FEMEIA GÂRBOVĂ ASTĂZI: Un popor gârbovit de ploconiri, lingușeli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOȘATĂ DE PĂCATE și MANIPULATĂ să se simtă “LIBERĂ” când este mai ROBITĂ și să fie fericită SCORMONIND ÎN GUNOAIELE LUMII. Cum arată omul în-dreptat de Hristos?

Predici actuale ale Pr. Claudiu Melean la VINDECAREA FEMEII GÂRBOVE

UNDE PRIVIM, CE VEDEM, CE CULTIVĂM?

“Gata, imediat, cum vine cineva cu bani mai multi, noi gata, facem plocoane, linguseli. Pai asta inseamna ca suntem un popor garbovit, un popor care ne lasam dusi de nas, care ne lasam pacaliti, care ne lasam fraieriti de foarte multe ori de lumea aceasta plina de bani. Suntem multumiti, suntem fericiti ca avem de mancare, ca avem un loc de munca, ca avem „distractie”. Asa zicea cineva: „da-le la oameni mancare si distractie, si oamenii toti te vor asculta!”. Si, dupa principiul acesta, foarte multe popoare au fost manipulate, au fost duse unde au vrut conducatorii lor. Le-au dat de mancare si distractie. Si-n felul acesta au fost aplecati oamenii sa nu mai vada altceva. Sa nu mai vada libertatea adevarata, sa nu mai aiba verticalitate, sa nu mai poata hotari singuri nimic! Adica: ei sa vada gunoaiele si sa fie dirijati intr-o parte si-n alta dupa cum vrea politicul – ca sa zic asa. Si asta nu intamplator!“

Cuvantul parintelui Claudiu Melean (Cluj) la Duminica tamaduirii femeii garbove (2013):

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin!

Slavit sa fie Domnul!

Iubiti frati si surori, au fost asa de multe cuvinte in ziua de astazi si as vrea sa imi ingaduiti in cateva minute sa fac o legatura intre Evangheliile cu atatia bogati care au fost inainte – foarte multe – cu Evanghelia din ziua de astazi. Si am vorbit, si s-a vorbit aici foarte mult despre acesti bogati. Si as vrea sa vedeti ca eu ii aseman foarte mult cu femeia garbova. Stiti de ce? Pentru ca bogatii acestia priveau in jos. Si vedeau bogatia foarte tare si aceasta era problema lor, ca nu mai vedeau nimic altceva decat bogatia, asa cum femeia garbova nu vedea decat lucrurile pamantesti, lucrurile de jos. Si as vrea sa ne gandim ca un om care are verticalitate, un om vertical si cu coloana vertebrala – daca vreti fizic luand – dar cu verticalitate duhovniceasca, vede nu doar lucrurile de sus. Adica femeia garbova vede lucrurile de jos, omul vertical nu vede numai lucrurile de sus, ci vede tot, adica si cele de sus si cele de jos. Si asta are o importanta extraordinara, pentru ca omul investeste in ceea ce vede. Adica ceea ce vede pentru el este de mare pret, de mare importanta, are un impact foarte mare.

In mall-uri, in magazine, oamenii stiu, vanzatorii stiu, cei care organizeaza acolo stiu foarte bine ca produsele care sunt puse la nivelul ochiului se cumpara cel mai mult. Degeaba le pui jos, undeva ascunse acolo, ca acelea le vad oamenii, dar mai greu; sau sus, foarte sus – omul e foarte comod – ce vede in fata ochilor sai se vinde foarte repede. Si lucrul asta se intampla chiar in psihologia noastra, in tot ce priveste viata noastra de zi cu zi. Uitati-va, cum ni se baga la televizor anumite lucruri zilnic, zilnic sa le tot vedem. Incepem sa ne obisnuim cu ele si sa credem ca aia e normalitatea. Vedem pe internet anumite lucruri, si zilnic ni se face reclama – reclama tocmai asta face, ii baga omului in cap, fara sa vrea el, o anumita imagine, sa se obisnuiasca cu anumite lucruri in asa fel incat la un moment dat sa creada ca asta e normalitate.

