedent și inadmisibilă a voinței suverane a poporului român.
Motivele pentru care protestăm sunt:
🔸 Radiațiile generate de tehnologia 5G au efecte nocive asupra sănătății oamenilor, florei și faunei;
🔸 Tehnologiile invazive 5G, atât de pe Pământ cât și din Spațiu, au impact negativ asupra echilibrului întregului ecosistem, prin radiațiile emise de rețelele de telecomunicații;
🔸 Se încalcă legislația în vigoare, inclusiv unele tratate internaționale;
🔸 Se încalcă drepturile fundamentale ale cetățenilor, ce sunt protejate de Constituție și Carta Drepturilor Omului;
🔸 Proiectul de OUG introduce forțat unele proceduri ilicite, destinate profitului corporațiilor și în detrimentul sănătății cetățenilor;
🔸 Sfidarea voinței suverane a poporului român;
🔸 Nerespectarea Principiului precauției stipulat de legislația internațională și cerut de mii de cetățeni români prin petițiile semnate și solicitat de comunitatea internațională prin Apelul internațional împotriva tehnologiei 5G, în care se dovedește cu argumente științifice că această tehnologie este nocivă. Acest principiu trebuie aplicat deoarece s-a dovedit prin mii de studii și prin numeroasele cazuri de boli apărute că tehnologia 5G afectează grav sănătatea. Nocivitatea este cauzată în principal de poluarea generată prin câmpul electromagnetic emis de aceste tehnologii, de densitatea sporită a echipamentelor radiative și de spectrul mărit de frecvențe cu care aceste dispozitive operează.
🔸 Graba forțată și nejustificată cu care se urmărește de către guverne și corporații implementarea tehnologiilor 5G, fără a fi prioritizată siguranța populației și a mediului, nu reprezintă o dezvoltare tehnologică sustenabilă, ci o strategie pentru o crimă împotriva umanității și a mediului înconjurător.
Aici este textul proiectului de OUG aflat în consultare publică până pe 25 octombrie. Veți putea înțelege mai bine ce vor să facă, împotriva noastră, pentru bani!
Veniți la marșul de protest! Acționăm pentru binele nostru, al tuturor!