Protest față de vaccinarea obligatorie la București și în alte orașe ale țării. Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică: Acceptarea acestei legi înseamnă deschiderea unei Cutii a Pandorei. Dacă legea va trece, se prefigurează un nou totalitarism

Sute de persoane au participat, duminică, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul împotriva proiectului privind legea vaccinării. Protestatarii au strigat „Jos dictatura”, „Asasinii” și „Nu vrem vaccinare obligatorie”.

Prezent la protest, Virgiliu Gheorghe, biofizician și doctor în bioetică, a afirmat:
„După cum s-a spus și mai devreme această lege impune o schimbare a paradigmei legislative în România, în sensul că ne întoarce cu peste 50 de ani înapoi, în perioada anilor 50, când se puneau bazele regimului comunist. Și cred că face mai mult decât făcea la acea vreme legislația, în sensul că administrarea unor substanțe biologice străine organismului uman a fost făcută cu forța doar în perioada nazistă. De aceea, în urma procesului de la Nurenberg, s-a hotărât ca niciodată în istorie nimeni să nu mai fie obligat să i se administreze vreo procedură medicală cu forța. Există o mulțime de tratate internaționale care hotărăsc acest lucru. Iarăși este uimitor că această lege nu numai că încalcă articole ale Constituției României, încalcă nu doar legislația românească în vigoare, ci și majoritatea tratatelor internaționale privind drepturile omului, la care România a aderat prin intrarea în Europa. Se crează o breșă legislativă prin care face posibilă introducerea oricărei alte legi care să impună un altfel de consimțământ prezumat. Conceptul de „consimțământ prezumat” este un eufemism, o exprimare corect politică a faptului că statul consideră la un moment dat că nu mai trebuie să ceară consimțământul populației pentru a-i aplica un anumit tratament .
Dacă acceptăm „consimțământul prezumat în cazul acesta, al vaccinării obligatorii, vom trebui să acceptăm consimțământul prezumat și în cazul transplantului de organe, care a fost propus sub această formulă chiar în urmă cu ceva ani. Va trebui să acceptăm consimțământul prezumat și în cazul eutanasiei și în cazul în care ni se vor lua copiii dacă nu suntem de acord cu educația pe care le-o face statul. Acceptarea acestei legi înseamnă dechiderea unei Cutii a Pandorei, în contextul căreia nu știm către ce ne vom îndrepta. Cu siguranță se prefigurează un nou totalitarism, dacă această lege va trece.
Dacă legea va fi contestată și nu se va reuși punerea ei în practică, înseamnă că într-adevăr țările europei sunt pregătite pentru un nou bolșevism.
Suntem marginalizați într-un părculeț, în momentul în care am cerut acordul să facem un marș de la Universitate până în Piața Victoriei. Știți că mișcarea Rezist, care a protestat zile întregi în Piața Victoriei, nu a avut niciodată aprobare? De ce în cazul unei mișcări care pune la îndoială guvernarea și încalcă toate normele este voie, iar în cazul unor oameni care își cer dreptul de a-și apăra exprimarea voinței libere nu mai este voie? Nu este și acesta semnul unei întrepătrunderi într-un spațiu de dictatură?
De aceea v-am vorbit despre „consimțământul prezumat”. Când îl auziți să știți că este vorba despre dictatură! Nu există așa ceva, pentru că nimeni nu poate să presupună că eu sunt de acord. Trebuie să fiu întrebat, iar în momentul în care nu mai sunt întrebat înseamnă că cineva hotărăște pentru mine.
Mi se spune să am încredere în guvernanți că vor ști ce vaccinuri să administreze populației. Ce încredere să am, în condițiile în care economia a fost falimentată, sistemul educațional e la pământ, sistemul medical este distrus. Din păcate, v-o spun cu mare durere, românul este condamnat la moarte în societatea românească de azi. În ultimii 27 de ani, guvernatorii noștri au făcut tot ce s-a putut ca să distrugă România.
O vaccinare obligatorie la nivel național înseamnă să pui în mare risc sănătatea populației. Nu știm cine face aceste vaccinuri. Toată bătălia cu vaccinurile este bătălia cu propria noastră imunitate”, a spus Virgiliu Gheorghe în fața celor care au protestat duminică, la București, față de vaccinarea obligatorie.
Și la Cluj, peste 50 persoane au protestat, sâmbătă, printr-un marș, față de obligativitatea vaccinării copiilor și adulților, cerând Ministerului Sănătății retragerea proiectului. O tânără a afișat mesajul „Obligativitate = nazism”.
„Protestăm împotriva abuzului numit proiectul vaccinurilor obligatorii pentru copii și adulți. Încercăm să prezentăm părinților aspecte ale acestui proiectului de lege, postat pe site-ul Ministerului Sănătății la sfârșitul lunii iulie. Considerăm că se încalcă dreptul persoanei de a dispune de ea însăși, dreptul părinților de a decide pentru copiii lor. Niciun act medical nu poate fi și nu are voie să devină vreodată obligatoriu. Vaccinurile au reacții adverse care nu sunt cunoscute și prezentate suficient publicului, astfel încât cerem Ministerului Sănătății retragerea proiectului”, a spus una dintre protestatare, Cristina Ganea, potrivit Mediafax.
O tânără participantă la protest a venit împreună cu soțul și fetița în cărucior, afișând pe un tricou mesajul „Obligativitate = nazism”: „Protestez pentru că mi se ia dreptul la alegere, este corpul meu și eu decid ce voi face cu el din punct de vedere medical. Dacă mă doare capul, eu decid ce tratament urmez, nu poate nimeni să îmi impună un tratament pe care nu îl doresc. Exact la fel e și cu vaccinurile și exact așa era și în perioada nazistă, oamenii nu mai aveau dreptul asupra corpului lor. Dacă Hitler a hotărât să omoare atâția evrei, nimeni nu putea să spună nimic, asta era hotărârea lui. Acolo o să ajungem și noi dacă legea va trece”, a spus Ramona Titieni, care a precizat că fetița sa nu a fost vaccinată.
sursa: ActiveNews

 

Comments (0)
Add Comment