Eminescu: 168 de ani de la naștere

„Toate-s vechi şi nouă toate…”

De ziua lui, să-l recitim pe Eminescu jurnalistul. Luciditatea şi aciditatea lui ne dezvăluie o lume românească pe care tindem să o idealizăm din uitare, ignoranţă sau ipocrizie. O lume care pare că nu s-a schimbat pînă azi. Aceleaşi racile, aceleaşi mari probleme (în esenţă), aceleaşi speranţe şi încordări. Ar putea fi o lectură dezarmantă. Mai cu seamă pentru că ştim că societatea românească din vremea lui Eminescu era totuşi mai bună, din multe puncte de vedere, decît cea de astăzi. În pofida tentaţiei de a cădea în deznădejde, la o privire mai atentă, putem să găsim şi motive de optimism, căci Eminescu ne indică sursa răului şi felul în care o putem elimina. Astăzi, ca şi ieri, soluţia este schimbarea clasei conducătoare. Nu întîmplător am spus clasa conducătoare, pentru că a înlocui politicienii e numai o etapă, obligatorie, ce-i drept. Iar pentru asta este necesară unirea oamenilor de bine, cum spune Eminescu, înainte cu mult de Ion Iliescu şi cu alt înţeles, precum se vede.

„Numai în zilele noastre individualităţi fără talent, fără caracter, fără muncă ajung miniştri şi oameni mari…

Cînd toate acestea se-ntîmplă, cînd un popor întreg asistă  la priveliştea de-a vedea risipindu-se banul public între feneanţi, cumularzi, reputaţii uzurpate, caraghioşi, plagiatori şi abecedare aristocratizate, de ce să nu pretindă şi ţăranul ca un stat care hrăneşte pe nulităţi cu cîte zeci de mii de franci pe an şi pe C.A. Rosetti cu cîteva mii de galbeni să-l hrănească şi pe el, dîndu-i moşiile statului fără bani?”.

Timpul, 16 Mai 1882

„Toate legile ce propun, toate măsurile ce iau nu sînt decît ideile demagogiei franceze, îndulcite şi aurite ca să le primim noi.

Niciodată n-au ţinut seamă de felul de a fi al poporului român, de deprinderile lui, de tradiţiile lui.

Astfel s-au ridicat liberalii, hulind trecutul glorios al acestei ţări şi dispreţuind tot ce era românesc şi cătînd să puie în loc idei străine, ca nişte adevăraţi străini. Şi după ce s-au ridicat, se ţin la putere numai prin înrîurire străină, prin apăsare străină, căreia servesc de instrumente”.

Timpul, 23 Mai 1882

„În sfera vieţii morale pare a nu mai fi existînd nici o idee serioasă care să-ncălzească sufletele şi să le ridice din mizeria vieţii de toate zilele. Ideile religioase sînt subminate de-un materialism brutal, ideile morale substituite prin maxime epicureice şi prin cinism; scandalurile se-nmulţesc şi iau formele cele mai degradatoare; ideea naţionalităţii chiar, atît de roditoare şi în stare a ţine loc multor goluri ale culturii, e subminată de teoreme cosmopolite şi socialiste. C-un cuvînt, zi cu zi ne americanizăm, zi cu zi devenim mai nepăsători faţă cu soarta poporului nostru propriu şi-n mijlocul acestei nepăsări, caracteristice numai pentru popoarele guvernate de despotism, singurul nerv care mişcă elementele dominante este goana după influenţă şi aur.

[…] Faţă cu aceste fenomene de descompunere pe toate terenurile nu e oare o datorie pentru oamenii de bine de a se opune uniţi acestui curent fatal, care ameninţă a atomiza pe cel mai numeros popor din răsăritul Europei?”.

Timpul, 27 Noiembrie 1882

„Franţuzul ia o bucată de metal în preţ de 50 de parale şi-ţi face din ea un ceasornic pe care ţi-l vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lînă cu un franc şi el ţi-o trimite înapoi sub formă de postav şi-ţi ia pe aceeaşi oca 20 de franci; franţuzul ia paie de orez, care nu-l ţin nimica, şi-ţi împleteşte din ele o pălărie, pe care nevasta dumitale dă trei sau patru napoleoni.”

Timpul, 13 Decembrie 1877

„Reacţiune! Reacţionari! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururea reînoită, pe care, deşi s-a discutat de atîtea ori, nu ne vom obosi de a-i arăta adevărata valoare, adică deşertăciunea.”

Timpul, 20 Decembrie 1878

„Se simte numai că puterea impozabilă este sleită cu desăvîrşire şi atunci zbiri guvernamentali acoperă ţara ca lăcustele, ori ca o armată de invazie şi se dezvoltă, sub protecţia guvernamentală, un fel de brigandaj oficial”.

Timpul, 13 Iulie 1882

Am redat citatele din masivul volum Mihai Eminescu – Opere politice, ediţie integrală, alcătuită şi îngrijită de Cassian Maria Spiridon, la Editura „Timpul”, Iaşi, 2009.

sursa: RostOnline