Protest la Ambasada Ucrainei

La data de 1 Ianuarie, 2018, intră în vigoare noua lege a educației a Ucrainei, care prevede limitarea drepturilor minorităților de a învăța în limba maternă.
Legea respectivă, aparută în contextul evenimentelor din estul Ucrainei, având ca scop stoparea procesului de rusificare a țării și obligarea cetățenilor de a învăța limba de stat, a fost aplicată mecanic, fără să țină cont de realitățile istorice.
Astfel, românii din Nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Sudul și Nordul Basarabiei au fost puși în situația în care, aflându-se pe pământurile sale strămoșești și fiind băștinași pe aceste meleaguri, nu au dreptul de a continua studiile în limba română.

La elaborarea noii legi a educației, statul ucrainean nu a ținut cont că prin asemenea condiții încalcă grav drepturile unui popor ajuns în componența Ucrainei în urma agresiunii Uniunii Sovietice din 1940, ca consecință a pactului Molotov-Ribbentrop, care a fost un act condamnat de majoritatea țărilor europene. Recunoscând că Ucraina, care la momentul agresiunii sovietice nu a existat ca o entitate independentă și suverană, nu poartă vina pentru aceste evenimente, primind aceste teritorii ca moștenire după destrămarea Uniunii Sovietice, condamnăm totuși acțiunile puterii actuale de la Kiev, ca unele agresive și discriminatorii față de populația românească băștinașă. Încercările de a intimida elita culturală românească din Ucraina și blocarea procesului de studii în limba română fac parte din acțiunile de deznaționalizare agresivă în stil bolșevic. 

În acest context, considerăm că statul Român, la fel ca și Republica Moldova, precum și întreaga societate civilă de pe ambele maluri ale Prutului, trebuie să se implice direct în susținerea românilor din Ucraina. Toți românii cărora nu le este indiferentă soarta fraților lăsați în voia sorții sunt datori să reacționeze prin toate căile posibile pentru a aduce la cunoștința comunității mondiale despre încălcările grave ale drepturilor omului în privința populației românești din partea statului ucrainean.


În acest sens, anunțăm pe toți patrioții români despre organizarea la data de 20 decembrie, ora 11:00, a acțiunii de protest în fața Ambasadei Ucrainei din Chișinău. Acțiunea va fi organizată concomitent cu protestul din fața Ambasadei Ucrainei din București, care va avea loc la fel la ora 11:00 și care va fi prima din planul de acțiuni pentru susținerea fraților români din Ucraina.

 

 

sursa: MNC-ND Basarabia

Comments (3)
Add Comment
  • Vlad eu

    Ukraina e un stat dictatorial care nu respecta drepturile omului, si asta nu o spune PUTIN in Rusia si nu e propaganda putinista, ci pura realitate confirmata inclusiv de Uniunea Europeana.

    Ukraina e un stat in incapacitate de plata, si toti banii care vin la buget aproape merg pe armament sa cumpere de la americani ca sa mai arunce in aer teroristii aia niste scoli si copii inocenti, sa mai ucida mame cu copii in brate cum s-a intamplat nu o data in multe localitati orase si sate.

    Noi NU avem nevoie de un asemenea vecin si un asemenea stat dictatorial si neo-nazist criminal in Europa!

  • Vlad eu

    Bande de tineret extremist ce se numesc neo-nazisti au atacat in Kiev mai multi pensionari pentru ca fluturau un flag al nostalgiei sovietice. Pe timpul lui Brejnev si Andropov in URSS s-a trait foarte bine! Cu mult mai bine decat se traieste azi in Ukraina sau in Moldova. Si asta ti-o recunoaste oricine, orice om de buna credinta.

    Moldova si Ukraina au fost granarul URSS-ului. Cele mai dezvoltate raioane agricole ale URSS-ului au fost premiate cele din Moldova RSSM sovietica. ASta in anii 70 si 80. Oamenii o duceau bine atunci in URSS. Nu confundati insa cu perioada stalinist-hrusciov-ista. Atunci oamenii au suferit cumplit. La fel si in Romania de altfel…

  • Vlad eu

    aceste bande de extremisti si huligani neo-nazisti au pus bomba Sinagogii mari din Kiev si au demolat-o. Asta e Ukraina de azi, un stat falimentar, in incapacitate de plata. Platile si salariile de doar 60 euro LUNAR pentru PROFESORI sunt inghetate de luni de zile, oamenii fac FOAMEA, nu au ce manca.
    -2 milioane de oameni, ucraineni si alte nationalitati au FUGIT definitiv in POLONIA vecina, sa caute un servici si o paine.
    -alt 1 milion oameni au fugit din Ukraina in RUSIA
    -alt 1 milion de oameni se afla in GERMANIA, Franta si toata UE.

    Iata unde a ajuns o tara Europeana mare : Ukraina. Din cauza prostiei oamenilor care s-au lasat influentati de o parte si de alta, politic, in loc ce sa stea acasa si sa-si vada de treburile lor au iesit in strada aiurea. A ajuns MOLDOVA un exemplu de STABILITATE dupa esecul falimentar ucrainean!