Corneliu Zelea Codreanu, văzut de istorici şi personalităţi ale epocii sale

Nicholas Nagy-Talavera, istoric maghiar de origine evreiască:

„Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească. O ţărancă bătrână şi ofilită şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni să bată şi slujba, care preceda întotdeauna adunările legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodată întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu.”

(Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

Andreas Hillgruber, istoric evreu-german:

“Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau,fără îndoială, dintr-un profund patriotism autentic.”

(Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

Zigu Ornea, istoric evreu:

“Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă.”
(Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386)

Iuliu Maniu, om politic, președintele Partidului Național Țărănist:

„Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid.” (Iuliu Maniu, declaraţii făcute la Snagov, vara lui 1943). “Urmărind personalitatea lui Corneliu Codreanu, m-am convins că e de o sinceritate, de o consecvenţă şi de o onorabilitate care sunt foarte rare în viaţa noastră politică.” (Depoziție la procesului lui C Z Codreanu din 1938).

Emil Cioran, filosof, scriitor:

„În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era “deştept”, Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost.

Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui…”
(“Glasul strămoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Ieromonahul Justin Parvu:

“Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vieţii sale o legendă, iar moartea sa, care a fost o jertfă – “cea mai scumpă dintre nunţi”, cum spunea cântecul legionar, a făcut ca proiectarea sa mitică să capete o deosebită profunzime. Corneliu Zelea Codreanu şi Mişcarea Legionară au fost însă şi o realitate care aparţine istoriei românilor. N-o putem neglija şi trebuie să o înţelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei româneşti, unde trebuia demult să-şi afle locul.”

Pãrintele Dumitru Stăniloae:

„Corneliu Codreanu era si el o figurã foarte interesantã; si atrãgea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotãrât si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotãrâtã de a fi. Era un dar al lor. Cred cã e o oarecare asemãnare între ei, parcã erau o piatrã, o stâncã. Eu n-am avut aceastã exactitate de a defini lucrurile, m-am legãnat asa, în cunoasterea adevãrului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blândete, pe bunãtate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras – e adevãrat, dar ca persoanã n-am exercitat aceastã atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine…”

Mircea Eliade, filosof, scriitor, istoric al religiilor

„Dar Corneliu Codreanu a făcut din mine un fanatic român. Cât timp judec în istorie – iar nu în absolut – nu pot gândi nimic fără să ţin seama de neamul meu”.

(Mircea Eliade, Jurnalul portughez)

Traian Herseni, etnolog

“Căpitanul nu e ales de oameni, nu e conducător făcut, ci trimis de ursita cea fără greş a neamului, născut anume ca să mântuiască ţara”.

David Şafran, rabin

“Corneliu Zelea Codreanu tăcu. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20. Vorbeam de-acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămîn, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într-o situaţie delicată. De afară, răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gînd şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. (…) Îl văd cum se ridică, îmi întinde mîna şi-mi spune: <<Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, sau rănit ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om.>>
Am plecat. Am cîntărit mult, ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică. Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937. (…)”

(Rabin dr. David Şafran – „Karl Marx, antisemit”, Ierusalim, 1979, pp. 106)

Vasile Băncilă, filosof, etnolog

“Căpitanul a stat tot timpul descoperit – singurul –, pe vremea aceea care îngheţa apa pe ţeastă. Atunci am văzut taina puterii acestui om, pe care-l priveam pentru întâia oară, atât cât se poate vedea: în primul moment, te priveşte blând, aproape duios. Dar, în momentul următor, te fixează pe loc, printr-un fluid de mare voinţă. Totul natural, nimic socotit. Intim, dar fără a bagateliza, impunător, dar fără a fi distant. Un fenomen al naturii şi al istoriei, făcut să comande.”

(Vasile Băncilă, scrisoare către Lucian Blaga, 14 februarie 1937)