Ei, omul care este vindecat de Hristos, care e ridicat de Hristos cu privirea in sus, cu privirea la Dumnezeu, acela stie sa priveasca si cele de sus, si cele de jos. Daca vreti, mergi in magazin si nu iei toate care iti sunt la nivelul ochiului, te uiti care sunt mai de calitate, care au pret mai bun. Deci, un om care se straduie sa gandeasca face lucrul asta, omeneste vorbind, apoi duhovniceste nu ar trebui sa fie cu atat mai mult? Sa analizeze lucrurile si cele de jos, si cele de sus. Omul care vede lucrurile de jos, investeste in cele de jos. Si zicea Sf. Nicolae Velimirovici foarte interesant ca, daca vezi cele de jos, cele pamantesti, si investesti in ele, le dezvolti foarte tare – si lumea de astazi, Europa de astazi a ajuns ca o femeie garbova – s-a dezvoltat asa de puternic pentru ca a investit si a privit lucrurile acestea pamantesti, de jos, si a investit tot in ea, in lumea aceasta de jos. Si de-aia au aparut acum, vedeti, mijloace moderne de comunicare, a aparut o tehnologie extraordinara, pentru ca omul a investit foarte mult in cele de jos.

Omul duhovnicesc nu investeste doar in cele de sus, ci investeste cel mai mult in cele de sus, si le dezvolta si pe cele de jos, implicit; adica are o viziune mult mai mare. Daca vreti e ca si comparatia dintre un vultur si o gaina. Pai, ce ar intelege gaina cand ar veni un vulturi si i-ar zice: „Pai, stai, ca lumea asta atat e de mare si de frumoasa, sunt munti extraordinari, si paduri, si vai, si flori, si campii.” Ce ar intelege gaina? Ea ar zice: „Asta e curtea mea, asta e totul, asta e toata lumea mea, am ce manca, am de toate aicea.”  Exact asa este diferenta intre un om duhovnicesc si un om lumesc care isi vede curtea lui, ograda lui foarte bine pusa la punct – are gunoi, are rame, are unde sa doarma, are ce manca si nu il mai intereseaza nimic altceva.

Si, de aceea, vedeti, impactul asta e foarte slab la noi, cand noi vorbim despre lucrurile ceresti: daca nu vorbim cu convingere, oamenii nu vor putea sa priceapa si sa inteleaga ce este dincolo de ograda lor, dincolo de ceea ce vad oamenii garboviti de patimi, de poftele acestea lumesti si trecatoare. O Europa garbovita, adica aplecata si, as zice eu, si tara noastra a inceput sa se garboveasca; nu stiu daca din cauza evanghelizatorilor [sectanti] sau din ce cauza a inceput sa se plece, si a inceput sa se plece in asa un mod rusinos. Adica, n-am nimic cu niciun popor din lumea aceasta, darcum vine cineva din America – imediat le facem plecaciuni. Stati un pic, noi avem o demnitate de romani, avem o demnitate de oameni verticali, de oameni credinciosi care am primit credinta de la Sf. Andrei. Si-atuncea trebuie imediat sa ne plecam in fata tuturor strainilor care au bani? Asta inseamna ca nu ai verticalitate. Gata, imediat, cum vine cineva cu bani mai multi, noi gata, facem plocoane, linguseli.Pai asta inseamna ca suntem un popor garbovit, un popor care ne lasam dusi de nas, care ne lasam pacaliti, care ne lasam fraieriti de foarte multe ori de lumea aceasta plina de bani, de lumea aceasta care investeste in cele de jos, care le dezvolta foarte puternic pe cele de jos, si care nu mai investeste – si ne invata si pe noi sa nu mai investim in cele de sus -, in cele ceresti.

Acum as vrea sa va intrebati: pentru ce ati facut pasiune, ce va pasioneaza pe fiecare dintre dumneavoastra? Adica, aicea e usor sa ne gandim la cele de sus si e frumos, dar eu zic ca e foarte putin sa te gandesti duminica 2 ore dimineata, 3 ore dupa-masa, 5 ore pe saptamana – e destul sa investesti si sa privesti la cele de sus?! V-as intreba: cand sunteti singuri, la ce va ganditi? Cand stai singur acolo, te pui seara la culcare sau ramai odata singur la serviciu, intr-o parte sau in alta, la ce te gandesti? Ca sa vedem cat suntem de garboviti sau de drepti, ce coloana vertebrala avem, duhovniceste. Haide sa ne luam si sa ne analizam mintea noastra si sufletul nostru. Pentru ca daca face unul o pasiune din Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie sa vina in mintea noastra cand suntem singuri, Dumnezeu trebuie sa vina in mintea noastra si cand suntem bucurosi, si cand suntem necajiti, si cand avem realizari, si cand suntem daramati, cand suntem imbolnaviti. Omul duhovnicesc le priveste pe toate si alege din fiecare – asa, ca si albina – din fiecare floare alege nectarul, alege partea cea buna, cum zicea Sf. Vasile cel Mare despre carti: Luati si cititi, cititi carti, si alegeti din ele toate lucrurile de folos, asa cum albina isi alege mierea si nectarul.

