„Luca și Cleopa, martori ai Învierii” – Predică a Protos. Ștefan (M-rea Putna) în a treia zi de Paști – 10 aprilie 2018:
… Noi nu înțelegem astăzi mare lucru din ceea ce s-a petrecut atunci, ne este cu totul străină tragedia celor zile. Da, astăzi noi suntem tentați să luam aceste lucruri prea în ușor. Ni se întâmplă să trăim chiar și Săptămâna Patimilor ca pe un fel de piesă de teatru. Ne aducem doar aminte de ceea ce s-a întâmplat atunci, [ca o] simplă punere în scenă. Dar nu așa trebuie. Aceste evenimente sunt nu doar reale, ci și actuale. Noi, dacă nu ne trăim viața alături de Hristos aici pe pământ, dacă suferința Lui de pe pământ nu devine și a noastră, atunci nici viața veșnică nu ne-o vom trăi cu El și nici bucuria Lui nu va deveni a noastră. Să privim așadar cu seriozitate și, mai ales, cu inima deschisă, la cele ce s-au întâmplat atunci.
Prin urmare, să ne îndreptăm atenția spre cei doi ucenici, Luca și Cleopa, împreună-călători pe drumul care ducea spre Emaus. Aceștia doi nu erau dintre cei 12 apostoli. Cu toate acestea, erau și ei speriați și întristați. Cei 12 erau și mai înfricoșați, stăteau ascunși de frica iudeilor și nu îndrăzneau nici măcar să iasă din casă, darămite din cetatea Ierusalimului. Și cum mergeau ei pe cale, vorbeau despre cele întâmplate și despre cele viitoare, care nu se arătau deloc a fi dătătoare de nădejde. Și așa mergând, S-a apropiat de ei un Alt călător, Care i-a întrebat despre ce vorbesc și care este pricina tristeții lor nemăsurate. Acesta era, desigur, Hristos, dar cei doi nu L-au cunoscut. Atunci ucenicii s-au mirat: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea? El le-a zis: Care? Acum, trebuie să înțelegem că mirarea ucenicilor avea o dublă cauză, la fel cum dublă a fost și întrebarea lui Iisus. Ei s-au mirat nu doar pentru că nu știa nimic din cele întâmplate, dar, mai ales, pentru că Acesta nu părea să fie deloc de atins de tulburarea care cuprinsese întreg Ierusalimul. Ne aducem aminte că întreg Ierusalimul a luat parte și la intrarea Domnului pe Poarta de aur, când toți strigau Osana! Mai târziu, înaintea lui Pilat, vedem cum, la fel, toți au strigat: Răstignește-L!Iar pe Cruce fiind, toți Îl ocărau. Dar ne aducem, de asemenea, aminte, și de faptul căatunci când Hristos Și-a dat sufletul pe cruce, catapeteasma templului s-a despicat, iar pământul s-a cutremurat, întreg Ierusalimul, toți aceia care mai înainte îl ocărau, acum plecau la casele lor, bătându-și pieptul cu pumnii. Așadar, tulburarea cuprinsese întreg Ierusalimul. Iar Acesta, dinaintea celor doi, nu părea deloc atins.
Era străin. Singurul străin! Cât de mult se aseamănă această numire cu cântarea lui Iosif de la Prohod: Dă-mi pe Acest Străin... Într-adevăr, El este singurul adevărat străin de lumea aceasta, fără să fie însă înstrăinat, izolat.Doar le spusese ucenicilor: Iată, vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine.
Ne putem imaginea disperarea, deznădejdea, dar mai ales confuzia care-i cuprinsese pe cei doi. Ei, ca și ceilalți Apostoli, ca și toți cei binecredincioși, de altfel, trăiau cu nădejdea venirii lui Mesia, a Celui care să-i izbăvească. Mulți trăiseră și muriseră cu această nădejde. Puțini mai erau în vremea Mântuitorului aceia care mai aveau nădejdea că Mesia va veni în zilele lor și ei Îl vor vedea. Și iată că neașteptatul se produsese. Venise printre ei un Om despre care Sfântul Ioan Botezătorul spusese că este Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii. Iar Acest Om nu doar că vorbea cum nu mai vorbise nimeni, dar făcea și multe și mari minuni, pe care nimeni dintre oameni nu putea să le facă. Bucuria era foarte mare, pentru că ei socoteau că Acesta era Mesia. Și totuși, arhiereii și fariseii L-au prins. Dar nu numai că L-au prins, dar L-au batjocorit și au făcut ce au vrut cu El, ba L-au și răstignit. Și, iată, este a treia zi de când zace în mormânt. Noi ce să mai credem? Oare nu era El Mesia? Dar El era Adevărul și ucenicii înțeleseseră că de la Tatăl venise. Și atunci… oare chiar așa de mare putere are răul încât să poată distruge tot binele? Oare în lumea asta nu mai este loc de Dumnezeu? Și noi, atunci, în ce să mai credem și pe cine să mai așteptăm? Acestea și câte altele, poate, cugetau în sine ucenicii.
Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri; Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.
Nu seamănă oare cu ceea ce trăim noi astăzi?Dacă ne uităm în jurul nostru, observăm aceeași confuzie. Și cu adevărat parcă acum, mai mult ca niciodată, vedem împlinindu-se sub ochii noștri cuvintele lui Hristos spuse in Grădina Ghetsimani: Iată, vine stăpânitorul acestei lumi…Și, cu adevărat, nu numai că vedem cum răul a pus stăpânire pe lume, însă nici nu se vede vreo cale de scăpare din aceasta. Acestea le trăim zilnic. Și acum, ca și atunci, tulburarea a cuprins toată lumea.
Însă și acum, ca și atunci, Biserica vine cu acest strigăt de încurajare, că HRISTOS A ÎNVIAT! Și cei necredincioși sau cei prea triști și abătuți sau descurajați, care nu mai văd decât negru înaintea ochilor, răspund asemenea lui Luca și Cleopa odinioară: Unde trăiești, ești singurul străin? Așa L-au întrebat pe Hristos ucenicii atunci, la fel ca și acum. Și atunci Iisus, Străinul care le ieșise în cale, le adresează acest cuvânt memorabil:
Aici trebuie să ne oprim asupra unui cuvânt anume. Hristos le-a spus zăbavnici cu inima. Faptul că se comportau ca niște nepricepuți, poate fi scuzabil. În vâltoarea acelor evenimente, nu mai poți raționa în mod normal. Însă cu inima este cu totul altceva. Am văzut că alături de Mântuitorul au rămas până la sfârșit, până la Cruce și la Mormânt, doar cei care aveau, cum s-ar spune, toată inima alături de Hristos, și anume: Maica Domnului, Sfântul Ioan Evanghelistul și Femeile Mironosițe – OAMENII INIMII. În astfel de vremuri, în care confuzia domnește și se aplică acea vorbă din popor: îți stă mintea în loc, inima este singura care ne mai poate salva, care ne poate limpezi vederea și ne poate ajuta să rămânem pe calea cea dreaptă.
Hristos le-a explicat ucenicilor toate proorociile din Vechiul Testament care vorbeau despre El. Însă mai târziu, când Iisus S-a făcut nevăzut de la ei, au rămas impresionați de un alt lucru:
Ei se întrebau unul pe altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
Acesta este elementul esențial al mărturisirii acestor doi ucenici. Astăzi, Luca și Cleopa ne sunt aduși înainte de către sfânta noastră Biserică pentru a fi martorii Învierii lui Hristos. Iarmărturia lor aceasta este: înflăcărarea inimii. Acesta este și testamentul lor: să ne aprindem inimile, să nu fim zăbavnici, ci grabnici cu inima, să devenim și noi oamenii inimii. Și ni se arată și calea spre aceasta.
Vedem mai departe că ucenicii L-au recunoscut pe Iisus în momentul în care Acesta a frânt pâinea şi îndată S-a făcut nevăzut de la ochii lor. Aici Părinții văd desăvârșirea Tainei Sfintei Împărtășanii, pe care Iisus a instituit-o la Cina cea de Taină. Mai văd aici Părinții și prima Liturghie săvârșită chiar de Mântuitorul. Și mai spun ei, mai departe, că Hristos nu a dispărut pur și simplu, ci S-a ascuns în pâinea frântă și în vinul pus înainte. Sfântul Irineu de Lyon a spus că ceea ce era vizibil la Hristos în timpul șederii Sale pe pământ, după Înălțarea Sa la Cer a rămas în Sfintele Taine. Așadar, aceasta este calea în care Îl putem descoperi pe Hristos, prin care ne putem uni cu El, ne putem înflăcăra inimile, prin Sfintele Taine.
Odinioară, Luca și Cleopa L-au rugat pe Hristos:Doamne, rămâi cu noi! Acum Hristos este Cel care ne roagă să rămânem cu El.
Se spune mai departe în Evanghelie că ucenicii n-au mai vrut să rămână la Emaus, ci s-au întors la Ierusalim. NU SE MAI TEMEAU! Dimpotrivă, INIMA LOR ARDEA. Și au vrut să-i facă și pe ceilalți ucenici părtași acestei bucurii. Tot așa, și noi suntem chemați să devenim martorii Învierii lui Hristos. Să transmitem și celor de lângă noi această bucurie, aceasta taină a Învierii lui Hristos, care înseamnă și învierea noastră, a tuturor. Să arătăm tuturor că soluția acestor vremuri tulburi este să devenim și să rămânem oamenii inimii. Să ne înflăcărăm inimile, așa cum cântă astăzi Biserica:
***
Pr. John Behr:
Antipascha: Duminica Sfântului Toma
[…]
Nici ucenicii înaintea cărora a apărut Hristos pe drumul către Emaus nu au crezut când L-au văzut. De fapt, nu doar că nu L-au recunoscut, dar chiar au şi început să-I vorbească despre Iisus Care a fost răstignit şi că mormântul Său a fost găsit gol – Îi spun Lui acestea, lui Hristos cel înviat! Doar atunci când le-a tâlcuit Scripturile, arătând cum toate vorbeau despre faptul că Fiul Omului trebuia să pătimească înainte să intre în slava Sa, L-au recunoscut în frângerea pâinii (cf. Luca 24,13-35).
