Ea însăși un simbol al Rezistenței, doamna Elena Arnăuțoiu și-a identificat destinul cu cel al fraților săi și al întregii grupări de rezistență din regiunea Muscelului, devenită în acei ani de după instaurarea comunismului în România un adevărat teatru de război.
Născută la 12 aprilie 1919, Elena Arnăuțoiu a fost arestată în decembrie 1950 și deținută până în februarie 1953, trecând prin închisorile și lagărele de la Ocnele Mari, Pipera și Ghencea. După capturarea fraților săi, a fost din nou arestată la 22 iunie 1958, trecând prin anchetele Securității din Pitești și condamnată la 5 ani închisoare corecțională pentru “omisiune de denunț”, cunoscând supliciul închisorilor de la Pitești, Jilava, Miercurea Ciuc și Arad, până în 1962.
Încununată cu împlinirea vârstei centenare, Elena Arnăuțoiu a fost decorată de Președenția României cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere a ţinutei morale și demnității cu care a s-a opus Comunismului, plătind cu libertatea și tinerețea sa risipite între zidurile temnițelor totalitare.
În numele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, ne plecăm în fața catafalcului înveșmântat în tricolor, al doamnei Elena Arnăuțoiu, aducând modestul nostru omagiu curajului și jertfei de care a dat dovadă această fiică neînfricată a neamului românesc. Fie ca Domnul să primească sufletul său mucenicit, hărăzindu-I odihna veșnică alături de frații săi și celelalte lumini ale luptei de rezistență anticomunistă plecate dintre noi.
În veci pomenirea sa.
Elena Arnăuțoiu! Prezent!
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Președinte: Coriolan Baciu
1.07.2019