Cristian (Chris) Terhes, candidat pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, a fost dat afara din preotime, in urma decizie sale de a se implica in politica, a anuntat marti Biroul de presa al Episcopiei Romane Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Episcopiei Romane Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea se precizeaza ca, potrivit „Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale, clericii ‘nu vor lua parte activa in partidele politice’, drept urmare, Episcopia a decis ca parintele Cristian Terhes sa fie eliberat de exercitiul functiilor sacerdotale”.
„Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, de Oradea se delimiteaza de orice afirmatie cu caracter politic atat ale parintelui Cristian, cat si a oricui altcuiva. Optiunea politica a parintelui nu reprezinta pozitia oficiala a Episcopiei noastre, ea fiind rezultatul manifestarii libertatii personale a parintelui. Fidela Evangheliei iubirii lui Cristos pentru toti oamenii, Biserica Greco-Catolica din Romania promoveaza in mod permanent pacea, dialogul si buna intelegere intre oameni de credinte si opinii diferite”, se precizeaza in comunicatul episcopiei.
Cristian Terhes, care ocupa locul 4 pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, a declarat marti ca aceasta pozitie reprezinta o oportunitate speciala pentru el, dar si pentru romani.
„Cred ca fiecare roman care priveste aceasta lista poate vedea ca are de ales cea mai buna lista de romani care pot reprezenta Romania la Bruxelles in acest moment. (…) Multumesc fiecarui membru si sustinator care in aceasta perioada s-a preocupat de strangerea listelor de semnaturi, de vestirea mesajului in tara si il invit pe fiecare roman sa priveasca la lista din care facem parte si sa facem comparatie cu celelalte liste. (…) Cred ca avem ocazia sa repunem Romania pe harta si sa trimitem la Bruxelles persoane care pot cu adevarat sa reprezinte si sa lupte pentru Romania”, a spus Terhes.
sursa:Napoca News