Situaţia era tensionată sâmbătă după-amiază în cartierul Palatului Elysée din Paris, unde forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestaţii mişcării ‘vestelor galbene’, care protestează faţă de creşterea taxelor la carburant, relatează AFP.
‘În jur de 1.200 de persoane sunt adunate în sectorul Place de la Concorde, apărat de un dispozitiv de securitate’, a anunţat Ministerul de Interne, într-un comunicat difuzat puţin după ora 17.00, scrie Agerpres.
Mai multe sute de manifestanţi au pendulat câteva ore între bulevardul Champs Elysées, strada Faubourg Saint-Honoré, unde se află Palatul Elysée, şi axele rutiere din jur. Cartierul fusese împrejmuit de poliţişti încă din cursul dimineţii, după ce manifestanţii anunţaseră acum câteva zile că obiectivul lor era să ajungă la Palatul Elysée.
‘Macron, demisia!’, a strigat mulţimea, la circa 100 metri de palatul prezidenţial, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului. Unii au aprins fumigene. Forţele de ordine, protejate de scuturi, au folosit gaze lacrimogene.
‘Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile’, a declarat una din protestatare, Béatrice, în vârstă de 49 de ani.
Puţin mai devreme, manifestanţii reuşiseră să blocheze parţial celebrul bulevard.
Potrivit ministrului de interne Christophe Castaner, în jur de 244.000 de ‘veste galbene’ au protestat sâmbătă în toată Franţa împotriva creşterii taxelor la carburant şi a scăderii puterii de cumpărare. Ministerul de Interne anunţase la prânz că s-au format peste 2.000 de adunări ale protestarilor.
Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv.
Accident mortal în timpul unui protest
Un protestatar care participa la o manifestaţie desfăşurată în Franţa, pe fondul creşterii taxelor de combustibil, a murit sâmbătă după ce a fost lovit în mod accidental de un autovehicul, a informat ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Manifestanţii încearcă să blocheze mai multe autostrăzi din Franţa, purtând veste reflectorizante, în semn de prostest după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a introdus taxe mai mari de combustibil.
În timpul manifestaţiei, o femeie aflată la volan s-a speriat atunci când a văzut protestatarii de pe autostradă şi a accelerat lovind fatal o altă femeie, au informat oficialii francezi.
sursa: România Liberă
[…] Link: https://www.buciumul.ro/2018/11/18/franta-244-000-de-manifestanti-in-toata-tara-o-persoana-a-murit/ […]
Tovarase Macron, Timmermans and co, NOI ROMANII SUNTEM PROFUND INGRIJORATI DE SITUATIA DIN FRANTA CARE A SCAPAT DE SUB CONTROL.
NU CREDEM CA FRANTA POATE PRELUA VREODATA PRESEDINTIA CONSILIULUI EUROPEI, IAR INCALCAREA LEGII PRIN GAZAREA OAMENILOE NEVINOVATI CARE PROTESTEAZA PASNIC FATA DE CIUMA MACRON NE MAHNESTE PROFUND. Vom sesiza forurili europene si desigur se va emite un raport MCV. Speram ca franta ( da, cu „f” mic, e bine) sa revina la valorile democrtice, asa cum functioneaza ele in Romania de exemplu.
MORARE, ESTI UN SECURIST-KGBIST MINCINOS SI ABJECT…