Cunoscutul actor James Woods a declarat că vederile sale politice conservatoare îi pun piedici în găsirea de roluri și a anunțat că se retrage din activitate.
Woods „se retrage din industria entertainmentului și speră să își «simplifice viața» odată cu vânzarea mai multor proprietăți pe care le deține pe coastele Statelor Unite”, se spune într-un anunț. Woods dorește să petreacă mai mult timp făcând fotografii, colecționând antichități și jucând poker, se mai spune în anunț.
În urmă cu câteva luni James Woods i-a transmis un mesaj lui Donald Trump în care îi cere să se demareze o anchetă în privința lui George Soros și trimiterea acestuia la închisoare. În opinia actorului, acest lucru ar rezolva toate problemele cu care se confruntă Donald Trump de când a preluat conducerea SUA: „Domnule Președinte, două cuvinte simple care v-ar rezolva toate problemele: George Soros la închisoare”.
Născut pe 18 aprilie 1947, James Woods este cunoscut pentru roluri din filme precum „Videodrome” (1983), „Once upon a Time in America” (1984), „Salvador” (1986, pentru care a primit o nominalizare la categoria „cel mai bun actor în rol principal” a premiilor Oscar), „Casino” (1995) și „Ghosts of Mississippi” (1996, pentru care a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor în rol secundar” a premiilor Oscar).
sursa: ActiveNews