Alte trei localități din Republica Moldova au votat pentru Unirea cu România prin decizii ale Consiliului Local, potrivit Platformei unioniste „Acțiunea 2012”. Astfel, numărul localităților care aleg România ajunge la 17.
„Nu mai puțin de 17 primării de peste Prut sunt până în prezent semnatare a Declarației de Unire, în care reprezentații aleși ai comunităților își exprimă fără rezerve intenția de reîntregire a neamului prin Unirea cu România. În afară de acestea, mai sunt și alte localități unde atât primarul, cât și mulți dintre cetățeni semnează pentru Unire, acesta fiind și cazul Sadovei, satul de baștină a președintelui Igor Dodon. În următoarele săptămâni, alte zeci de localități vor semna astfel de declarații, totul culminând cu manifestația de Unire din 25 martie de la Chișinău, unde se vor aduna cel puțin 100.000 de oameni în Piața Marii Adunări Naționale”, se arată într-un comunicat al unioniștilor.
Localitățile care au votat Unirea, până în acest moment, sunt: Parcova (Edineț); Ulmu (Ialoveni); Bardar (Ialoveni); Ruseștii Noi (Ialoveni); Puhoi (Ialoveni); Văsieni (Ialoveni); Feștelița (Ștefan Vodă); Opaci (Căușeni); Gotești (Cantemir); Săseni (Călărași); Nişcani (Călăraşi); Sărătenii Vechi (Teleneşti); Grătieşti (Chişinău); Boghiceni, (Hânceşti); Codreanca (Străşeni); Floreni (Anenii Noi) și Tărşiței (Teleneşti).
„Sunt zile istorice pe care le trăim. E încurajator pentru mișcarea unionistă acest gest al primarilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova de a-și arăta dorința de Unire. Facem un apel către Președinție, Guvern și Parlament să răspundă cu dragoste fraților noștri care vor să se unească cu Țara, întocmai ca acum 100 de ani”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.
Totodată, Alianța pentru Centenar îi asigură pe semnatari că organizațiile componente vor depune toate măsurile necesare ca vocea lor să se facă auzită în rândul clasei politice de la București.
via Cotidianul
Doamne ajută Fraților!!!