Pagina Grupului de Dialog Social are 2,3 din 5 puncte. Premiul acordat lui Lazăr a fost cireașa de pe tortul vechi, nășit la începutul anilor 90 de Brucan, pe când Iliescu avea nevoie de o ”opoziție” formată din intelectuali de extracţie kominternistă.
Atât tandemul Iliescu-Roman, cât si GDS, au muncit direct sau prin crengile lor, devenite ”partide”, la dărâmarea României. Sloganul din acei ani, ,,Nu ne vindem țara”, are o doză de adevăr. Nu au vândut-o, au dat-o pur si simplu pe gratis. Astăzi taberele, aparent adverse, dar care de fapt se potențează reciproc, îşi bat joc de noi, isi bat joc din nou de foştii deţinuţi politici, folosindu-i în jocurile lor pentru atât de dorita… putere. Unii, care se declară sus si tare ca fiind ”anticomunişti”, sar să-l premieze pe un fost procuror comunist care a refuzat eliberarea unor deţinuţi politici, iar ceilalţi, culmea, se arată oripilați de faptele din trecutul acestuia. Adică noi trebuie să credem că PSD-ul nu mai poate dormi noaptea din cauza nedreptăților din perioada comunistă, că nu mai poate de grija foştilor deţinuti politici. Ipocrizia ambelor tabere atinge cote greu de descris.
Închei cu versurile eternului Eminescu, mai actuale ca oricând:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
Domnule Mihai Tarnoveanu,de cate ori vad numele dumitale trecut la finele unui articol de ziar scris cu o mare adancitura a simtamintului omenesc,imi amintesc cu drag si nostalgie de invatatorul meu din clasele primare,Iosif Tarnoveanu,intors ca o minune dela Cotul Donului cu un picior anchilozat dela genunchi,rana depe crancenul front al demnitatii romanesti creat impotriva cotropitorului sovietic cominternisto-iudaic al anilor framanarii Europei in mod miselesc,parsif si criminal al celui de al II-lea razboi mondial.Dela invatatorul copilariei mele mi-a ramas in minte povestea cainelui soldatului,poveste care din pacate este de actualitate mai mult ca niciodata,prin semnificatia neputintei in fata somnului ratiunii.Cred ca multa lume stie povestioara cu acel catel credincios stapanului sau,care sosit acasa intr-o permisie si care da dovada de o neuitata dragoste fata de stapanul sau insotindu-l peste tot chiar si la culcare.La plecarea deacasa dupa terminatrea termenului de Permisie,soldatl isi pregateste calul si seaua agatandu-si triasta cu merinde de drum de oblanc,isi i-a la revedere dela caine si pleaca.Cainele il insoteste din instinct sau dragoste,cum vreti s-o numiti,o bucata de drum cu multa durere in sufletelul sau singuratic.Soldatul,sapanul cainelui la un moment dat ,din cauza unei miscari de goana acalului pierde traista cu merinde.cainele in urma lui vede acerst lucru si ingrijorat alearga din rasputeri de dinaintea calului latrand ca stapinul sa-si dea seama sa opreasca bidiviul ca s-a intamplat ceva,dar calaretul nu-si da seama,nu intelege puterea credinei cainelui sau si nu-l ia in seama,cainele latra si insista in fata calului sa opreasca,dar cei doi cal si calaret,nu inteleg mesajul cainelui,care devenise stanjenitor,la un moment dat,pentru ei si soldatl crezand ca pritenul sau e bolnav scoate pusca si-l impusca ranindu-l.Soldatul fiindu-i mila se intoarce urmarind cainele care se tara plangand inapoi pe drumul catre casa.Soldatul il gaseste pana la urma intins pe traista sa cu merinde,dar era prea tarziu,cainele murise.Parerile de rau erau zadarnice.Aceasta istorioara este chiar povestea patriotilor romani care se jertfesc pentru tara,pentru neamul lor,neam pe care il atentioneaza si ai prezinta atatea probe criminale ale dusmanului de langa el,dar pe care nemul nostru romanesc nu-l vede si nici nu vrea sa-l vada,pana intr-o zi cand va fi prea tarziu.Cu multa stima si respect domnule Mihai Tarnoveanu.
Ugerales de MOSCOVA, patriotii romani adevarati vad clar pericolele imense ce ameninta România, din Vest si din Est, nu avem nevoie sa ne avertizeze cainii kremlinoizi