Dubios, antisemitismul trecea…

de Florin Dobrescu

Și s-a întâmplat… Astăzi, Președintele Iohannis a promulgat Legea care pedepsește drastic antisemitismul. Aceasta fusese adoptată în urmă cu o săptămână.

Într-o Românie în care mai trăiesc – conform recensământului din 2011 – 3271 de evrei, într-un stat în care însuși șeful comunității evreiești consideră că nu există un curent antisemit și în care nu există condamnări penale pentru antisemitism (infracțiunea fiind prevăzută și de alte acte normative), această lege a urmat parcursul legislativ într-un regim de urgență. De stringentă urgență…

În ce consta însă stringența care a stat la baza zorului dat de un Parlament obișnuit să treneze ani de zile proiecte legislative de importanță națională? Ce amenințări planau asupra insignifiantei numeric comunități evreiești, de a trebuit ca această lege să fie trecută la fel de intempestiv ca Legea 217/2015, pe ordinea de zi a unei Camere a Deputaților aflate altminteri în văpaia războiului din jurul ciopârțirii legislației privind corupția?

Se vor fi gândit inițiatorii acestei legi, dar mai ales cei aflați în dosul vitezei cu care ea a parcurs camerele Parlamentului, că disproporția dintre această inițiativă și realitatea de pe teren nu va aduce decât prejudicii comunității evreiești, generând mai degrabă reacții antisemite și dând apă la moară altminteri puținelor voci ale antisemitismului autohton?

Oricum, cazul legii antisemitismului reflectă încă o dată comportamentul servil al elitelor politice actuale, rezultat al unei mentalități care a impus României în lume imaginea unui stat-cârpă, numai bun de utilizat la orice ar fi de folos unora sau altora din mai marii momentului. Pentru că, da, și în spatele adoptării în regim de urgență a acestei legi se află un anumit lobby extern. Iar recenta vizită intempestivă a liderilor partidului de guvernământ la Ierusalim, care au reușit, prin luările de poziție aferente, să ne pună în cap întreaga Uniune Europeană, sunt doar o parte din piesele unui puzzle mult mai complex.

Personal nu m-am implicat în dezbaterile publice pe marginea proiectului legii antisemitismului. În primul rând pentru că nu m-a interesat în mod deosebit. Niciodată nu am fost bântuit de angoase antisemite și nici nu am manifestat idiosincrazii față de etnii sau religii. Includerea mea, anii trecuți, pe locul al treilea într-un raport al monitorizării antisemitismului reprezintă – prin absurdul său – un indicator al neseriozității obscurului Centru de Monitorizare și Combatere a Antisemitismului din România. Cazul urmând să constituie, în curând, subiectul unei acțiuni în Justiție (dar despre asta mai târziu).

Căci exact despre asta este vorba în povestea legii antisemitismului. Despre eforturile colosale ale unor cercuri interne de a susține și demonstra, în pofida oricăror evidențe, că în România antisemitismul reprezintă un fenomen considerabil.

Cum nu este așa, atunci aceste cercuri au făcut și fac tot ce le stă în putință pentru a incita, pe de o parte, o populație altminteri extrem de tolerantă, și pentru a minți, efectiv, forurile internaționale, falsificând realitatea prin raportări și studii întemeiate pe neadevăr. Acesta a fost mobilul defăimării în public și condamnării postume a unor figuri marcante ale culturii și demnității românești. Acesta este motivul incriminării poporului român pentru un antisemitism pe care de altfel nu îl nutrește.

Constituiți în organizații nonguvernamentale sau punând mâna pe instituții ale statului român, a căror finanțare de la bugetul de stat sporește constant ca urmare a aceluiași lobby extern, acești vajnici luptători împotriva antisemitismului și fascismului și-au creat astfel o adevărată profesie și o sursă de trai. Dar meseria de holocaustolog și antifascist trebuie să își afle și o justificare. Și atunci, acești indivizi sunt capabili să identifice antisemitismul sau fascismul chiar și pe o insulă pustie. Vorba veche: „nu trebuie să aibă și ei un servici?”…

Iar antisemitismul, acolo unde nu este, poate fi generat. Cum? Simplu. Iei pe Ogoranu sau pe unii dintre martirii anticomuniști cinstiți deja de ortodoxia românească drept martiri, și îi „demitizezi”. Mai exact, îi faci albie de porci. Inclusiv fasciști și antisemiți. Iar când până și cei mai echilibrați oameni de cultură din România, unii dintre ei chiar fervenți adepți ai liberalismului, academicieni și VIP-uri, sunt scoși din țâțâni și răbufnesc, indignați de atâta obrăznicie, atunci strigi cât te ține gura: „I-ați văzut? Antisemiții!” Sau pui mâna pe condei și faci rapoarte de monitorizare a antisemitismului în România. Și cauți pe Google toate figurile obscure care contestă Holocaustul sau înjură pe evrei, alături de alții care nu fac asta, dar vrei tu să fie antisemiți. Și dacă mai treci acolo și grafitti-urile cu zvastici strâmbe mâzgălite noaptea de puști beți sau drogați pe zidurile unde urinează după ce ies din pub-uri, poți să trimiți raportul la Departamentul de Stat al SUA, la UE, la ONU și oriunde îți mai trece ție prin cap. Și asta se cheamă că lupți cu antisemitismul…

Ca și în cazul legii antilegionare de acum trei ani, nici de această dată nu s-a găsit în întregul Parlament și nici între consilierii Președintelui României un singur om cu scaun la cap, care să oprească această absurdă inițiativă, arătând turmei de parlamentari lesne votândă în necunoștință de cauză, că tot acest proiect legislativ va genera, ca și acum trei ani, tocmai ceea ce își propune să descurajeze: antisemitismul. După cum nici unul dintre juriștii făcuți la normă prin fabricile de diplome de licențiați în drept, altminteri tare vocali când e vorba de masacrat codul penal în propriul folos, nu a fost în stare să sesizeze formulările deseori ambigue ale actului normativ, care lasă procurorilor spațiu de interpretare și de săvârșire a unor grave abuzuri.

Dar orice discuție este acum în zadar. Legea va intra în vigoare zilele acestea, contribuind și ea, odată în plus, la tabloul absurd al unei Românii ce pare că a înebunit. Dormiți în pace români, antisemitismul  fost învins.