95% din medicii din Irlanda refuză să facă avorturi

Avorturile au devenit legale în Irlanda începând cu 1 ianuarie, însă doar 5% dintre medici sunt dispuși să facă avorturi, deoarece cred că oprirea vieților copiilor nenăscuți nu face parte din profesia lor.

Departamentul de Sănătate din Irlanda a comunicat că s-au înregistrat 179 de medici pentru a efectua avorturi, din care 30 au cerut ca numele lor să nu apară în lista publicată de guvern.

Grupuri medicale importante, cum ar fi Asociația Națională a Medicilor de Familie, cea mai mare organizație de acest tip din Irlanda, sunt de părere că legea avortului a fost trecută prea repede, fapt ce a creat un mediu „inacceptabil și periculos” pentru femeile din Irlanda, din cauza lipsei echipamentului medical și a procedurilor clinice pentru avorturi.

Medicii consideră că decizia lui Simon Harris, ministrul pro avort al sănătății, de a forța adoptarea legii, este motivată politic, iar „femeile din Irlanda nu vor ierta sistemul medical pentru introducerea unui serviciu periculos, de dragul oportunității politice”. Medicii au criticat și prevederile legii care permit fetelor de 15 ani sau mai mici fără știrea sau consimțământul părințlor.

Se așteaptă ca primele avorturi să aibă loc în această săptămână. Activiștii pro viață au început deja să organizeze proteste pașnice în fața clinicilor unde vor fi comise avorturi, în timp ce militanții pro avort cer autorităților să cenzureze discursurile pro viață, prin crearea unor zone-tampon în jurul clinicilor și spitalelor.

Irlanda a legalizat oficial avortul la 1 ian. 2019. Legea permite avorturile pentru orice motiv până la 12 săptămâni de sarcină și, în anumite condiții, până în luna a șasea. Contribuabilii sunt obligați să plătească avorturile, iar spitalele catolice sunt forțate să le efectueze.

Legea limitează strict protecția conștiinței pentru personalul medical specializat, iar sute de doctori și asistente vor fi forțați să facă avorturile sub amenințarea concedierii.

Politicienii pro avort fac presiuni asupra spitalelor să înceapă imediat efectuarea avorturilor, deși multe spitale au declarat că nu sunt încă pregătite din punct de vedere al aparaturii și procedurilor.

 

de Micaiah Bilger LifeNews

traducerea Știri pentru viață

Comments (0)
Add Comment