Eu as zice: haideti sa incercam, duhovniceste, sa ne dez-garbovim, cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, sa-L rugam pe Hristos sa-Si trimita mana Lui si harul Lui peste noi, ca sa ne ridice mintea spre cele ceresti, sa ne ridice inima, sa investim si in cele de sus, nu numai in cele de jos, sau sa investim fiecare, la fiecare parte, asa cat merita. Zicea Sf. Maxim Marturisitorul:

Da fiecarei parti a umanitatii tale ceea ce merita.

Adica trupului sa-i dai mancare, imbracaminte, atat cat este necesar. Dar sa-i dai si sufletului. Aici este pacaleala garboveniei duhovnicesti: omul da trupului de toate si incepe sa investeasca in el, incepe sa ii dea mult mai mult decat ii trebuie, si sufletului nu mai are timp, nu mai are chef, nu mai are pasiune sa-i daruiasca nimic.

Ei, cand omul lui Dumnezeu priveste garbovenia in toata uratenia ei, cand omul duhovnicesc vede ca diavolul vrea sa ne garboveasca si sa ne lege de pamantul acesta cu legaturi, cu lanturi, cu funii foarte puternice, acela Il roaga pe Hristos sa il dezlege, sa i le taie, acela merge si cauta dezlegarea cu tot sufletul, cu toata puterea lui. Omul cand intelege ca priveste prea ingust… – e foarte greu sa intelegi ca privesti ingust; mi-a fost mie foarte greu, multa vreme, sa inteleg ca am privit ingust, un segment foarte scurt, foarte mic, si sa vad ca Dumnezeu de fapt de acolo de sus priveste altfel, vede altfel. Si nu putem sa intelegem tainele acestea ale mantuirii sufletului, ale dez-garbovirii, decat daca privim in ambele sensuri, adica sa vedem tot.

Cand esti vertical vezi si sus, si jos, intelegi si lucrurile ceresti, si cele pamantesti. Le ziceam si dimineata, la predica: Cum sa intelegi cele ceresti daca inaintea ochilor tai si inaintea mintii tale se perinda mai mult cele pamantesti? Acelea iti raman in minte. Daca nu deschidem Sfanta Scriptura, nu avem cum sa pricepem lucrurile ceresti, nu avem cum sa intelegem tainele lui Dumnezeu, pentru ca aici sunt ascunse: in Scriptura, in Biserica, in rugaciune, in cantare, in dragostea frateasca. Numai prin felul acesta putem sa intelegem tainele ceresti, numai in felul acesta ne putem ridica privirea de la lucrurile, de la gunoaiele lumii de jos.

As vrea sa incheiem adunarea din ziua de astazi incurajati, incurajati de Hristos, Care vine sa ne ridice umplandu-ne de bucuria cunoasterii Sale, de bucuria deschiderii unui orizont mult mai larg, a deschiderii unei priviri mult mai intelepte, mult mai hotarate. Si sa Il rugam pe Hristos sa ne dea o forta, o binecuvantare sa fim statornici, sa fim verticali, sa avem coloana vertebrala – duhovniceste vorbind – in asa fel incat orice vanturi si orice furtuni, orice bucurii si orice realizari, oricat s-ar dezvolta lumea aceasta de jos sa nu fim impresionati de ea.

