În vârstă de 54 de ani, Harris este a doua senatoare de culoare din istoria SUA, fiind aleasă în urma scrutinului din noiembrie 2016. Proaspăta candidată la președinția SUA a deținut două mandate de procuror general al Districtului San Francisco (2004-2011) și alte două mandate de procuror general al Statului California (2011-2017), fiind prima femeie de culoare din istoria SUA care a fost aleasă în astfel de funcții. Fiică de imigranți, militanți pentru drepturile civice, Harris și-a anunțat candidatura în ziua în care se aniversează nașterea lui Martin Luther King.
Dintre toți democrații, fără nicio excepție pro-avort declarați, care și-au anunțat până în prezent candidatura, Kamala Harris este cea mai apropiată de rețeaua de Planned Parenthood (PP), liderul „industriei de avorturi” din SUA. Toate campaniile sale, atât pentru funcțiile de procuror general, cât și pentru Senat, au beneficiat de o susținere financiară însumând peste 80,000 dolari din partea PP, prin intermediul subsidiarelor de lobby și al altor grupuri de susținere a avorturilor afiliate.
La rândul său, în timpul mandatului de procuror general al Statului California, Harris a jucat un rol esențial în apărarea PP în scandalul din 2015, în care oficiali ai rețelei au fost filmați când negociau vânzarea de organe și țesuturi de la copiii avortați, o încălcare gravă a legilor federale. În loc să ia măsuri pentru investigarea cazului, Harris s-a îndreptat împotriva celor care au furnizat dovezile împotriva oficialilor PP, organizația anti-avort Center for Medical Progress (CMP) și a directorului acesteia David Daleiden. Membrii ai CMP au realizat sub acoperire mai multe filmări în care angajați ai PP își exprimau disponibilitatea să vândă părți din rămășițele copiilor avortați. Harris nu a inițiat nicio măsură împotriva PP, ci i-a anchetat și trimis în judecată chiar pe membrii CMP pentru încălcarea intimității, prin filmarea fără consimțământ și pentru intenția de a cumpăra țesuturi și organe ale copiilor avortați. Harris a făcut percheziții la domiciliul lui Daleiden și a confiscat toate materialele care incriminau PP.
Ca senator Harris s-a dovedit o susținătoare înfocată a avorturilor și o inamică înverșunată a celor pro-viață, poziție „răsplătită” în mai multe rânduri de către Planned Parenthood Action Fund și NARAL cu 100% rating.
Drepturile LGBTQ sunt un alt vector important în platforma politcă a noii candidate la presedentia Sua.
http://SUAhttps://stiripentruviata.ro/activista-pro-avort-candideaza-la-presedintia-sua/
Referire strictă la această persoană, poate viitoare președinte a SUA : are suflet negru.
Nu cred ca are vreo sansa. Nici democratii nu o sustin. Oricum Partidul Democrat din S.u.a. a ajuns o oficina a neomarxismului in fapt o formatiune de extrema stanga. Rarele voci mai moderate devin din ce in ce mai putine…