IPS Teofan a oficiat Sfânta Liturghie de Sfântul Gheorghe la Botoșani, cu prilejul hramului municipiului reședință de județ. La sfârșitul slujbei, ierarhul a spus:
Dumnezeu a rânduit anumite legi. Printre legile cele mai importante pe care Dumnezeu le-a înrădăcinat în mintea oamenilor este aceea ca familia să fie formată din bărbat, femeie și pruncii lor. Un lucru mai sfânt și mai demn de apărat nu există cred în această lume. Oamenii de bine să își arate adeziunea lor vizavi de respectarea unei porunci a Domnului ca să se împlinească și la noi, așa cum s-a întâmplat și împlinit și în alte țări ale lumii, când oamenii au introdus în Constituție acest gând absolut curat că familia nu poate fi formată decât dintre un bărbat, soția lui și pruncii pe care îi binecuvântează Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu ne va binecuvânta și, primăvara asta sau începutul verii în cele din urmă, mai marii țării vor da ascultare glasului poporului să se organizeze, cum știți bine, ne tot dorim acest lucru, acel referendum pentru ocrotirea familiei, bărbat cu femeie, să nu fie nimeni de aici de față care să lipsească, Doamne ferește, la un asemenea eveniment și, împreună cu dumneavoastră, să aduceți fiecare câte cel puțin 50 de persoane, ca să se vadă care este, în cele din urmă, dorința oamenilor de bine din țara aceasta.
Sursa: Agerpres
Inalt Preasfintite, ce bine v’ar fi stat ca patriarh !