Din această toamnă, în cinematografele din România va rula „Între Chin şi Amin“, primul film despre Experimentul Piteşti. Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, regizorul Toma Enache, realizatorul lung metrajului, vorbeşte despre „chinurile facerii“ filmului şi despre ce l-a inspirat.
Lungmetrajul „Între Chin şi Amin“ este povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu“. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinuită de aşteptarea bărbatului iubit. Filmările au fost realizate în satul Corbu, Constanţa şi la Închisoarea Jilava. „Filmările din închisoare sunt la Fortul 13 Jilava, chiar dacă acţiunea se întâmplă la Piteşti, pentru că puşcăria din Jilava s-a păstrat mai bine“, spune Toma Enache.
Cum s-a născut ideea filmului „Între Chin şi Amin“, primul lung-metraj despre Experimentul Piteşti, şi cât de dure au fost „chinurile facerii“? De ce v-a inspirat Experimentul Piteşti?
Toma Enache: Poveştile uluitoare de viaţă şi de rezistenţă ale unor oameni fantastici, poveşti care au luat naştere în perioada reeducării, m-au determinat să fac acest film. Am simţit că rezistenţă şi tăria de caracter ale acestor oameni trebuiau mărturisite şi într-un film. Nimic legat de acest subiect nu e uşor. Chiar şi să asculţi adevărul despre ce s-a întâmplat acolo e greu şi dureros. Chinurile şi torturile la care au fost supuşi acei oameni sunt de neimaginat iar transpunerea lor într-un film artistic nu poate fi nici ea uşoară. Însă efortul meu şi al echipei contează mai puţin. L-am privit cu toţii că pe un mic tribut adus acestor oameni excepţionali. Am considerat că este de datoria noastră să povestim lumii, atât cât putem noi, despre aceste adevăruri dureroase, despre suferinţele îndurate de aceşti superoameni, despre puterea lor de a răbda, şi în final, de a ierta. Cred că Experimentul Piteşti şi rezistenţa anti-comunistă în general ar trebui să fie tema a multor zeci de filme. Din păcate, deşi a trecut atâta timp de când avem libertatea de a face filme despre orice dorim, adică vreo 30 de ani, acesta este primul film artistic de lungmetraj cu acest subiect, care va apărea în cinematografele din România.
„Am filmat şi 12 ore pe zi în spaţii pline cu mucegai“
Cât au durat filmările şi care au fost cele mai dificile momente de la filmări?
Filmările au durat şase săptămâni. Au fost mai exact 42 de zile de „chin şi amin“. Întreagă echipa a fost foarte dedicată, de la cei foarte tineri, Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi, Ciprian Necula, Bogdan Sălceanu, până la actori de marca precum Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Victoria Cocias, Petrică Moraru, Alexandru Mereuţă şi regretatul om de cultură George Stanca. Interpretarea rolurilor negative, de reeducati sau gardieni, au necesitat un efort considerabil şi au fost interpretate cu mare talent de actori precum Kim Ciobanu, Dragoş Stoica, Csaba Ciugulitu şi alţii. Trebuie să menţionez şi întreaga echipa tehnică, care a muncit enorm la acest proiect.
Dacă ar fi să mai menţionez cele mai dificile momente din timpul filmărilor, cred că secvenţele filmate în închisoare au fost extrem de grele de la început până la sfârşit. Să filmezi 12 ore pe zi în spaţii înguste, întunecate şi reci, cu pereţi acoperiţi de mucegai, la care se adaugă încărcătură şi tensiunea resimţite într-un loc în care au fost torturaţi şi ucişi oameni nevinovaţi, este o experienţă tulburătoare şi greu de îndurat.
Nu e niciodată simplu să găseşti finanţare, însă pot să vă spun că nici acesta al doilea film al meu nu a beneficiat de finanţare de la CNC.
Aţi fost la fosta puşcărie Piteşti. Ce v-a marcat cel mai mult la acea vizită?
În 2014 am vizitat închisoarea din Piteşti. Auzisem de povestea domnului Tache Rodaş, victima a teribilului experiment dar şi un supravieţuitor al acestuia şi m-am dus să-l cunosc. Era senin, împăcat şi îşi iertase tortionarii. M-a impresionat profund acest om fantastic, care prin credinţă a reuşit să iasă din acel iad şi care acum stătea în faţă mea, vorbindu-mi despre puterea credinţei şi a iertării.
De ce nu e onorată aşa cum trebuie memoria acelor oameni care au pătimit în închisorile comuniste, inclusiv în cadrul teribilului Experiment Piteşti?
Din nefericire, în loc să-şi onoreze eroii, România onorează în continuare comuniştii. Şi cum comuniştii sunt cei care au săvârşit aceste orori, nu putem să avem niciun fel de aşteptări din partea lor. Ar fi trebuit că ei să fie menţionaţi în cărţile de istorie, cu un întreg capitol dedicat doar rezistenţei anticomuniste. Ar fi trebuit să-i cunoaştem, să-i onorăm, pe ei şi pe familiile lor.
sursa:Ortodox .Info
Pai cine sant astia care tae Romania astazi in bucatele?Pai cin’ sa fie?tovagasii care si-au schimbat carnetul de partid cu carduri de credite doldora de bani furati,pentru ei si copii lor impertinenti care coplesesc astazi Romania din toate punctele de vedere.Astia fac asemenea filme,care onoreaza bestiile criminale ale anilor de glorie cominternista,adica bestiile lor apropiate.
doua intrebari pentru dom regizor : se scoate-n evidenta etnicitate celui ce a coordonat eperimentul si a doua : apertenenta politica a celor peste 90% asupra celor ce s-a facut acesta eperiment este subliiniata? daca nu atunci este inca un fals artistic ce ocoleste adevarul, o mica diversiune ce va avea succes la un public neinstruit in ale istoriei…