A cincea duminică din Sfântul şi Marele Post al Paştilor mai este numită şi Duminica Sfintei Maria Egipteanca – pildă a pocăinţei şi a ridicării omului din păcat prin smerenie şi prin post.
Sfânta Maria Egipteanca este pomenită în această zi cu scopul de a ține trează râvna credincioşilor și pentru a le arăta acestora că virtuţile cu care ei sunt chemaţi să-şi împodobească sufletele pe toată perioada postului au fost împlinite, mai întâi, de către toți sfinţii Bisericii:
„Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări” (Triod, Utrenia Duminicii a cincea din Postul Mare).
De obicei, pomenirea Sfintei Maria Egipteanca se face pe 1 aprilie, la fel cum cea a Sfântului Ioan Scărarul este pe 30 martie – dar și în Duminica a patra din Post. În „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic”, ieromonahul Macarie Simonopetritul consemnează faptul că aceste două praznice cădeau mereu în timpul Triodului, ceea ce diminua din importanţa lor, mai ales că celor doi sfinți le erau dedicate doar trei stihiri la Vecernie, un canon la Utrenie și nimic mai mult. Prin urmare, transferul în ciclul liturgic mobil a permis o mai mare atenție acordată acestor doi sfinţi şi o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare.
Prăznuirea aceasta specială a Sfintei Maria Egipteanca a apărut înaintea celei închinate Sfântului Ioan Scărarul, fiind indicată de unele manuscrise ale Triodului începând chiar din secolul al XI-lea, deși această instituire nu a fost de la început una generală în tot spațiul creștin. Pe de altă parte, numeroase documente au continuat să menționeze în cea de-a cincea duminică a Postului Mare doar pomenirea bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, rămasă până astăzi în canonul Utreniei acestei zile.
Pericopa evanghelică a celei de-a cincea Duminici este plină de înţelesuri duhovniceşti pentru viaţa noastră, iar în cultul Bisericii pocăința Sfintei Maria Egipteanca este considerată ca fiind un adevărat chip al pocăinței și al răstignirii duhovniceşti, după cum spune și o stihiră din cadrul slujbei Vecerniei:
„Puterea Crucii Tale, Hristoase, a făcut minune; că şi aceea care mai înainte era desfrânată s-a nevoit cu nevoinţă pustnicească. De unde şi lepădând neputinţa, vitejeşte a stat împotriva diavolului. Pentru aceasta luând şi răsplata biruinţei, se roagă pentru sufletele noastre” (Triod, Vecernia Duminicii a cincea din Postul Mare).
Originară din Egipt, Sfânta Maria a dus, până la un moment dat, o viață de desfrânată. Dorința ei era de a corupe cât mai mulți bărbați, pentru a-și satisface plăcerile trupești. Timp de 17 ani a trăit în desfrânare, iar într-o zi, pe când se adunaseră mulți oameni să meargă la Ierusalim, pe vremea închinării la lemnul Cinstitei Cruci, a cerut și ea să meargă împreună cu tinerii, pe drum continuând să păcătuiască.
Ajunsă în fața cinstitei Biserici, ceva nevăzut o oprea să intre în lăcașul de închinare și, înțelegând că pricina era viața sa păcătoasă, s-a rugat la icoana Maicii Domnului, promițând că dacă va fi lăsată să intre își va schimba viața și va trăi în curăție.
Fiindu-i împlinită rugăciunea, Sfânta Maria a trecut Iordanul și s-a nevoit în post și rugăciune timp de 47 ani în pustie, fiind înconjurată de îngeri și înălțată în sus, în timpul rugăciunilor sale. Lupta cu diavolii și cu patimile era atât de puternică, încât adesea sfânta se punea la pământ și nu se mișca, până când nu se risipea ispita. Sfântul Cuvios Zosima, cel care a găsit-o spre finalul vieții sale și a împărtășit-o, a fost și cel care i-a îngropat trupul în pustie, în secolul al V-lea.
Învățăm, așadar, de la Sfânta Maria Egipteanca, că drumul vieții noastre trebuie să aibă sens unic: dinspre Egiptul păcatului, al morţii şi al sclaviei, spre Ierusalimul Învierii și al Împărăţiei lui Hristos, ghidați fiind de cele patru puncte cardinale ale vieții creștine – dragostea de Dumnezeu, smerenia, milostenia și pocăința – și de un singur indicator: Crucea cea de viaţă dătătoare a Mântuitorului.
Să avem și noi puterea și curajul Sfintei Maria Egipteanca de a parcurge acest drum, ajungând să fim, în cele din urmă, cetăţeni „cu acte în regulă” ai Ierusalimului ceresc!
sursa:Doxologia