În timp ce prima caravană a emigranților ilegali se apropie de granița Statelor Unite, o a doua caravană se pregătește să plece din America de Sud către SUA. Administrația republicană de la Washington anunță că pregătește măsuri ferme pentru a-i opri pe emigranții ilegali la frontieră atunci când aceștia vor forța intrarea pe teritoriul american.
Prima caravană, din care au rămas aproximativ 4.000 de emigranți ilegali, se află încă pe teritoriul Mexicului, îndreptându-se spre nordul acestei țări, către frontiera cu Statele Unite. Membrii caravanei sunt în majoritate originari din statul Honduras, și au plecat către SUA acum o săptămână, în număr de aproximativ 7000. Duminică, ei au trecut granița dinspre Guatemala în Mexic, iar autoritățile mexicane nu i-au arestat, nici nu i-au oprit, ci le-au permis să își continue drumul către Statele Unite. Administrația de la Washington a criticat deja Mexicul pentru că nu a blocat accesul emigranților ilegali, însă autoritățile mexicane nu au luat în seamă obiecțiile americane, având în vedere că SUA expulzează permanent un număr mare de emigranți ilegali mexicani.
Între timp, o a doua caravană se formează în El Salvador, unde câteva sute de persoane se organizează cu scopul de a pleca spre Statele Unite. Autoritățile americane, prin Departamentul de Securitate Internă (DHS – Department of Homeland Security), monitorizează comunicațiile grupului din El Salvador, relatează NBC. Membrii acestui al doilea grup intenționează să plece către SUA peste o săptămână, potrivit DHS, care accesează mesajele transmise prin aplicația WhatsApp de emigranții care se organizează în El Salvador. Este de așteptat ca această a doua caravană să stârnească reacții virulente ale președintelui Donald Trump. Liderul american, de fiecare dată când evidențiază pericolul reprezentat de emigrația ilegală, dă ca exemplu emigranții ilegali din El Salvador care au fondat în SUA celebra bandă de infractori MS-13 (Mara Salvatrucha), una dintre cele mai periculoase organizații infracționale din Statele Unite.
„Caravana ilegalilor“ cere desființarea frontierelor americane
Între timp, în Statele Unite, opoziția formată din Partidul Democrat face eforturi să își ascundă sprijinul deschis pe care îl acordă emigranților ilegali. Intenția Partidului Democrat este de a slăbi granițele SUA în fața emigrației ilegale, sub pretextul unui teoretic imperativ moral al Statelor Unite de a adăposti emigranții aflați în situații sociale dificile: bărbați care nu își găsesc de muncă, copii, femei, etc. Comentatorul american David Frum amintește că liderii Partidului Democrat îi privesc cu simpatie pe emigranții ilegali din cele două caravane. De altfel, prima caravană a adoptat sloganul ”Oameni fără frontiere”, îndemn care rezonează cu viziunea democraților potrivit căreia însăși ideea de graniță ar fi ilegitimă și chiar rasistă, notează David Frum. Până în prezent, Partidul Democrat a blocat toate propunerile Administrației republicane de întărire a controlului frontierelor. Practic, Partidul Democrat lasă de înțeles că emigranții ilegali ar trebui să primească acces legal în Statele Unite doar pentru că aceștia nu își găsesc de lucru în țările de origine și pentru că în aceste țări există o infracționalitate foarte mare, analizează David Frum, citat de The Atlantic.
„Democrații“ slăbesc suveranitatea SUA
De asemenea, fosta Administrație democrată condusă de Barack Obama a realizat, în cei zece ani în care s-a aflat la putere, o legislație foarte permisivă cu emigranții ilegali, acordându-le acestora metode tot mai facile de a obține statut legal în SUA. Printre altele, emigranții ilegali, majoritatea veniți în SUA din cauza sărăciei, pot abuza de legislația care protejează refugiații persecutați pe motive politice. Astfel, orice emigrant care intră ilegal în SUA are posibilitatea de a solicita azil politic, pentru obținerea căruia nu trebuie decât să demonstreze că simte ”o teamă fondată de persecuție”, în țara de origine, pe motive sociale, religioase, politice sau rasiale.
