Născută în 1982 la Bacău, Andreea s-a căsătorit în 2003 cu George Ogăraru și au cinci copii împreună. A absolvit Comunicare și Relații Publice la Universitatea din București și Master în sport management, marketing și sponsorizări la Institutul Johan Cruyff, Barcelona. Din dragoste pentru România, întreaga familie s-a întors în țară și s-a stabilit temporar la Iași. Andreea este director general al Asociației pentru cultură și sport „George Ogăraru”.
Ce înseamnă familia pentru dumneavoastră?
Andreea Ogăraru: Această întrebare, aparent simplă, poate fi subiectul unei lucrări de doctorat… În cuvinte simple aș spune că familia reprezintă mâinile mele, cu care fac tot ce pot, ce știu și ce învăț permanent. Cei cinci copii sunt mâna stângă și mă susțin așa cum pot ei în călătoria aceasta de zi cu zi pe care o trăim. Fiecare dintre copii este la fel de unic precum vedem și la mâna noastră fiecare deget în parte. Soțul meu este cu adevărat mâna mea dreaptă, cel alături de care îndeplinesc cel mai eficient ineditul fiecărei provocări din viață noastră.
Cum vedeți relația soț–soție după 16 ani de căsătorie?
Andreea Ogăraru: Relația soț–soție este ca o grădină în permanentă schimbare, care crește și se maturizează după cum dictează timpul, soarele, ploaia și alți factori naturali. Metaforic vorbind, pe parcursul căsniciei trebuie îngrijite florile, curățate buruienile, reparat gărduțul etc. Nimic nu rezistă neîntinat de la sine, ci trebuie muncit permanent. O căsnicie adolescentă ca a noastră, în vârstă de 16 ani, este ca strugurele copt și numai bun de savurat. Cu condiția să te fi îngrijit cum trebuie de roade.
Credeți că iubirea dintre un bărbat și o femeie se împlinește în căsătorie?
Andreea Ogăraru: Cu siguranță că da, însă trebuie să fim sinceri: nu în orice căsătorie se întâmplă asta. Împlinirea este idealul. Iubirea are și ea diferite forme: eros, ludus, agape… și altele. Este important să înțelegem ce tip de iubire îi purtăm celui de care ne-am îndrăgostit, ce tip de iubire ne poartă și acela nouă… Și apoi, după alți câțiva pași deosebit de importanți, cum ar fi — după cum spune un drag părinte ce ne-a „crescut” — să fii sincer și să spui celuilalt și defectele tale, nu numai calitățile, ne putem gândi la împlinirea prin căsătorie. În viața reală toată analiza aceasta nu se prea întâmplă și atunci nu ne rămâne decât să încercăm să ne ghidăm după niște valori adevărate și așa să mergem în aceeași direcție.
Aveți modele de familii ce vă inspiră?
Andreea Ogăraru: Da, desigur. Am avut bucuria de a întâlni familii minunate de la care ne-am inspirat, atât în România, cât și în Elveția și în Olanda. Este foarte important ca o familie să se adune cu oamenii potriviți, să aibă activități vesele și creative care să îi implice și pe copii. Vezi la o altă mamă cum reacționează în anumite situații, ea vede la tine, copiii se apropie… ai ei vorbesc cu tine câteodată despre ceea ce îi frământă și ezită să spună, ai tăi tot așa. Aceste lucruri nu le poți face cu oricine, ci numai cu cei care îți împărtășesc valorile, principiile, care îți umplu viața de liniște și bucurie.
Cum ați defini maternitatea?
Andreea Ogăraru: Drept cea mai complexă și mai benefică dintre toate formele de formare și transformare la care poți participa. Cu condiția să îți asumi, să te implici, să o primești cu calm și cu răbdare, să îți dai timp, să te asculți, să îi asculți pe copii atât cu urechile, cât și cu inima… Asta ca să vorbim despre beneficii.
Sunteți părinții a cinci copii. Sincer, v-ați simțit priviți ciudat, pe măsură ce mai aveați încă un copil?
Andreea Ogăraru: Poate că „ciudat” e mult spus, dar cu siguranță nu este privită drept normalitate alegerea de a avea mai mult de doi, poate trei copii sau, și mai și decât atât, alegerea de a avea toți copiii pe care i-ai putea avea. Unii nu înțelegeau și poate încă se întreabă de ce ai dori să ai mai mulți copii dacă ai avut deja șansa să ți se fi născut băiat și fată de la primele două „încercări”. Și înțeleg de unde vine asta, pentru că am fost și noi în pragul acela. După primul copil, soțul meu era convins că nu ar putea iubi la fel de mult un al doilea. Asta până s-a întâmplat să apară, desigur. Acum știm că avem în casă cea mai mare cantitate de dragoste pe care am avut-o vreodată, dacă pot să măsor așa.
Cum ați privit venirea fiecărui copil pe lume?
