“Toleranța” a-toate-împăciuitoristă în era POST-ADEVĂR
Cea mai comoda asezare in fata “minciunii dichisite”, a raului imbracat in haine rozalii: minimalizarea, relativizarea, “cautarea partilor bune” si ignorarea voita a “probelor” de infirmare, adoptarea posturii nestiutorului, a celui care nu a vazut, nu a auzit, nu stie si nu intelege. Blocarea obstinata in aparente, in litere, forme si formule, in “ceea ce este declarat”, “ceea ce se spune oficial”. Dar cum, n-ai vazut ce scrie aici, in program, in regulament, in statut, in… ? Ah, dar cum sa fie totul de forma, de “vrajeala” si de reclama, nu se poate asa ceva! Jucarea naivitatii, a inocentei care crede totul pe cuvant, fara a cerceta si a “judeca”… Dar cum, exista oameni rai care sa nu ne vrea binele si numai binele? Vaaai! Dar cum, nu suntem cu totii niste copilasi-ingerasi cu aripioare si inimioare?
Recursul moralist la “dragoste” si “nejudecare” si acolo unde nu e cazul. Imbratisarea “tolerantei”, a “pacii” si “unitatii” universale, ambitia oarba de a impaca cu orice pret si capra si lupul si varza, si pe Dumnezeu si pe Mamona. Dracul nu-i asa de negru, la o adica merge sa te faci si frate cu el si sa-l “imblanzesti” cu nume simpatice. “Hai sa dam mana cu mana”, “toti pe lume, frati noi suntem”, unitate in diversitate.
Teoretizarea necesitatii “redefinirilor” si “reinterpretarilor” dogmelor, poruncilor, pacatelor si valorilor morale pentru a corespunde “conditiilor si provocarilor contemporane”. Situarea postmoderna in POST-ADEVAR. Mentalitatea tipica pentru New Age, pentru “religia viitorului”…antihristic. Religia (ideologica) ce persecuta si ucide, cu zambetul larg pe fata, in numele iubiiiiiirii fara granite.
De multe ori, la mijloc e numai un mecanism de aparare psihologica in fata adevarului incomod, deranjant, care risca sa te puna in criza si in profund disconfort interior sau in potential conflict cu “lumea”. Dar din cedare in cedare, asta poate duce pana la cea mai socanta ruptura cu realitatea (ca sa nu zic de-a dreptul delir, boala mentala) sau pana la cea mai cumplita predare in mana demonilor. Pana la apostazie si nebunie. Incepem prin a ne minti “nevinovat” pe noi insine si sfarsim pana la a ne intoarce cu ura impotriva lui Dumnezeu.
Ziceam ca e cea mai comoda asezare… dar se dovedeste a fi cea mai chinuitoare posibila.
“Cei ce înfruntă adevărul împotriva evidenței, se satanizează” (Ioan Ianolide). Să nu fie!
***
Suntem mai buni chiar si decat Dumnezeu… in inchipuirea noastra sau in teologia noastra eretica (implicita). Daca ar fi dupa (unii dintre) noi, am elimina dintr-o comanda referintele la Iad din intreaga Scriptura sau le-am (ras)talmaci abracadabrant, asa incat sa para acolo numai o metafora, incat sa fie redus la nimic.
In noua teologie New Age pe care o imbratiseaza deja enorm de multi dintre crestinii ortodocsi, chiar practicanti, dupa moarte nu mai exista nici Judecata, nici primejdia reala a Iadului vesnic, ci doar un “drum lin”, plin de lumini si de stele orbitoare, pe care, vezi bine, le merita inclusiv toti ticalosii, hulitorii, prigonitorii si calaii acestui veac, chiar daca nu au aratat nicio secunda de pocainta, chiar daca singuri si-au ales partea luptatorilor impotriva lui Dumnezeu, si asta deliberat si incrancenat, cu obstinatie dusa pana in ultima zi. Pentru ca ne e groaza sa ne confruntam cu propria constiinta si ne temem, in adanc, de propria Judecata si de propriul Iad, preefram sa construim proiectii consolatoare, care sa ne cultive si parerea amagitoare de sine cum ca am fi buni si milostivi, mai milostivi decat Insusi Dumnezeu, asa incat pe toti i-am baga in Rai, ORICE ar fi facut si oricare le-ar fi voia acelora…
Dumnezeu sa-i ierte pe vrajmasii Lui… dar stiu ca, desi el este Dragostea si Iertarea insesi, are o singura neputinta: NU POATE SA IERTE pe cel care in mod liber L-a respins si Il respinge.
L.E.: Dana Buzăianu: S-a desființat, treptat-treptat, ideea de iad. Care zgârie, care “posomorăşte” și mai ales “traumatizează” prea mult ființa deja plăpândă a omului de azi.
sursa: Cuvântul Ortodox