Salvaţi familia, salvaţi lumea

Transformați-vă casa într-o biserică domestică

Trebuie să ne întrebăm dacă suntem gata să facem ceea ce-au făcut în trecut taţii şi mamele care erau creștini: să ne transformăm casele în mici oaze în care credinţa va supravieţui – aşa cum au făcut creştinii în Roma, în Anglia, în Franţa – în timpul revoluţiei -, în Japonia, China, Rusia și în multe alte locuri. În orientul apropiat, astăzi, creștinii sunt deja omorâţi. Totul este însângerat acolo. Trebuie să ne pregătim.

Episcopul Athanasius Schneider, într-un interviu acordat recent, ne-a transmis câteva sugestii practice – şi voi cita câteva. Dar mai întâi să ne amintim că şi el a suferit în biserica clandestină din Uniunea Sovietică. Familia lui a fost trimisă în Gulag; a făcut prima împărtășanie în secret, pentru că altfel nu s-a putut. Astfel, acest episcop înţelege toate lucrurile despre care vorbesc – trebuie să ne pregătim pentru ceea ce el deja a făcut sub dictatura Uniunii Sovietice. Ne dă o listă ajutătoare şi voi citi câteva puncte din ea. El spune următoarele:

„Să vedeţi persecuţia ca pe un har din partea lui Dumnezeu – spre a deveni purificaţi şi mai puternici – iar nu ca pe ceva negativ.” Nu-i aşa că-i frumos? „Să vedeţi persecuţia ca pe un har al lui Dumnezeu”, spune el. „Studiaţi catehismul şi deveniţi profund înrădăcinaţi în credinţa creștină. Catehizaţi-vă copiii în fiecare zi ca și cum ar fi prima voastră datorie. Rugaţi-vă cu copiii voştri zilnic… Transformaţi-vă casa într-o biserică domestică. Ieşiţi din parohiile care împrăştie erori şi mergeţi la biserici care au o credință dreaptă – chiar dacă trebuie să parcurgeţi distanţe mai mari. Îndepărtaţi-vă copiii de şcoli dacă sunt învăţaţi lucruri nocive. Fiţi pregătiţi pentru persecuţie şi apăraţi-vă copiii.”

Acesta … ne dă sugestii practice despre cum facem față atunci când catacombele devin, din nou, reale iar nu doar figurative. Vom supravieţui prin puterea familiilor noastre şi prin credinţa lor – acesta e secretul prin care creștinii au rezistat fiecărei persecuţii timp de două mii de ani.

Într-un interviu pe care i l-am luat anul trecut în Italia Joseph Shaw a subliniat un punct interesant; a spus că motivul pentru care mulţi oameni folosesc contracepţia este că ei se simt descurajaţi, traşi în jos de societate, de secularism. Ei nu au nimic să le transmită copiilor lor. În opinia lui, acesta e principalul motiv al contracepţiei – lor nu le pasă, nu au nimic să transmită copiilor lor, nimic să le dea.

În perspectiva sa – iar eu sunt de acord cu el – doar creștinii au mulţi copii. De ce? Pentru că ei au cu adevărat ceva să le dea copiilor lor; ceva ce merită să fie transmis din generație în generație. Ei perpetuează specia umană, da, dar, de asemenea, şi credinţa; iar provocarea implicată în aceasta determină părinţii să dorească să primească atâția copii câți le va trimite Dumnezeu. Procedând astfel se obține o anumită siguranţă în ceea ce privește perpetuarea credinței, precum și în decizia de a face acest lucru.

Trebuie să fim gata să luptăm pentru asta. Dumnezeu ne cere acest lucru, de aceea ne-am născut acum: pentru a ne împlini partea şi datoria noastră ca urmaşi ai lui Hristos ce trăiesc într-o lume anti-Hristos şi anti-creştină. Amintiţi-vă ce i-a cerut Hristos propriei Sale mame de pe cruce. S-a uitat în ochii ei şi I-a cerut să rămână cu El. Şi ea a rămas. Dar ea nu era o zeiţă – ar fi putut să nu supravieţuiască durerii nemăsurate de a-şi vedea fiul murind pe cruce. Însă Hristos a glorificat durerile ei pentru că ele s-au oglindit în propriile Sale patimi.

Când ne unim suferinţele cu ale Lui împărtăşim momentul ultimei Sale agonii; când ne unim suferinţele cu cele ale mamei Lui înţelegem că trebuie să pierdem totul pentru El, să stăm – vulnerabili şi expuşi – la picioarele crucii, ținte ale batjocurilor și jignirilor de dragul Lui. Determinarea noastră ca părinţi de a fi diferiţi de lumea din jur va salva familiile şi sufletele copiilor noştri – dacă vom face ceea ce trebuie.