Andreea Ogăraru: Cu emoții la început de sarcini. Pe de o parte este gândul că vrei din tot sufletul să fie bine, să fii sănătos, să ai putere, să ai starea potrivită, să fii, totuși, bucurie și pentru ceilalți membri ai familiei, să nu te închizi… Iar apoi începi să simți cum va fi bebelușul din burtică. Am știut la fiecare în parte cum va fi, atât fizic, cât și ca personalitate, dinainte să îl văd… Este o conexiune atât de puternică. Eu am simțit implicarea Celui de Sus în sarcinile mele. Și am trăit în mod conștient intervenția Maicii Domnului, la care m-am rugat în timpul sarcinilor și, mai ales, al nașterilor.
Cum credeți că este privită o familie cu mai mult de doi copii astăzi în România?
Andreea Ogăraru: Sincer? Depinde de mediul din care provine și în care trăiește familia respectivă. Există această problemă a familiilor deosebit de sărace, aflate în situații de risc ori de criză, cu puțină educație, cu multe probleme de tipul consumului excesiv de alcool, abuzuri etc., care au copii pe care fie îi cresc în condiții teribile, fie îi exploatează sau îi expun în mod nepermis.
Există, de asemenea, etichetele de „pocăiți”, „habotnici”, „spălați pe creier”, care se pun unora dintre familiile din Biserică ce aleg să aibă copii mai mulți decât majoritatea.
Cunosc însă și familii cu mulți copii tare iubite și respectate, unde există mixul de educație, cultură cu cel de credință, cu cel de statut social… De acest tip de exemple cred că are nevoie acum marea masă a oamenilor. Exemple care să spele moștenirile negative din alte regimuri ce ne-au făcut pe noi ca popor să vedem familiile cu mulți copii ca pe ceva de speriat.
De aceea mie îmi place să dau drept exemplu familiile regale, nobile, contemporane sau din timpurile mai îndepărtate de noi, în care regăsim exemplul cu mulți copii alături de o implicare profundă în bunul mers al societății și al comunităților, a mamelor în cauză.
Și mă gândesc de la minunata Doamnă Maria Brâncoveanu, mamă de 11 copii, până la actuală prințesă Catherine, ducesa de Cambridge, pe care o vedem peste tot cu cei trei copii ai ei. Una dintre preferatele mele este Marie Chantal a Greciei, care are tot cinci copii, ca și mine. Regina noastră Maria, despre care se mai știe câte ceva, însă nu destul. Fiica ei, principesa Ileana, devenită maica Alexandra, care și-a dorit să nască pe pământ românesc — exilată fiind de fratele ei — atât de mult încât mama ei i-a dus în Austria o oală cu pământ românesc pe care a așezat-o sub patul nașterilor. Doamna Pia Brătianu este un exemplu extraordinar, mamă de opt copii și cea care l-a educat pe Ion I.C. Brătianu — că tot am aniversat Centenarul.
Putem fi mame de mai mulți copii și fără aceste exemple, însă ele cântăresc puternic în educația noastră și a celor din jurul nostru. Cei din jurul mamelor cu mulți copii au nevoie să știe aceste povești adevărate pentru a oferi susținere și a avea încredere în valoarea lor.
Cum ați descrie fiecare copil pe care îl aveți, din punct de vedere al unicității fiecărei persoane?
Andreea Ogăraru: Câte pagini avem la dispoziție?! Știți gluma aceea cu cele două bătrânele din cimitir, care după înmormântare și-au spus una celeilalte: gata, am vorbit destul despre copii!
Eric este foarte dornic să arate că face bine, că și-a însușit valorile familiei, că este responsabil. Este deschis, afectuos, ne îmbrățișează oriunde am fi și asta este minunat, vorbește mult, întreabă tot felul, citește, cântă, vrea să învețe să compună… Pune foarte mult preț pe prietenie și pe relațiile dintre oameni.
Natalia este foarte muncitoare, conștiincioasă, creativă, populară, fără să facă eforturi pentru asta, artistă înnăscută, balerină cu aptitudini serioase de coregraf. Este și foarte puternică psihic și nu se lasă doborâtă sau atinsă ușor. Scrie povești foarte amuzante.
Sofia este energie vie, veselie, exuberanță, toată un suflet, sinceră până la a te face să te întrebi de două ori dacă să o iei în vizită la cineva mai puțin apropiat; analizează imediat unde e de ea și intră pe sub pielea omului în cinci minute… ușor rebelă în devenire. Își dorește să picteze.
Trebuie să respir adânc…
Marc este un veritabil visător, haiduc cu multe săbii, cu gândul la Zorro și Cei trei muschetari, iubitor de natură, pădure, gospodar înnăscut, preferă să stea cât mai mult timp acasă, se oferă cel mai des să ajute la gătit.
Daniel, deși are doar doi ani, este un îngeraș — la chip — răsfățat de toată lumea, iar el o știe prea bine și acționează în consecință, curajos și puternic, dornic de joacă băiețească zdravănă. Îi plac mult animalele.
