Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a promulgat controversata Lege a Educației, care a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev în data de 5 septembrie 2017, anunță Agenția BucPress.
Potrivit serviciului de presă al șefului statului ucrainean, Petro Poroșenko a comunicat că reforma învățământului „este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației”, asigurând pașii necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european.
Președintele ucrainean, cunoscut ca un vorbitor de limba română, susține că noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ. În același timp, Președintele Ucrainei a subliniat importanța respectării în timpul procesului de învățământ a drepturilor minorităților naționale din țară.
„Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o atitudine față de minoritățile naționale care corespunde cu obligațiile noastre internaționale, care este în concordanță cu standardele europene, fiind un model pentru țările vecine”, a subliniat Petro Poroșenko. El s-a adresat Ministerului ucrainean de Externe și Ministerului Educației să desfășoare consultațiile necesare cu partenerii europeni, inclusiv cu Consiliul Europei.
La finele săptămânii trecute, după mai multe zile de tăcere, președintele Iohannis a anunțat că a contramandat vizita pe care urma să o facă în Ucraina, după adoptarea legii educației în această țară. De asemenea, Iohannis a decis să contramandeze și primirea șefului parlamentului de la Kiev la Palatul Cotroceni.
Comunitatea românească din Ucraina a încercat, în ultimele zile, printr-un apel adresat președintelui Poroșenko, să blocheze prin veto această lege, considerând-o una care determină asimilarea lingvistică a minorităților naționale. O scrisoare-apel similară a fost trimisă de românii din Ucraina și președintelui Iohannis, cerându-i să intervină de urgență în situația creată în jurul școlilor cu predare in limba română, care riscă acum să fie lichidate.
De menționat că Parlamentul Ucrainei a adoptat controversata Lege a Educației la 5 septembrie, iar apelurile disperate ale românilor din țara vecină către autoritățile de la București au început să curgă în zilele de după, președintele României a ieșit cu anunțul contramandării vizitei la Kiev și cu primele declarații pe acest subiect abia în data de 21 septembrie.
Ungaria reacționat imediat la vestea promulgării Legii Educației de către președintele Poroșenko. Ministrul de Externe al Budapestei a anunțat că țara sa va bloca orice tentativă a Ucrainei de apropiere de UE, informează siteul oficial al MAE ungur, într-un comunicat de presă.
„Vă garantăm că decizia respectivă va afecta dureros viitorul Ucrainei”, a subliniat Szijjarto, menționând totodată că decizia Președintelui Poroșenko este caracterizată drept „rușinoasă”.
Site-ul oficial al Ministerului maghiar de Externe îl citează, spunând că Poroșenko a declarat dorința Ucrainei de a se apropia mai mult de Europa, dar decizia de a semna legea „îndeparteaza de Europa, deoarece a fost făcut un pas imens în direcția opusă”, a spus Szijjarto. În Ucraina trăiesc peste 156.000 de etnici maghiari.
Ministerul Afacerilor Externe solicită ferm autorităților ucrainene să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura dreptul persoanelor aparținând minorității naționale române de a învăța în limba lor maternă.
Ministerul Afacerilor Externe regretă că, în pofida tuturor demersurilor autorităților române pe lângă partea ucraineană, care au semnalat că Legea educației în forma actuală diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității românești, președintele Ucrainei a promulgat, la 25 septembrie, actul normativ, precizează MAE într-un comunicat de presă.
Totodată MAE reamintește „ angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor și standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare a faptului că nivelul și calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noile norme.”
MAE va continua demersurile, inclusiv pe lângă organizațiile internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina, precizează diplomația română în comunicat, subliniind, în încheiere, că Ministerul Afacerilor Externe solicită ferm autorităților ucrainene să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura dreptul persoanelor aparținând minorității naționale române de a învăța în limba lor maternă.
Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, s-a întâlnit marți, la București, cu o delegație parlamentară română, la o zi după ce președintele Petro Poroșenko a promulgat controversata lege a educației, care limitează predarea în limbile minorităților.
Parlamentarii au dorit să obțină din partea ambasadorului Ucrainei o reacție oficială și să știe dacă „mai este cale de întoarcere” cu privire la noua lege a educației.
Cu această ocazie, deputatul PMP Constantin Codreanu a afirmat că Iohannis ar trebui să se autosesizeze.
„(…)Președintele ar trebui să se autosesizeze în actuala situație și să vorbească despre același lucru, dacă tot a făcut pe supăratul și a refuzat să meargă el în Ucraina (…) să se bată până la capăt, să meargă acolo. (…) să stea la masă cu Porosenko. (…) I-a trântit în nas domnului Porosenko ușa, dar nu a înțeles că ar fi fost mult mai importantă prezenta dânsului în Ucraina, chiar dacă nu i-ar fi fost plăcută o înfrângere cu care să se întoarcă la București. În același timp ar fi fost important să fie în mijlocul românilor noștri și la bine și, mai ales, la rău (…)”, a spus Codreanu, citat de Mediafax.
„(…) Vom cere să se retragă sprijinul international pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei. (…) Mi se pare un lucru firesc. Vom spune acest lucru (ambasadorului Ucrainei în România-n.r.). Am ajuns în situația în care putem spune deschis că România nu mai susține parcursul euroatlantic al Ucrainei pentru că Ucraina nu se mai comportă ca un stat care respectă valorile europene fundamentale, ci ca un stat care a revenit la logica nefirească a comportamentului sovietic”, a declarat deputatul PMP Constantin Codreanu, la Parlament.
sursa: ActiveNews