Împreună cu familiile noastre, la umbra Crucii

Dar trebuie să fim gata să stăm la umbra crucii împreună cu familiile noastre – iar acest lucru nu este deloc uşor. Nu este o sarcină uşoară. Dacă vrem să ne reuşească trebuie să începem acum; trebuie să ne întoarcem la felul în care erau rânduite lucrurile în viaţa de familie cu nu prea mult timp în urmă – lucruri de bază care nu erau atât de dificile dar pe care trebuie să le regândim. De exemplu, rugăciunea. Lista episcopului Schneider menționează acest lucru – între acelea care ne ajută să devenim o familie puternică.

Lucrurile mici, precum rugăciunea împreună, ne fac mari – şi prin aceasta mă refer la faptul că copiii voştri vă văd cum vă rugaţi. Sunt sigur că ştiţi despre ce vă vorbesc, dar, în cazul în care sunt persoane mai puțin familiare cu ideea de reconstrucţie a vieţii de familiei, vă rog să luaţi în considerare, de exemplu, și aprinderea unei candele în faţa unei icoane a Maicii Domnului așezată în centrul sufrageriei.

Transformaţi-vă sufrageriile în mici capele unde, în fiecare seară, tatăl şi mama îngenuncheaţi, se roagă împreună. Ei vor lăsa o marcă de neuitat în mintea copilului; însuși tatăl, puternicul tată care îngenunchează…, are un impact puternic. Taţii creștini au făcut asta de-a lungul a sute, a mii de ani, însă azi ne-am îndepărtat de aceste lucruri pentru că am devenit „progresivi”, „moderni” şi toate celelalte denumiri lipsite de sens – iar familiile se îndepărtează de aceste lucruri.

Pentru Dumnezeu, familiile nu mai mănâncă împreună! Nu are importanţă că sunteţi ocupat, este atât de important încât nu poate fi imposibil să faceţi un ritual din acest lucru. Sper că nimeni dintre dumneavoastră nu mănâncă vreodată la McDonald. În State toată lumea mănâncă la McDonald – apoi se grăbesc să ajungă la un oarecare meci de fotbal. Ideea de masă în familie nu mai există. Nu mai mănâncă nimeni împreună. Vă spun din nou: staţi la masă împreună, puneţi poate nişte muzică în surdină, faceţi-vă timp să puneţi întrebări copiilor voştri pentru a-şi practica aptitudinile lor sociale, aptitudinile de a petrece cu familia în timp ce vorbiţi despre lucruri importante. Nu subiecte religioase sau grele – ci doar lucruri interesante (istorie, literatură, muzică, filme). Reveniţi la acest ritual, la timpul petrecut înaintea culcării, renunţaţi la televizor, la filme sau la video; reînvățați jocurile în familie.

Însușiți-vă ideea că familia se susţine prin ea însăşi. Puteţi folosi internetul pentru a învăţa atât de multe despre marile sărbători creștine – precum Crăciunul sau Paștele – şi cum se sărbătoresc corect; dar trebuie să ne însușim ideea că familia se susţine singură. Dacă vă uitaţi din când în gând la câte un film e foarte bine – dar nu-i lăsaţi pe copiii să se uite singuri ci uitaţi-vă împreună la câte un film vechi, bine ales, care nu conține nimic ofensator sau imoral. Nu uitaţi să aveţi şi o mică conversaţie despre film după vizionarea lui!

Pentru mulţi dintre dumneavoastră afirmațiile următoare sunt clare și simpliste, dar pentru alţii, nu. Copiii au muzica lor, căştile lor iar aceste lucruri anti-sociale se întâmplă chiar în casă, chiar în micul sanctuar domestic. Copiii primesc prin muzică un mesaj complet diferit, ei sunt conectați la alte surse şi părinţii nu sunt atenţi sau chiar sunt de acord cu asta. Acest lucru trebuie să înceteze.

Nu există muzică pentru copii de doisprezece ani; familia trebuie să asculte aceeaşi muzică în casă. Copiii să nu stea la computere de capul lor – acest lucru e distrugător. Vom pierde acest război dacă nu încetează cele menționate mai sus.

