SUA: Facebook primeşte o amendă record de 5 miliarde de dolari

Motivul: a indus în eroare utilizatorii reţelei sociale asupra capacităţii de a controla confidenţialitatea informaţiilor personale, au stabilit autorităţile federale americane.. Este cea mai mare amendă acordată vreodată pentru violarea vieţii private a consumatorilor şi una dintre cele mai consistente cerute de guvernul american. În plus  justiţia americană a deschis o vastă anchetă anti-trust împotriva giganţilor de internet, suspectaţi de practici anticoncurenţiale.

Facebook nu doar că va trebui să achite această amendă record dar va trebui şi să regândească modul în care gestionează datele personale ale miliardelor de utilizatori ai reţelei sociale, anunţă Comisia federală de Comerţ, principala autoritate în materie de comerţ din Statele Unite.

Comisia a votat pentru soluţionarea problemei printr-un acord amiabil dar, totuşi, înţelegerea va trebui validată şi de justiţie.

Republicanul Joe Simons, preşedintele autorităţii a explicat că “Facebook a promis miliardelor de utilizatori din lumea întreagă că pot decide dacă ori cum le sunt făcute publice datele personale. Si totuşi, compania a restrâns aceste posibilităţi».

Facebook, a căror acţiuni au scăzut cu  -1,7% pe Wall Street imediat la deschiderea bursei, a plătit deja un avans de 100 de milioane de dolari.

Anunţul intervine într-un moment în care Departamentul pentru Justiţie deschide o anchetă ce vizează marile firme de tehnologie digitală, fără să le numească însă. Acestea sunt suspectate de practici anticoncurenţiale. Noua anchetă se alătură unor proceduri similare deschise de o parte şi de alta a Atlanticului.

În Statele Unite, investigaţii similare sunt în curs în Congres dar şi în agenţia pentru protecţia consumatorului.

 

Comments (0)
Add Comment