Victimele „iadului comunist din Gherla” au fost pomenite în pelerinajul de la Nicula

Prima rugăciune din cadrul tradiţionalului pelerinaj spre Mănăstirea Nicula a fost rostită miercuri de Mitropoliţii Andrei al Clujului şi Inochentie de Burundi și Rwanda pentru sufletele celor ce au pătimit in perioada comunistă la închisoarea din Gherla, informează Radio Renaşterea.

Ceremonialul a avut loc în faţa Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla.

Deşi cu o istorie lungă, consacrată în secolul al XVIII-lea, în vremea Mariei Tereza, ca spaţiu de detenţie pentru cei condamnaţi pentru infracţiuni grave, penitenciarul Gherla și-a făcut un trist renume în perioada comunistă.

Regimul comunist a reuşit „performanţa” de a creşte atât numărul deţinuţilor politici, cât şi regimul de teroare, la cote maxime.

Pelerinajul „La Nicula colo–n deal”

Cei doi ierarhi au parcurs 7 km alături de miile de credincioşi veniţi la hramul mănăstirii Nicula.

Pelerinajul a pornit, în jurul orei 12:00, de la biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla.

Ierarhii au fost întâmpinați cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare, la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei.

Pe traseu s-au făcut și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar în satul Nicula, pelerinii au fost întâmpinați de localnici cu apă și felii de cozonac.

Pelerinajul s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de soborul de preoți și ierarhi, iar la final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit tuturor pentru efortul de a parcurge și-n acest an, pe jos, „drumul din Gherla până la Maica Domnului”.

sursa: Basilica

Comments (0)
Add Comment