Deşi Sfânta Scriptură nu are în paginile sale vreo menţiune legată de acest eveniment, există o serie de scrieri datate în jurul anului 140 d.H. care precizează naşterea, mai exact o lucrare iudeo-creştină numită Protoevanghelia lui Iacov.
Există o confuzie şi o divergenţă de opinie în comunitatea creştină, existând părţi care susţin că ziua de nume, Maria, se serbează pe 15 august (la Adormirea Maicii Domnului), iar alţii care susţin – obicei respectat cu stricteţe în Moldova – că ziua de nume se serbează pe 8 septembrie, la naştere. Confuzia derivă şi din faptul că, adesea, există o singură sărbătoare în calendarul ortodox care aminteşte sfinţii, şi de cele mai multe ori, aceasta marchează moartea lor.
Sărbătoarea marchează în calendarul popular graniţa dintre sfârşitul verii şi începutul toamnei. Este considerat că, în jurul datei de 8 septembrie, păsările călătoare îşi încep călătoria spre sud, spre ţările calde, insectele se retrag în pământ şi frigul iernatic începe să se instaleze. Tot în preajma acestei date încep să se strângă multe dintre fructele şi plantele toamnei, iar pe 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, tradiţia populară spune că se scutură şi se culeg nucii.
Mai multe biserici din Iaşi îşi serbează în această perioadă hramul, una dintre cele mai cunoscute fiind Mănăstirea Hadâmbu.
sursa Ziarul de Iași