SUA anunţă retragerea din Tratatul Forţelor Nucleare

Încălcările comise de Rusia expun riscurilor milioane de europeni şi americani. Este datoria noastră să reacţionăm în mod adecvat”, a declarat Mike Pompeo, citat de CNN, scrie Mediafax.

„Ani întregi, Rusia a încălcat fără remuşcări Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare”, a subliniat Pompeo, precizând că Washingtonul va suspenda respectarea acordului începând de sâmbătă. Moscova are la dispoziţie 180 de zile pentru a reveni la respectarea Tratatului INF, în caz contrar acordul va deveni nul.

La rândul său, preşedintele Donald Trump a afirmat că Statele Unite „au respectat în totalitate Tratatul INF în ultimii 30 de ani”. „Dar nu putem fi singura ţară care are obligaţii în virtutea acestui tratat”, a transmis liderul de la Casa Albă.La rândul său, preşedintele Donald Trump a afirmat că Statele Unite „au respectat în totalitate Tratatul INF în ultimii 30 de ani”. „Dar nu putem fi singura ţară care are obligaţii în virtutea acestui tratat”, a transmis liderul de la Casa Albă.Germania a cerut, vineri, Rusiei să revină la respectarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) şi să dea dovadă de transparenţă, pentru a evita ieşirea Statelor Unite din acest acord. „Tratatul INF a fost încălcat de Rusia, iar apelurile lansate în ultimele 60 de zile pentru mai multă transparenţă şi mai multe informaţii nu au adus niciun rezultat”, a afirmat, la Bucureşti, Heiko Maas, ministrul german de Externe, citat de agenţia AFP şi de site-ul cotidianului Le Figaro. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe a îndemnat Administraţia Vladimir Putin să revină la respectarea Tratatului INF. „Nu am observat nicio schimbare în comportamentul Rusiei în ultimele 60 de zile”, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe citat de agenţia Reuters.

Donald Trump ameninţă Rusia cu reacţii „militare” în contextul desfiinţării Tratatului INF

Statele Unite vor dezvolta modalităţi de reacţie „militară” pentru a opri orice avantaj strategic pe care Rusia l-ar putea obţine prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a avertizat vineri preşedintele american, Donald Trump, care a decis retragerea SUA din acest acord.

„De prea mult timp, Rusia a încălcat fără a fi sancţionată Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, dezvoltând şi amplasând în secret un sistem balistic care constituie o ameninţare directă pentru aliaţii noştri şi pentru trupele americane din străinătate. Mâine, Statele Unite vor suspenda obligaţiile asumate în cadrul Tratatului INF şi vor începe retragerea din Tratat, care se va finaliza în şase luni dacă Rusia nu revine la respectarea acordului prin distrugerea rachetelor, sistemelor de lansare şi echipamentelor asociate. Aliaţii noştri din cadrul NATO ne susţin total, întrucât înţeleg ameninţarea reprezentată de Rusia şi riscurile referitoare la controlul armamentului generate de ignorarea încălcării Acordului”, a declarat Donald Trump vineri, potrivit unui comunicat al Casei Albe…

https://romanialibera.ro/international/sua-anunta-retragerea-din-tratatul-fortelor-nucleare-771439

Comments (4)
Add Comment