Si noi sa punem pasiune in lumea cea de sus, si sa incercam sa dezvoltam in inima noastra, si in inimile celor din jurul nostru, tocmai pasiunea si dragostea pentru cele ceresti, pentru cele dumnezeiesti. Si atunci vom vedea: cu cat le vom dezvolta noi mai tare in noi, si Dumnezeu va trimite dezvoltarea celor ceresti in inima noastra, si bucuria Lui cereasca va fi treptat, astazi un pic, si daca iti place si pui pasiune, Dumnezeu iti va da mai mult, si iti va da atata incat vom ajunge ca si inaintasii nostri. Si cred ca nu e imposibil lucrul acesta: ganditi-va la parintele Iosif, la fratele Traian, la atatia frati care au patimit, care au suferit. Ei au suferit plini de bucuria si de nadejdea intalnirii cu Hristos, pentru ca ei stiau unde sa priveasca, ei vedeau altfel toata lumea, priveau altfel toata tara aceasta, priveau altfel pe toti oamenii din jurul nostru. Nu-i priveau de jos, nu erau impresionati de bogatiile lor, de averile lor. Uitati-va la fratele Traian [Dorz], cand au inceput sa vina darurile din strainatate, nu s-a lasat sedus si impresionat de ele. Multi s-au lasat, din pacate, multi s-au lasat ademeniti de lucrurile acestea de jos: ba o haina, ba o mancare, ba nu stiu ce, si foarte multi oameni din ziua de astazi sunt pacaliti in felul acesta, foarte multi.Pentru ca pun pret mai mult pe cele pamantesti decat pe cele ceresti.

As vrea ca in ziua de astazi sa incercam fiecare dintre noi sa ne vedem echilibrul, sa vedem fiecare dintre noi cum stam cu viata noastra, cu garbovirea noastra duhovniceasca, cu garbovirea noastra sufleteasca, si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea un discernamant limpede si clar incat sa valorificam si sa dam fiecarui lucru valoarea lui adevarata, pe care Dumnezeu a lasat-o. Amin”.

Predica Pr. Claudiu Melean la Duminica tamaduirii femeii garbove (2012):

“Preacucernice si iubite parinte, iubiti frati intru Hristos,

Am inceput sa tresarim – cred ca fiecare dintre noi – dimineata, cand am vazut zapada, si acum am tresarit din nou cand am auzit cuvintele, pentru ca simtim bucuria Craciunului cum se apropie pas cu pas de sufletele noastre. Si parca ni s-au descretit fruntile, parca ni s-a indreptat spatele, parca viata duhovniceasca incepe sa intre mai cu putere in inimile noastre, mai ales ca am venit astazi la Sfanta Liturghie.

Biserica ne-a asezat inaintea inimilor noastre o Evanghelie, o minune pe care Domnul Iisus Hristos o face si care nu are in sinea ei un lucru spectaculos ca si multe alte minuni: o femeie garbova, o femeie cocosata, ”o femeie care nu se putea indrepta nicicum” – ne zice evanghelistul Luca, in cap. 13. Venise in zi „de sambata” in sinagoga. Stiti ca evreii merg sambata, praznuiesc „sambata” ca zi de odihna. Venise in sinagoga, si acolo o vede Mantuitorul. Adica in aceasta suferinta a ei, ii zice doar cateva cuvinte:

„Femeie, esti dezlegata de neputinta ta!”

Si-a pus mainile asupra ei, si ea indata s-a indreptat. Si slavea pe Dumnezeu. Pai, in asta sta toata minunea. Si de multe ori oamenii spun ca „nu e mare lucru”.

Nu stiu daca in ziua de astazi se poate ca, prin operatie, sa se vindece cineva de indoirea coloanei vertebrale. Dar cert este ca Mantuitorul vrea sa transmita ceva si prin vindecarea acestei femei. Ca nu degeaba precizeaza Sf. Luca ca „aceasta femeie avea un duh de neputinta, si nu putea sa se ridice in sus nicidecum”. Asta insemna ca ea mergea cocosata, si ce priveliste avea? Ia incercati sa mergeti aplecati in jos, si cu o carja de un metru-asa, si vedeti ce priveliste aveti, ce vedeti.De buna seama ca veti vedea mai bine asfaltul, lucrurile de pe drum, bordurile, darde buna seama ca nu veti vedea frumusetile – nici ale caselor, nici ale ninsorii, nici ale norilor sau ale soarelui, necum sa vezi cele mai mari frumuseti ale cerului. Si asta vrea sa ne arate Mantuitorul de fapt, ca omenirea intreaga, prin pacat, s-a garbovit, ca omenirea intreaga, prin departarea de Dumnezeu, a inceput sa priveasca la lucrurile de jos, a inceput sa-si indoaie verticalitatea duhovniceasca si sa nu mai vada cele ceresti, sa vada doar cele pamantesti. Si culmea stiti care este? Ca lumea in care traim parca acelasi lucru vrea sa ne invete – asa de multe lucruri ne inconjoara, care ne arata realitatile acestui pamant incat, daca am sta sa le analizam, am intra in disperare foarte repede.

