1. Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului – Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit pre-serbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire.
2. Sfântul Cuvios Simeon de la Pângărați – Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra Neamţ, în timpul evlaviosului domnitor Alexandru cel Bun (1400-1432).
Încă din tinereţe era râvnitor pentru cele dumnezeieşti, alegând viaţa monahală şi intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. După multă nevoinţă şi ascultare, sporind duhovniceşte, s-a retras la linişte, împreună cu încă doi ucenici ai săi, în anul 1432, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, Cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, într-o frumoasă poiană, unde s-a nevoit, cu ucenicii săi, în rugăciuni neîncetate, încât aşezământul lui a devenit cunoscut sub numele de „Sihăstria lui Simeon”.
Auzind Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504) de nevoinţa Cuviosului, i-a dăruit ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La sfinţirea ei de către mitropolitul Teoctist I, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot, devenind astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”.
Aici a adunat în jurul său mulţi ucenici, sporind în nevoinţă şi rugăciune şi învrednicindu-se de darul vindecării bolilor şi al înainte-vederii. De binecuvântarea lui se bucurau credincioşii, dar şi înalţii dregători şi chiar Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care-i cerea sfatul pentru el şi pentru ţară.
Prin îngăduinţa lui Dumnezeu, în anul 1476, când au năvălit turcii asupra Moldovei şi au biruit la Războieni, Cuviosul Simeon, după ce s-a rugat pentru domn şi pentru ţară ca să-i scape din mâinile cotropitorilor, şi-a luat ucenicii şi s-a stabilit la Mănăstirea Caşva, în ţinutul Mureşului.
Aici, în toamna aceluiaşi an, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în această mănăstire. Spre sfârşitul anului 1484, după ce s-a aşezat pacea în ţară, Sfântul Voievod Ştefan i-a adus sfintele moaşte într-o raclă şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din ele, le-a oprit pentru binecuvântare, iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte le-a îngropat în Cetatea Sucevei.
Sfântul Cuvios Părinte Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în Ţara de Sus a Moldovei. Şi-a început viaţa monahală de tânăr la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi în anul 1508. Aici a fost ales de toţi vieţuitorii părinte duhovnicesc, conducând obştea Mănăstirii timp de 56 de ani.
Despre viaţa lui vorbeşte ieromonahul Anastasie de la Moldoviţa, care l-a cunoscut îndeaproape: „Din copilăria sa el s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Era scriitor foarte iscusit, postitor, răbdător şi ostenitor în toată nevoinţa duhovnicească”.
Datorită nevoinţelor sale, Stăpânul Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii, Sfântul Dimitrie, au rânduit ca domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568) să zidească la Pângăraţi o biserică nouă, în locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci.
Aceasta a fost sfinţită de mitropolitul Grigorie al Sucevei în anul 1560. În anul 1566, Sfântul a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti, le-a dat ultimele poveţe, a lăsat egumen în locul său pe ieromonahul Teodorit, iar el s-a retras la mănăstirea lui de metanie, Moldoviţa.
Aici, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh şi s-a nevoit timp de încă 4 ani. În anul 1570, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat de ucenicii săi.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe
Cuvioşii Simeon şi Amfilohie la data de 7 martie 2008, rânduindu-le ca zi de pomenire 7 septembrie.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
3. Sfântul Mucenic Sozont – Era din Licaonia (Asia Mică). Fiind păstor, ajunge cu turmele sale în apropierea cetății Pompeiol (Asia Mică) unde se cinstea o zeitate păgână din aur și argint. Sfântul Mucenic Sozont intrând în templul păgân rupe mâna dreaptă a idolului și vânzând-o, a împărțit săracilor câștigul.
Conducătorul păgân al cetății a început să prigonească creștinii în încercarea de a afla cine este făptașul. Sfântul Sozont auzind acest lucru, s-a dus de bună voie în fața conducătorului, mărturisind fapta. A fost chinuit și a murit ca martir în anul 304.
