Despre tehnologia 5G s-a scris suficient de mult în ultimul an astfel încît orice cititor să ştie că nu e vorba doar de o creştere a vitezei de comunicare, ci şi de o mărire a puterii de emisie a antenelor şi o înmulţire a numărului acestor antene pînă la una la fiecare 100 de metri.
În ultimii 20 de ani de cînd telefonia mobilă a devenit a-tot-prezentă în România şi în Europa, s-au constatat mii de cazuri de cancer în locuinţele sau locurile de muncă aflate în imediata apropiere a antenelor de emisie GSM. În mod firesc, dincolo de binefacerile aduse de tehnologie, trebuie întotdeauna luată în calcul o limită.
Binele absolut nu există decît în Biserică. În orice alt spaţiu, indiferent de cît de mari şi generoase ar fi bunele intenţii ale cuiva, trebuie întotdeauna luate în calcul reacţiile adverse şi efectele secundare. Aşadar, un organism de stat precum Ministerul Sănătăţii ar trebui, conform titulaturii sale, să se preocupe de nişte standarde bio-etice în ceea ce priveşte tehnologia, cu atît mai mult cu cît tehnologia comunicaţiilor wireless are la activ un număr atît de mare de victime. De aceea, orice cucerire ştiinţifică sau tehnologică impune folosirea ei cu discernămînt, adică în mod obligatoriu cunoaşterea limitelor folosirii sale.
În condiţiile în care peste tot în lume locuinţele din imediata apropiere a antenelor wireless de putere sînt cele mai puţin căutate din cauza riscurilor cancerigene, graba unui guvern de a înmulţi numărul de antene şi puterea lor de emisie este tot una cu graba de a îmbolnăvi şi omorî cît mai mulţi din propriii cetăţeni.
Fără a intra în detalii, e bine de ştiut că, dincolo de testele 5G din România sau dinalte părţi, dincolo de graba unor state în care viteza internetului este mult mai mică decît cea de la noi (precum Germania şi Franţa) de a implementa noul standard, recent, primăria oraşului Bruxelles, capitala Uniunii Europene, a interzis instalarea de antene 5G.
263 de oameni de ştiinţă, unii dintre ei adevărate somităţi în domeniu, au publicat anul trecut un document, bazat pe mai mult de 2000 de cazuri documentate, despre pericolele reale ale noii tehnologii wireless 5G. Indiferent de criticile ce li s-au adus de către reprezentanţii concernurilor industriale şi de comunicaţii, vorbim despre specialişti în domeniul tehnologiilor şi medicinei, obişnuiţi să-şi documenteze propriile concluzii cu studii pertinente, iar nu despre păreri.
În Bruxelles se află şi Parlamentul European, şi Comisia Europeană, şi sediul NATO şi alte organisme de conducere politică, economică şi militară continentală. Dacă liderii unei uniuni de peste 500 de milioane de locuitori au nevoie de sănătate şi fac tot ce se poate ca să nu îşi pericliteze sănătatea cu noile standarde 5G, ar fi de dorit ca şi cetăţenii statelor membre să fie la fel de protejaţi de efectele secundare ale noului tip de tehnologie wireless. Poate ar fi cazul ca şi în România să existe voci politice suficient de autoritare pentru a proteja sănătatea cetăţenilor români şi în special pe acei puţini din tînăra generaţie care vor să trăiască în această ţară minunată.
Dumnezeu să lumineze minţile celor ce îşi iubesc ţara şi neamul!
Mănăstirea Petru Vodă
Disclaimer: acest scurt material nu este dedicat ziariştilor atei, gata să ia în rîs adevărul doar pentru că vine din partea Bisericii. Adevărul nu încetează să fie adevăr doar pentru că e luat în rîs de către ziariştii şi cititorii atei ori marxiştii de profesie. Întîia datorie a Bisericii este să afirme adevărul. Porunca Mîntuitorului Iisus Hristos, Cel ce a spus “Eu sînt Adevărul” (vezi Ioan 14:6) este să propovăduim adevărul chiar şi de pe case (vezi Mat. 10:27).
Nu sîntem împotriva tehnologiei, cum nu putem fi împotriva aspirinei, a încălzirii centrale sau a telefonului. Cerem doar atenţie la efectele adverse, adică discernămînt.
sursa:Manastirea Petru -Voda