Încă nu avem sportivi declarați, dar mai sperăm…
Aveți o familie foarte frumoasă, dar și o carieră reușită, atât dumneavoastră, cât și soțul. Cum ați reușit acestea?
Andreea Ogăraru: Eu nu am chiar o carieră, ci am căutat mereu să lucrez, să învăț și să mă educ în acele direcții în care am simțit că a lucrat harul lui Dumnezeu în mine prin talanții sădiți. Am reușit asta pentru că mi-am dorit și pentru că am vrut să văd pe pielea mea dacă se poate să fac mai mult decât spuneau alții că se poate. Este adevărat că am și vrut să demonstrez celor din jur faptul că maternitatea nu te limitează, ci, dimpotrivă, îți deschide noi căi de înțelegere și creație. Și vă spun cu toată dragostea că o mamă de mai mulți copii poate face mai multe decât una cu un singur copil, în condiții de viață optime, fără situații deosebite. Este vorba despre acele conexiuni pe care le dezvoltă creierul în mod automat. Nu e neapărat meritul nostru, ci mai degrabă al felului în care suntem create. Și e ceva de care te convingi doar „pe încercate”.
Soțul meu, da, are o carieră începută încă dinainte de a ne căsători. Și este un domeniu care îți cere mult. Îl sprijinim așa cum putem, de mai bine de 16 ani încoace.
Viața, în general, ne oferă bucurii, dar și greutăți. Care ar fi bucuriile, dar și greutățile pe care le-ați simțit în viața de familie?
Andreea Ogăraru: Mă gândesc iarăși la o vorbă foarte adevărată, care spune așa: „Tot răul spre bine”. Asta nu înseamnă că răul devine bine, ci că o încercare, purtată cu nădejde, automat aduce un bine după ea. O impune balanța naturală. „Răul”, în cazul acesta, fiind greutățile fără de care nu putem percepe bucuriile cu adevărat ca fiind bucurii. Unii vor spune că ei reușesc, dar aș tinde să cred că sunt excepțiile. Și asta o explică foarte bine profesorul Mihai Dinu de la Universitatea din București în cărțile sale. Vă invit să le descoperiți.
Pentru noi, greul a venit odată cu decizia de a fi împreună peste tot. Asta a însemnat multe mutări, multe drumuri, schimbări de oameni, locuri, mentalități, școli, sisteme școlare, bagaje, lipsă de stabilitate, multă energie irosită, lucruri uitate ori pierdute. Nu avem încă un cămin așa cum îl visam, de exemplu. Dar am primit atât de mult pe alte căi, sufletește ne-am hrănit cel mai mult, am cunoscut oameni balsam pentru suflet și tot așa. Am avut experiențe care ne-au educat enorm.
Ce rol are Biserica în viața dumneavoastră de familie?
Andreea Ogăraru: Biserica are un rol central în viața noastră de familie. Este ancora care ne-a ținut bine de tot în multe momente delicate, fie prin învățăminte/valori, fie prin oamenii pe care i-am găsit înăuntru, fie prin răspuns la rugăciuni. Este unul dintre motivele pentru care am revenit în țară.
Ce le-ați transmite viitoarelor mame?
Andreea Ogăraru: Să se bucure și să nu se teamă! Să aibă curaj! Toată bucuria trece la bebeluș, precum și toată tristețea. Știți, mamele sunt din diferite categorii sociale și sunt conștientă că nu le putem da alt mesaj universal, decât acesta al bucuriei pentru propria alegere de a fi purtătoare unei alte ființe întregi, unice și irepetabile în istorie.
Ce ați vrea să le spuneți familiilor tinere la început de drum?
Andreea Ogăraru: Nimic nu se știe de-a gata de la început și totul se poate învăța. Există schimbare în bine după cum există și schimbare în rău. Depinde ce parte hrănim mai mult. Și nici hrănirea aceasta nu este definitivă și bătută în cuie, ci este un proces permanent pe toată durata existenței noastre pământești. Să nu credeți că noi suntem perfecți ori că ne considerăm așa și de aceea dăm sfaturi. Fiecare familie poate avea punctele ei forte pe care să le împărtășească celorlalți.
Să fie veseli, să se bucure de viață, să se răsfețe unul pe celălalt în orice chip reușesc, să prețuiască tot ce au, să cunoască lucruri și locuri împreună, să aibă pasiuni comune, să discute mult, să aibă răbdare, să citească, să își conștientizeze valoarea umană, dar și responsabilitățile… și să își aștepte cu bucurie copiii. Avem cea mai scăzută natalitate din ultimii 50 de ani. Statisticile spun că nu mai rezistăm mult ca neam și țară… Acesta este un semnal de alarmă care trebuie să ne facă să ne regândim alegerile. Este iarăși un semnal de alarmă la adresa celor care au responsabilitatea de a gestiona această țară într-un mod benefic pentru poporul ei. Avem nădejde la Dumnezeu că se poate schimba situația, ne bazăm și pe ajutorul sfinților sub a căror aripă ne aflăm, însă depinde foarte mult de noi.
sursa:Stiri pentru viata