Luptătorii anticomunişti paraşutaţi de aviaţia americană au fost comemoraţi la Jilava. Pelerinaj memorial în Fortul 13.

Zeci de persoane au participat sâmbătă 29.10.2017, în ciuda ploii şi frigului, la pelerinajul memorial dedicat luptătorilor anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA, desfăşurat la Fortul 13 Jilava, ca în fiecare an. 
Paraşutaţi de aviaţia militară americană, aceşti luptători instruiţi de CIA pentru sprijinirea Rezistenţei armate din România ocupată de sovietici, au fost prinşi de comunişti şi executaţi la 31 octombrie 1953 la Fortul 13 Jilava

Cei prezenţi – majoritatea lor aflaţi pentru prima oară la Jilava – au avut şansa de a-i asculta pe doi dintre supravieţuitorii terifiantei închisori subterane de lângă Bucureşti: Niculina Moica – arestată în 1959, la vârsta de 15 ani, şi condamnată la 20 ani muncă silnică, şi respectiv Gheorghe Nichifor – arestat la 17 ani, în 1949, ca membru al unei organizaţii de rezistenţă formată din elevi. Acesta împlinise cu o zi înainte 68 de ani de la arestarea sa, din 27 octombrie 1949, fapt ce a făcut şi mai emoţionantă evocarea d-sale.

Au fost vizitate: poarta de acces, infirmeria, ţarcurile de plimbare, secţiile celulare, camera duşurilor, Cazimca, celulele de pedeapsă, celulele de la Cornul Caprei, celula condamnaţilor la moarte, Reduitul.

Slujba de pomenire a celor 13 luptători paraşutaţi de aviaţia americană şi susţinători ai acestora a fost oficiată de doi preoţi chiar în celula condamnaţilor la moarte. A vorbit Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, care a reamintit că toţi aceşti oameni care au părăsit confortul traiului în Occidentul liber au fost

conştienţi de riscurile presupuse de aceste operaţiuni, pe care le-au asumat cu bărbăţie, crezând în eliberarea ţării lor de sub ocupaţia comunisto-sovietică.
Atmosfera apăsătoare a înfiorătoarei celule a condanaţilor la moarte s-a transformat, câteva zeci de minute, într-una de lumină şi pace spirituală.

Cei 13 luptători paraşutaţi de aviaţia SUA şi susţinători ai lor, executaţi la 31 octombrie 1953:

Alexandru Tănase

Ion Golea

Ion Samoilă

Alexandru Popovici

Ion Tolan

Ion Bucşan

Ion Buda

Gavrilă PopAurel CorlanGheorghe Dincă

Mihai Vasile VladErich Tartler

Ion Iuhasz

Prezenţi!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

 

 

Comments (0)
Add Comment