Daca ati fi in locul unui duhovnic, al unui preot care spovedeste, si ati vedea cate probleme are fiecare om in parte, dincolo de aparentele care ne insala de foarte multe ori, daca ati vedea cate femei sunt necajite ca sunt batute de sotii lor, ca sunt injurate, ca nu sunt respectate, cati barbati sunt in tot felul de patimi – ale alcoolului, ale desfraului -, cati tineri sunt disperati ca nu pot sa isi gaseasca un rost in viata, ca nu-si gasesc un loc de munca, cati tineri vad ca nu mai are niciun rost sa invete, sa faca scoala, ca nu-si trec examenele sau ca le trec prin fel si fel de alte metode decat invatatul, poate ca, stand sa ascultati intr-un post al Craciunului sau al Pastilor o multime de spovedanii, ati pleca deprimati. Si cred ca nu se intampla lucrurile acestea degeaba. Hristos a dat preotului putere sa spovedeasca pentru ca el sa nu plece acasa daramat. Sa stiti, daca am fi numai cu puterea omeneasca, am fi daramati dupa cate auzim la spovedanie.

Dar Dumnezeu vrea sa vina in ziua de astazi si sa ne indrepte privirea in sus. Vrea sa ne spuna:

Nu mai priviti cu disperare la partea goala a paharului, nu mai priviti necajiti la cate rele se intampla imprejur, ci priviti cu nadejde la Cer, la viata vesnica, la mantuirea pe care Hristos a venit sa v-o daruiasca.

Pentru ca El S-a coborat din Ceruri tocmai din aceasta cauza, ca oamenii nu mai puteau sa priveasca spre Cer, ca oamenii au ajuns intr-o asa nesimtire – zice unul dintre parintii Bisericii, Sf. Maxim Marturisitorul -, ca nici n-au mai dorit cerul. Si m-am gandit: oare, cata realitate si in ziua de astazi! Cati oameni isi mai doresc Imparatia lui Dumnezeu, viata vesnica? Cati oameni doresc sa traiasca impreuna cu Dumnezeu si cu toti sfintii? Foarte putini. De ce? Pentru ca ne-a obisnuit lumea sa ne dorim cele de aici, de pe pamant, sa scormonim in gunoaiele lumii si sa ne bucuram de ele.

Am vazut un filmulet foarte interesant, un fel de desen animat, pe internet, cu un „porcusor” [Prikoke]. Un porc ce traia in cotet si zicea:

„Mai, oare ce vor dihaniile astea cu doua picioare cu mine de-mi dau atata de mancare? Poate ca vor sa ma sloboade la libertate, vor sa fiu mai puternic, oare de ce m-or hrani mai mult, dar eu nu pot sa mananc mai mult”.

Uite, vine pisica din curtea respectiva si zice:

„Mai porcule, hai sa te invat eu cum e cu libertatea adevarata. Uite, oamenii astia vor sa te ingrase ca sa te taie de Craciun”.

Si porcul zice:

„Du-te de aicea, ca esti animal siret! Tu vrei sa spui ca oamenii imi vor mie raul, vor sa ma taie! Nu, oamenii sunt prietenii mei, ei ma scarpina dupa ureche, uite – imi dau paie, imi dau laturi, imi dau de toate. Pai si-acum cum vii tu aicea sa imi spui ca ei vor sa ma omoare pe mine?!”

Si pisica ii spune:

„Eu am mai cunoscut si altii ca si tine, care au trait prin cotete din astea, si toti au ajuns prin racituri, prin carnaturi, prin tot felul de mese ale dihaniilor cu doua picioare”.

Si porcul zice:

„Dar ce am de facut?”.

„Pai uita-te, cotetul e putrezit de acuma de atata vreme, tu cat esti de mare, zi „Acum!!”, te trantesti in el si fugi in padure la libertate” – ii zice pisica.

Dar porcul zice:

„Cum libertate, dar nu am eu aicea libertate? Pai eu am tot ce vreau aicea. Am de mancare, am unde sa dorm, nu-mi lipseste nimic”.

Si atunci ia si se duce din nou la troaca, ca i-au pus oamenii iar ceva de mancare, si zice:

„Mai vino iar maine pe la mine si mai discutam”.