Progresiștii din cadrul Partidului Democrat sunt responsabili și pentru ocolirea legislației federale anti-emigrație ilegală prin realizarea așa-numitelor ”orașe-sanctuar”. Numeroși primari democrați au împiedicat, de-a lungul timpului, aplicarea legislației anti-emigrație ilegală pe teritoriul orașelor pe care le-au administrat, astfel încât emigranții ilegali au găsit în aceste orașe americane protecție față de autoritățile federale americane care încercau să îi aresteze.
În prezent, progresiștii din Partidul Democrat se feresc să sprijine explicit accesul ilegal în SUA al emigranților care formează ”Caravana ilegalilor“, pentru a nu afecta rezultatele democraților în alegerile parțiale parlamentare din noiembrie. Cu toate acestea, liderii democrați cei mai dedicați desființării granițelor nu au rezistat tentației de a lua apărarea emigranților ilegali. Astfel, senatorul democrat de California, Kamala Harris, consideră că SUA ar trebui să îi primească pe teritoriul lor pe cei 4.000 de emigranți ilegali, demonstrând astfel toleranță. ”Puterea țării noastre a fost întotdeauna toleranța, faptul că știm să îi primim, așa cum trebuie, în special pe aceia care fug din calea conflictelor. Faptul că îi criticăm și îi demonizăm pe acești oameni nu servește intereselor țării noastre”, a declarat senatoarea democrată.
Trump: „Fără granițe nu putem avea o țară“
De cealaltă parte, președintele Donald Trump a caracterizat grupul de emigranți ilegali care se apropie de frontiera americană drept ”un asalt împotriva Americii”. ”Fără granițe nu putem avea o țară”, a adăugat șeful Casei Albe.
Parlamentarul republican de Alabama, Mo Brooks, i-a ținut isonul președintelui american, avertizând că grupul de 4.000 de emigranți ilegali e ”decis să atace suveranitatea națională a Statelor Unite”. ”Emigranții ilegali sunt o plagă pentru America. Foarte des, emigranții ilegali votează, tot ilegal, în alegerile din Statele Unite sau comit infracțiuni în care americanii sunt omorâți. (…) Cu această caravană de mii de oameni care vin ferm hotărâți să treacă ilegal frontiera și să ne ia cu asalt suveranitatea națională, acum e momentul, mai mult ca niciodată, să ne securizăm granița”, a afirmat parlamentarul republican Mo Brooks.
Numeroși infractori fac parte din ”Caravana ilegalilor“
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) a avertizat că printre membrii caravanei de emigranți ilegali se află numeroși infractori, printre care membri ai bandelor criminale sud-americane. De asemenea, DHS confirmă că în numeroasele caravane de mai mici dimensiuni care tranzitează Mexicul în direcția SUA se numără ”cetățeni din țări din afara Americii Centrale, de origine din Orientul Mijlociu, Africa sau Asia de Sud”, precizează The Epoch Times.
Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a anunțat că Poliția de frontieră americană nu va permite sub nici o formă accesul pe teritoriul Statelor Unite al emigranților ilegali din caravana de mari proporții care se apropie de graniță.
sursa: România Liberă
[…] Link: https://www.buciumul.ro/2018/10/29/sua-in-fata-invaziei-progresistii-zgaltaie-granitele-pentru-carav… […]
Sper ca Trump sa puna la granita tunuri si cuiburi de mitraliera pe care sa le foloseasca din plin. Dupa ce le va arunca din elicopter fluturasi cu mesaje de avertizare ca oricine trece granita ilegal va fi impuscat fara somatie, iar victima banii de inmormantare ii va cere de la Soros.. La razboi ca la razboi.
Daca America va cadea, lumea va fi in anarhie. STOP infectia de „batranel” Soros! STOP SOROS IN ROMANIA! STOP SOROS IN EUROPA!
P.S. Apropos de Soros, fac apel la toti lunetistii de buna credinta din lume….
Morare, infectios pan’la os
Mintea’ti este de prisos
Inima de asasin
Indobitocit de vin
In ograda lui Putin !
Antiputin culca-te la loc. Ramai in bula ta mica si paralela.
O ce veste minunata: Trump a anuntat ca va folosi armele de foc impotriva puroiului care vrea sa treaca granita ilegal in SUA, daca acesta va incerca trecerea frauduloasa a frontierei.
Trumpimputinit/va da foc planetei /de tar biciuit !