Ședință de ”management al plebei”?

În timp ce liderii lumii occidentale se întâlnesc la mult mediatizatul summit G7 din Canada, la Torino are loc un eveniment care pentru presa de main stream pare să nu existe, desi o influențează în fiecare an, observă Cotidianul.
Rezumând temele reuniunii Bilderberg, site-ul american Zerohedge scrie că este vorba despre un program de ”management al plebei”. Liderii adunați la Torino se vor întreba de ce oare le pasă europenilor atât de mult de granițele, limba și cultura lor, ce să facă odată ce inteligența artificială și automatizarea vor duce la dispariția locurilor de muncă și cum să reformuleze discursul public într-o lume post-adevăr în care nimeni nu mai crede în ce scrie și vorbește presa de main stream.
Anul acesta au fost invitate la reuniunea Bilderberg 131 de personalități din America și Europa. Este pentru prima dată, cel puțin oficial, când la reuniunea Bilderberg participă un înalt oficial de la Vatican, cardinalul Pietro Parolin, secretarul de Stat al Sfântului Scaun. Sunt prezenți nelipsiții Henry Kissinger și Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la Munchen. Se află la Torino și cel mai puternic comisar european, germanul Gunther Oettinger, oficialul UE care își permite să facă declarații extrem de tranșante fără a-i fi teamă de reacția șefului său, președintele Jean-Claude Juncker. Oettinger este gazda anuală a unui ”mini-Davos”, în Alpii austrieci.
Puteți citi în întregime articolul AICI.
Comments (0)
Add Comment