Dupa ce-am vazut desenul asta animat, m-am gandit cutremurat: cata asemanare cu noi, oamenii, cu lumea aceasta in care traim cu diavolul care vine sa ne insele, sa ne pacaleasca, care ne face sa avem impresia ca „noi avem tot!”, ca „suntem liberi!”. Zicea pisica acolo, la un moment dat zice: „tu n-ai nimic dar ti se pare ca ai totul!”. Si asa suntem noi oamenii: n-avem nimic, mai nimic pe pamantul acesta si ni se pare ca avem totul. Suntem multumiti, suntem fericiti ca avem de mancare, ca avem un loc de munca, ca avem „distractie”. Asa zicea cineva [“Marele inchizitor” al lui Dostoievski, n.n.]: „da-le la oameni mancare si distractie, si oamenii toti te vor asculta!”. Si, dupa principiul acesta, foarte multe popoare au fost manipulate, au fost duse unde au vrut conducatorii lor. Le-au dat de mancare si distractie. Si-n felul acesta au fost aplecati oamenii sa nu mai vada altceva. Sa nu mai vada libertatea adevarata, sa nu mai aiba verticalitate, sa nu mai poata hotari singuri nimic! Adica: ei sa vada gunoaiele si sa fie dirijati intr-o parte si-n alta dupa cum vrea politicul – ca sa zic asa. Si asta nu intamplator!

Hristos vine in ziua de astazi sa ne invete ca am fost creati oameni verticali. Cred ca am mai zis aici: in limba greaca „om” se spune „anthropos” si cuvantul asta analizat, inseamna „privitor in sus”. Omul a fost creat de Dumnezeu sa priveasca in sus, sa-si doreasca Cerul, sa doreasca mantuirea! Dar diavolul a-nceput sa-l faca sa priveasca in jos.

In femeia garbova din Evanghelie ar trebui sa ne vedem pe fiecare dintre noi in parte, si toata omenirea la un loc, [pe] care ne-a inselat diavolul sa privim si sa ne multumim cu cele de pe pamant, sa fim „linistiti si fericiti”. Si cand cineva ne spune: „pai, Cerul…, Imparatia lui Dumnezeu…, Viata vesnica…” zicem: „a, pai… interesante lucruri, frumoase! Dar mai treci maine pe la noi si-apoi mai discutam” – efectiv sa nu ne mai sensibilizeze nimic.

Hristos S-a pogorat din Ceruri ca sa ne explice lucrurile acestea, ca sa ne arate puterea de-a ne dez-garbovi, de a ne indrepta. Si-am pus intrebarea: oare, ce-nseamna un om vertical, un om cu verticalitate? Pentru ca femeia aceasta, dupa ce Mantuitorul Si-a pus mainile peste ea – ne spune Evanghelistul–: „s-a indreptat si-L slavea pe Dumnezeu”. A fost dezlegata de neputinta ei si, apoi, cu coloana vertebrala dreapta Il slavea pe Dumnezeu din Ceruri. Asta inseamna ca un om care are o verticalitate duhovniceasca nu se mai lasa clatinat in dreapta si-n stanga de nimic. Un om care are inaintea ochilor mantuirea pe care a adus-o Hristos, Imparatia lui Dumnezeu, chiar si dupa ce pleaca de la biserica el nu mai uita lucrurile acestea. Daca vreti, este ca o mama care, atunci cand are un copil mic, tot timpul ii poarta de grija. Chiar si atunci cand nu este in prezenta copilului, ea se gandeste: „oare ce face copilul meu acum, cu cine este acum?”. Am vazut familii care fac cu schimbul – si m-am bucurat tare mult – vin la biserica cu schimbul: o data vine tata, o data vine mama si celalat [parinte] ramane acasa sa aiba grija de copil. Dar sa nu credeti ca cel care este in biserica s-a rupt total de grija copilului – nici vorba! El se gandeste: „e-n siguranta cu sotul, sau cu sotia, sau cu cine l-am lasat acasa?”. Ei, in felul acesta ar trebui sa ne fie drag Hristos! Si viata vesnica! Chiar si dupa ce plecam din biserica noi sa ne gandim cum sa nu-L pierdem pe Hristos, cum sa avem grija ca Hristos sa nu fuga, sa nu plece de la noi! Sau, mai bine zis, sa nu-L alungam din viata noastra! Acesta este un om vertical.