Creșteți-vă copiii cu muzică bună, nu cu Miley Cyrus

Prieteni. Ar fi minunat dacă am avea la fel de mulţi prieteni ca în trecut, în anii ’50. Dar nu suntem în anii ’50 și, prin urmare, ar putea fi un pic mai greu pentru familii. Dar, din nou, situația de acum nu este fără precedent…

…Părinţii sfinţilor erau determinați să împlinească lucruri care nu-i făceau populari; însă este foarte necesar să protejați copiii – pe care îi aveți sau îi veţi avea – pentru ca societatea şi lumea de azi să nu-i tragă în jos.

Nu am timp să trec prin toate acestea aşa că mă voi îndrepta spre sfârşit. Am cinci fiice şi niciodată nu le-am zis : „Nu puteţi asculta Miley Cyrus sau Katy Perry”. Pur și simplu nu se gândesc să asculte așa ceva. Ele nu s-ar gândi niciodată la asta pentru că nu am ascultat niciodată în casă așa ceva şi pentru că au învăţat să cânte la vioară, la flaut, la pian şi se gândesc, în mod firesc, că genul acela de muzică nu e pentru ele.

Ca părinți puteţi evita o parte din aceste încercări prin înfruntarea lor cât mai devreme, prin influenţe culturale bune – astfel încât cele rele să nu aibă loc să pătrundă. Nu cred că e o știință savantă, dimpotrivă, cred că e foarte uşor de făcut şi trebuie să vorbim despre cum se poate pune în practică.

Am aici o întreagă secţiune cu materiale despre home-schooling: când există un asemenea atac asupra familiei nu este altă cale. Nu vreau să spun că toate şcolile sunt proaste, dar dacă vreţi să luptaţi împotriva culturii dominante, luptaţi împotriva a ceea ce se întâmplă în educaţie, împotriva lucrurilor care atacă familia – şi  nu există cale mai bună s-o facem decât prin școli domestice bine organizate, bine coordonate – și folosind toate materialele didactice și pedagogice pe care le avem la dispoziție.

Îmi pare rău că nu am timp să aprofundez; sunt un mare, mare susținător al home-schoolingului atunci când este posibil şi când există resursele necesare pentru a fi corect făcut. Dacă nu puteţi nu ar trebui să vă încumetați la așa ceva, dar dacă puteţi, este o cale puternică de a ţine familia împreună și de a rezista împotriva „culturii morţii” din prima zi a şcolii şi pe tot parcursul ei până la liceu. Nu pot sublinia îndeajuns cât de mult recomand home-scholingul.

Sper că cuvântarea mea nu a fost una sumbră și pesimistă – nu sunt defel tipul de persoană pesimistă, viaţa e minunată! Am şapte copiii care sunt cel mai minunat lucru din viaţa mea; am un băieţel de cinci ani, el este cel mai mic, şi eu deja sufăr de sindromul „cuibului gol”. Sunt îngrozit că va creşte, că într-o zi va pleca; acum este atâta bucurie în casa noastră.

Dacă vă veți face căminele cu adevărat creștine veți descoperi că acest lucru ascunde multe minunate răsplăți și daruri – toți cei care aveți copii și deja îi creșteți astfel știți aceste lucruri…

…Trebuie să prezentăm această contrarevoluţie creștină într-un mod care să angajeze tinerii, să-i determine să fie parte din ea…

Trebuie să stăm drepți şi să ne luăm angajamentul s-o facem. Faceţi home-schooling cu copiii voştri dacă aveţi oportunitatea. Nu există o cale mai bună spre a-i păstra în afara plaselor inamicului. Faceţi pelerinaje, jucaţi-că, rugaţi-vă în fiecare seară… Trebuie să avem tocmai acea atitudine, aici și acum, pentru a restaura viaţa de familie creștină.

Fraţi şi surori în Hristos, familia e cea care contează. Familia se află sub atacul forţelor iadului în societatea noastră, familia e cea care trebuie să supravieţuiască pentru că familia creştină este speranţa întregii lumi având ca model Sfânta familie a lui Iisus, Fecioara Maria şi Iosif, familie modelată de Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – şi care odihnește în braţele Sfintei mame, Biserica.

Dacă ne dedicăm toate eforturile pentru a restaura familia, pentru a o apăra şi a trăi viaţa de familie creștină, la sfârşit – când vom sta în faţa Tatălui cel atotputernic, Judecătorul tuturor – vom putea spune că ne-am făcut datoria în faţa lui Dumnezeu, în faţa semenilor noştri. Iar porţile iadului nu vor birui. Mântuitorul Hristos ne-a promis că va fi cu noi, totdeauna, până la sfârşitul lumii; să-i promitem azi că și dacă lumea ar sta împotriva Lui de acum până în veac, familiile noastre vor sta cu El până la sfârșitul lumii.

sursa: Cultura Vieţii