Reînhumare a militarilor români căzuți la Stalingrad, fără onoruri militare, la dispoziția lui Rogozin

La Cimitirul Militar românesc de la Rossoşka, în apropiere de Volgograd – fostul Stalingrad – are loc astăzi (29 septembrie n.n.) ceremonia de reînhumare a rămăşiţelor a 345 de militari români decedaţi în luptele din 1942-1943. Aceasta s-ar putea, însă, desfășura fără onorurile militare cuvenite ostașilor căzuți în luptă, conform unei dispoziții emisă de vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Ceremonia este organizată în cooperare cu societatea rusă Memoriale militare, în baza Acordului interguvernamental româno-rus din anul 2005, precizează Radio România Actualități.

Vor participa: consilierul de stat Constantin Dudu Ionescu, din partea administrației prezidențiale de la București; senatorul Titus Corlăţean şi deputatul Bogdan Rodeanu, din partea celor două Camere ale Parlamentului României; Codrin Muntean, secretar general la Ministerul Apărării Naționale; reprezentanți ai Ministerelor de Externe și al Apărării. Vor asista atașați militari și reprezentanți ai birourilor de atașați militari acreditați la Moscova, inclusiv din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Polonia, Germania și alte state.

În timpul ceremoniei, care va fi deschisă de ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, vor fi depuse coroane de flori din partea instituțiilor de stat românești, iar un preot militar român va tine o slujbă de pomenire.

În acest context, ziarul rusesc Izvestia anunță că „evenimentul se va desfășura modest, fără fanfară militară și gardă de onoare”.

Potrivit publicației, o dispoziție în acest sens a fost emisă de Dmitri Rogozin, responsabil pentru pregătirea „sărbătorilor în cinstea celei de-a 75-a aniversări a victoriei Armatei Roșii în bătălia de la Stalingrad”. Vicepremierul rus ar fi luat această decizie la insistența activiștilor locali, nemulțumiți de pregătirile pentru ceremonia solemnă de reînhumare a militarilor români. Izvestia îl citează pe unul dintre aceștia, care afirmă că soldații români ar fi manifestat sub Stalingrad o deosebită cruzime.

Totodată, aceeași publicație prezintă și opinia unui istoric militar, Aleksei Isaev, care dezminte această afirmație, însă vorbește despre capacitatea de luptă extrem de redusă a Armatei Române, pe sectorul căreia a și fost spart frontul de la Stalingrad.

Rămășițele militarilor români s-au aflat, până acum, în cimitire de campanie din regiunile ruse Volgograd şi Rostov.

Cimitirul român a fost inaugurat în urmă cu doi ani, până în prezent, aici fiind reînhumare rămășițele a peste 660 de militari căzuți la Stalingrad. Reînhumarea lor, inclusiv ceremonia de astăzi făcând parte din eforturile statului român de comemorare a militarilor morți în cel de-Al Doilea Război Mondial, pe teritoriul Rusiei.

 

via Radio Chișinău

Comments (1)
Add Comment
  • mda

    in schimb pe pamantul Romaniei muncesc de zor militari romani la intretinerea mormintelor bolsevicilor invadatori – de ex predeal