Asta stiti ce-nseamna? Ca dupa ce-am iesit afara, cand vine cineva si ne supara, ne enerveaza, ne provoaca la manie, noi [sa] nu-L alungam pe Hristos maniindu-ne, ci-ncercam s-avem rabdare, sa ne stapanim limba, sa ne stapanim nervii. Asta-nseamna ca, daca cineva iti da bani mai multi, nu te duci in alta „Biserica”, nu te duci la alta secta, nu ti se schimba invatatura dupa cum bate vantul. Asta-nseamna ca, daca ninge afara, sau ploua, sau e soare, sau e caldura, tu stii ca duminica ai de venit la biserica. Nu te mai impiedica nimic! Asta-nseamna verticalitate! Inseamna ca, daca prietenii si colegii te-ndeamna la pacat, chiar daca sunt majoritari, tu nu cedezi, tu ramai pe pozitia aceea pe care te-a pus Hristos, pe care te-a pus Dumnezeu!

Uitati-va ce zice Sfantul Apostol Pavel efesenilor despre lucrul acesta:

„El ne-a dat pe unii apostoli, pe altii prooroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori spre desavarsirea sfintilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, pana vom ajunge toti la unitatea credintei si a cunoasterii Fiului lui Dumnezeu, la starea barbatului desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos”.

Si aici, fiti atenti,

„ca sa nu mai fim copii dusi de valuri, purtati incoace si incolo de orice vant al invataturii, prin inselaciunea oamenilor, prin viclesugul lor, spre uneltirea ratacirii; ci, tinand adevarul in iubire, sa crestem intru toate pentru El, Care este capul: Hristos”.

Ia, uitati-va ca Sfantul Apostol Pavel de atunci vorbea despre „a fi copii duhovniceste, purtati incoace si-ncolo”, despre „inselaciunea oamenilor”, despre „viclesugul unor oameni”. Sa stiti ca, si-n ziua de astazi, sunt foarte multi oameni vicleni, care-ncearca sa-i duca – mai ales pe tineri – spre pierzare. Deschideti numai internetul si veti vedea! Nu mai sunt vremurile acelea ca sa vina cu forta, sa vina „comunismul”, sau sa vina turcii, si sa ne oblige sa nu mergem la biserica si sa nu ne inchinam, ci sunt vremuri schimbate intr-un viclesug extraordinar, punandu-i omului la dispozitie tot felul de porcarii – omul sa se-nvete cu ele!

Chiar dicutam, saptamana trecuta, cu cativa tineri – si sa ma iertati ca vorbesc lucruri asa, mai „deocheate” in biserica: atunci cand au inceput „metodele contraceptive” sa fie lansate pe piata, toti „oamenii” au zis „Acuma s-a rezolvat <problema>! Putem sa desfranam cat vrem, ca n-o sa mai avem copii!” Si culmea stiti care-a fost? A crescut si numarul de avorturi, a crescut si numarul de-mbolnaviri, cu boli „cu transmitere”, pentru ca oamenii au avut, de fapt, un alt interes, un viclesug in spate: punand inaintea ochilor „metode contraceptive”, a fost o invitatie – „de-acuma e liber sa desfranati! Nu mai ascultati de ce zice Biserica, nu mai ascultati de ce zice Dumnezeu, de-acum aveti libertate”.„Libertatea” asta, din pacate, a ajuns o robie, au ajuns oameni dependenti de desfranare. America e zapacita ca foarte multi tineri se-mbolnavesc din cauza aceasta. De ce? Pentru ca unii oameni au incercat sa-i controleze pe tineri, au incercat sa faca bani pe pielea lor tocmai inducandu-le in cap, in minte, ca „e liber sa faci ce vrei: e liber sa te-mbeti, e liber sa te droghezi, e liber sa fumezi,...” – toate sunt prezentate ca „libertati”. Ca si porcul despre care va spuneam. Toti se considera „liberi”, toti se considera „drepti, dezgarboviti” – si aceasta este cea mai periculoasa boala: sa crezi ca esti bine dar, de fapt, boala sa lucreze inlauntrul tau.