Aşa cum spune Sfântul Pavel, noi nu-L mai cunoaştem după trup, ci după Duhul (cf. II Cor. 5,16). Nu suntem dezavantajaţi fiindcă nu ne~am aflat acolo: noi, astăzi, ne aflăm în acelaşi loc, cu Scripturile deschise în slujbele liturgice şi părtaşi la frângerea pâinii, la Euharistie.
Să ne însuşim deplin ce am aflat astăzi: că noi, acum, astăzi, Îl întâlnim pe Domnul cel Răstignit, Domnul cel Înviat, Care prin Pătimirea Sa ne face capabili să devenim părtaşi la Trupul Său, să devenim trupul Său în lumea aceasta, aducând Evanghelia mântuirii şi alinare tuturor celor care au urechi de auzit, invitându-i şi pe ei „să vină şi să vadă”.
***
Un oaspe
de Zorica Lațcu (Maica Teodosia)
Străinul, care-aseară a poposit la noi,
L-am ospătat cu pâine, cu vin şi cu măsline.
I-am aşternut în grabă un pat de frunze moi,
N-am întrebat nici cine-i şi nici de unde vine.
Făcuse cale lungă, străinul, până-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levănţică pe plete i-am turnat,
Cu vin bătrân şi dulce umplutu-i-am ulciorul.
Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun;
Oare vreun zeu să şadă pe prispa casei noastre?
El mi-a vorbit, dar nu ştiu, surioară, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul,
Ca murmurul de ape, ca freamătul de sus
Din pomi cu floarea albă, când îi adie vântul.
Spunea despre iubirea cea fără de păcat,
De-o patimă, curată ca flacăra de soare,
Despre o jertfa sfântă pe-altarul nepătat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.
Și mi-a pătruns în suflet şi chipul lui cel drag,
Și vraja nesfârşită din vorba lui domoală;
În liniştea de seară torceam fuioru-n prag.
Și lacrimi mari căzură din ochii mei în poală.
Străinul, care-aseară a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negrăită.
Am stat o noapte-ntreagă amândoi.
Dar el nu-ntinse mâna spre floarea dăruită.
Cu dragoste de frate mi-a mulţumit, în zori,
Când a plecat “străinul“ pe drumul ud de rouă.
Si mi-au rămas în urmă, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii şi blânde: ”Pace vouă”.
L-am urmărit în zare, cu gene arse-n plâns,
Privind lumina albă cum Îi juca în plete
Si aşternutu-i moale cu dor în pumni l-am strâns,
Lăsând mireasma caldă de frunze să mă-mbete.
***
Sfantul Nicolae Velimirovici:
Hristos este un imigrant in istorie
“Hristos este un imigrant in istoria omenirii.
El nu este rezultatul nici unei evolutii, ci a imigrat in focul vietii pamantesti, asa cum este din vesnicie.
A imigrat pe pamant Hristos-Dumnezeu impuns de sagetile tuturor pacatelor omenirii de la Adam, ca sa implineasca trei lucrari:
– sa arate oamenilor ca toate sagetile pacatelor lor au lovit in plin pe Dumnezeu si ca Dumnezeu, dupa nespusa Sa bunatate, le-a luat asupra Sa chiar dintru inceput;
– sa ierte pacatele, adica sa-si smulga sagetile din inima si sa le nimiceasca;
– sa nimiceasca si moartea prin nimicirea pacatelor.
Pamantul n-a fost in stare sa dea un viteaz pentru o astfel de raspundere. Nu numai neamul omenesc, dar nici intregul univers nu au o astfel de putere.
Pentru astfel de insarcinari a fost nevoie de un imigrant, si anume de Imigrantul sub picioarele caruia intregul univers se indoaie moale ca si lutul sub picioarele olarului“.
Din: Sfantul Nicolae Velimirovici, “Invataturi despre bine si rau”, Editura Sophia, Bucuresti
***
Pr. ȘTEFAN BUCHIU despre ARĂTAREA LUI IISUS LA EMAUS lui LUCA ȘI CLEOPA:
Pr. Marian Vild: CALEA CREDINȚEI – CALEA INIMII:
sursa: Cuvântul Ortodox