Bolsonaro – discurs dur la cea de a 74 sesiune a Adunării Generale a ONU împotriva ideologiilor încorporate sub umbrela așa-numitei „corectitudini politice”

Președintele Braziliei Jair Messias Bolsonaro – discurs dur la cea de a 74 sesiune a Adunării Generale a ONU împotriva ideologiilor încorporate sub umbrela așa-numitei „corectitudini politice”, prin intermediul cărora se încearcă subminarea suveranității naționale, a valorilor morale și spiritual tradiționale ale națiunilor suverane

Noul președinte al Braziliei, conservatorul Jair Messias Bolsonaro, a rostit pe 24 septembrie primul său discurs în calitate de șef de stat în fața Adunării Generale a ONU, cu ocazia celei de a 74-a sesiuni a adunării.

Discursul a fost unul pe măsura așteptărilor având în vedere declarațiile și acțiunile lui Bolsonaro de la preluarea mandatului de președinte, la începutul acestui an. Bolsonaro a declarat război total ideologiei LGBTQ+ promovată de guvernările socialiste în toate domeniile, în special în educație. Una din primele măsuri ale administrației Bolsonaro a fost interzicerea totală a ideologiei LGBTQ+ în școli.

În partea de încheiere a discursului de la ONU, Bolsonaro a criticat dur modul în care ideologiile încorporate în așa-numita „corectitudine politică” au acaparat toate domeniile, dar în special educația, cultura și media, unele fiind promovate chiar de agențiile ONU, în numele unui așa-zis „interes global”. În realitate astfel se subminează grav suveranitatea și identitatea națională, valorile morale și spirituale ale națiunilor.

Deși nu a numit explicit ideologiile în discurs, este evident că Bolsonaro s-a referit la toate ideologiile LGBTQ+, precum și la cele care promovează avortul sau măsurile extreme în domeniul protejării mediului, în detrimentul dezvoltării economice, element-cheie al suveranității națiunilor. Toate aceste ideologii sunt impuse sub paravanul și utilizarea manipulatoare a unor termeni precum „drepturi universale ale omului” sau „interes global”. Bolsonaro a adresat un apel ONU și statelor membre să spună adevărul atunci când se referă la chestiuni precum modificările climatice, drepturile omului sau democrație.

„În ultimii ani ne-am lăsat seduși de ideologii care nu au căutat adevărul, ci doar puterea absolută. 

Ideologia s-a înrădăcinat în educație, cultură și comunicații, dominând media, școlile și universitățile. 

Ideologia ne invadează casele și încearcă să dezmembreze celula de bază a unei societăți sănătoase, și anume familia.

Încearcă de asemenea să distrugă inocența copiilor noștri în încercarea de a corupe chiar și cea mai elementară și de bază identitate a lor – cea biologică.

„Corectitudinea politică” a ajuns să domine dezbaterea publică, alungând rațiunea și înlocuind-o cu manipulare, clișee recurente și sloganuri. 

Ideologia invadează însuși sufletul omului pentru a-l rupe de Dumnezeu și de demnitatea pe care El ne-a dăruit-o. 

Iar cu aceste metode ideologia lasă întotdeauna urmele morții, ignoranței și mizeriei, pe oriunde  apare.

Eu sunt o dovadă vie. Am fost în mod laș înjunghiat de un activist de stânga și numai printr-un miracol am supraviețuit. Îi mulțumesc încă o dată lui Dumnezeu pentru viața mea. 

ONU ne poate ajuta în lupta noastră cu mediul materialist și ideologic care subminează principii de bază ale demnității umane. Organizația a fost creată să promoveze pacea între națiunile suverane, precum și libertatea și progresul social, așa cum se afirmă în preambulul Cartei ONU.

Atunci când vine vorba de chestiuni legate de climă, democrație, drepturile omului, egalitatea de drepturi și obligații între bărbați și femei, noi toți trebuie să reflectăm asupra adevărului așa cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan (8:32) „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”

Toate resursele noastre, naționale sau internaționale, ar trebui în cele din urmă să fie direcționate către acest scop.

Noi nu suntem aici să eradicăm naționalități sau să negăm suveranități în numele unui „interes global” abstract.

Aceasta nu este Organizația interesului Global. 

Aceasta este Organizația Națiunilor unite, și așa trebuie să rămână.

Cu umilință și încredere în puterea eliberatoare a adevărului, permiteți-mi să vă reasigur că puteți conta pe această nouă Brazilie pe care eu o reprezint.

Vă mulțumesc tuturor pentru mila și slava lui Dumnezeu!”

Sursa: lifesitenews.com

Comments (0)
Add Comment