Patriarhul României de Buna Vestire: ” Dacă noi poporul român , continuăm cu avorturile, vom pieri ca popor „

 

În predica ținută luni, la slujba de Buna Vestire, Patriarhul României a vorbit despre Marșul pentru viață, care s-a desfășurat sâmbătă, 23 martie în 600 de localități din România și din Basarabia, salutând prezența tot mai numeroasă, de la an la an, a românilor care participă la această acțiune pro viață. În acest context, Patriarhul României a amintit declinul demografic, subliniind că„dacă vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor”.

În cadrul slujbei de Buna Vestire, Patriarhul Daniel a amintit că Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc și că avorturile în masă ne vor decima ca popor.

„În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc copii. De aceea, sâmbăta trecută, ne-am bucurat când am văzut că ‘Marșul pentru viață’, care înseamnă dorința ca femeilor însărcinate să nu-și mai piardă sarcina, a devenit foarte popular. La început, acest marș pentru viață a fost organizat în câteva orașe. Acum însă s-a ajuns ca ‘Marșul pentru viață’ și alte manifestări din timpul acestei luni, martie, consacrată deci vieții sau copiilor care trebuie să se nască, a ajuns în 600 de localități din România și Basarabia, Republica Moldova.
Majoritatea acelora care participă la această manifestare în favoarea vieții și în favoarea mamelor însărcinate este formată din tineri, dar și oameni mai în vârstă, care-și dau seama că, dacă noi continuăm – poporul român – cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, din 1960 și până acum, vom pieri ca popor. Diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul nașterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor”, a spus Patriarhul României, în predica ținută la slujba de Buna Vestire,  potrivit agerpres.ro.
„’Marșul pentru viață’, în primul rând, are un aspect spiritual”, pentru că „avortul, în limbajul bisericesc, canonic, se numește pruncucidere, adică uciderea pruncilor, în pântecele mamei lor”, dar și unul social, prin „faptul că se nasc din ce în ce mai puțini copii și populația României s-a diminuat deja cu câteva milioane în ultimii 20 sau 30 de ani”.
Comments (0)
Add Comment