La Târgu Secuiesc a avut loc prima procesiune ortodoxă de Florii din istoria oraşului

În sâmbăta Floriilor a avut loc pentru prima dată în istoria oraşului o procesiune ortodoxă desfăşurată între lăcaşurile de cult ale celor două parohii din oraş: Adormirea Maicii Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt. La pelerinaj au participat credincioşi din Târgu Secuiesc, Brașov, Zagon, Brețcu, Sfântu-Gheorghe şi Lunca Câlnicului.

Pelerinajul de Florii își are originea încă din perioada secolului al IV-lea, la Ierusalim. Pelerina apuseană Egeria (alias Silvia sau Etheria), în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte, ne vorbește despre procesiunea ce se organiza în ziua Floriilor, după săvârșirea Sfintei Liturghii.

În România pelerinajul datează din perioada interbelică, dar a fost interzis de regimul comunist în 1948. Procesiunea a fost reluată în anul 2008 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Treptat, tradiţia pelerinajului de Florii s-a răspândit în majoritatea Eparhiilor Patriarhiei Române.

Foto: Mihai Târnoveanu

sursa: Basilica

 

 

Comments (0)
Add Comment