De aceea as vrea ca, in ziua de astazi, sa ne gandim la ce a facut Mantuitorul pentru femeie: la dez-garbovirea ei trupeasca si sa ne gandim ca vrea sa ne dezgarboveasca si pe noi duhvovniceste! Vrea sa ne faca sa ne ridicam privirea in sus si sa ne ferim de orice fatarnicie, pentru ca omul care este fatarnic este garbov duhovniceste. Acela care joaca teatru, se prezinta in Biserica intr-un fel, in afara, in alt fel. Aceasta arata o micime a sufletului. De aceea, cei care erau de fata la vindecarea femeii garbove incep sa vada o alta problema: ca Mantuitorul „a calcat sambata” – asa spun fatarnicii, fariseii, mai marele sinagogii – „veniti in celelalte zile si va vindecati, iar nu sambata!”. Iar Mantuitorul vrea sa arate de fapt ca „sambata” – sau ziua Domnului – este si mai potrivit sa faci binele! E si mai potrivit sa te milostivesti de cel de langa tine! Sau, daca vreti, in „ziua Domnului” e si mai potrivit sa te indrepti duhovniceste, sa-ti ridici privirea spre Dumnezeu, sa te incurajezi, sa pleci acasa plin de nadejde ca – desi in jur ti se pare ca totul se naruie, totul se darama, totu-i plin de nedreptate, de minciuna, de neadevar – totusi Hristos ramane in Ceruri drept, demn, cu aceeasi randuiala, cu aceeasi dragoste, cu aceeasi bunatate, cu aceeasi iertare. El vine de Craciun din nou si Se pogoara in inimile noastre chiar daca sunt mai putini care-L doresc, chiar daca-s mai putini care-L cred, chiar daca sunt mai putini –sau suntem unul singur! – pana va fi unul singur, Hristos va veni! Hristos va avea aceeasi Evanghelie, aceeasi iubire, aceeasi iertare pana cand oamenii vor crede. Dupa ce nu vor mai crede, cand se vor gandi numai la cele pamantesti, atunci va veni Sfarsitul. Nu voi face caz de povestile, de basmele pe care le aduc unii oameni despre „sfarsitul lumii in 21 decembrie [2012]”. N-au nicio legatura cu Scriptura, nicio legatura cu Dumnezeu. Aici se va vedea si mai deslusit cata dreptate are Evanghelia cand spune ca „despre ceasul acela nu va sti nimeni”! Si aici vor ramane de rusine toti aceia care incearca sa manipuleze. Pentru ca a fost un film cu 2012 care i-a intaratat si i-a speriat pe toti oamenii. Aici se va vedea cata minciuna poate sa fie ascunsa subtil in filme, in anunturi, in reclame, in tot ceea ce ne inconjoara. De aceea, eu as zice: fiti cu mare bagare de seama la tot ceea ce auziti la televizor, la tot ceea ce cititi pe internet, la tot ceea ce se zvoneste, si nu va luati dupa povesti.

Singurul lucru adevarat este Evanghelia! Singurul lucru adevarat este Dumnezeu si mantuirea! Restul, toate s-au perindat prin istorie ca minciuni si s-au dovedit cu timpul, numai ca noi traim acuma in ele si de aceea poate ca tremuram un pic si avem emotii. Traim in mijlocul lor. Dar Evanghelia niciodata nu s-a aratat de rusine, niciodata nu s-a aratat mincinoasa. Toate s-au implinit! Mai urmeaza Apocalipsa. Mai urmeaza Sfarsitul lumii. Si acesta se va implini, dar nu dupa cum vor oamenii, ci dupa cum vrea Dumnezeu. Nici chiar dupa cum vor preotii – daca vreti. Eu n-o sa pot niciodata, chiar cu Evanghelia [in mana] sa vorbesc altceva decat ce spune Evanghelia, ca atuncea as deveni eu mincinos, chiar daca tin Evanghelia in mana. Evanghelia insasi arata adevarul! Evanghelia insasi ne poate tine vertical. Si – daca vreti – asa cum [la] un pomisor mic ii punem un tarus ca sa creasca drept, poate ca asa ar trebui sa punem Evanghelia, asa ar trebui sa-L punem pe Hristos langa noi si, prin citirea Scripturii, si prin spovedanie, si impartasanie – inca de mici-, pentru ca sa nu crestem pe de laturi, pentru ca sa nu umblam pe araturi, pentru ca sa nu o luam pe alt drum decat ne-a pus Hristos ca sa ajungem la destinatie, adica la Imparatia lui Dumnezeu.

Va multumim ca ne-ati primit cu colinda, am vrut sa va aducem bucurie pentru ca impreuna sa privim in sus, pentru ca impreuna sa nadajduim in Hristos Cel Care ne indreapta, Cel care ne intareste si Cel Care ne poate tine vertical. Amin!”

 sursa: Cuvântul Ortodox