Biblioteca Academiei Române la 150 de ani de la înființare

Săptămâna trecută Biblioteca Academiei Române a aniversat 150 de la înființare, printr-o sesiune festivă.

Sediul actual al Bibliotecii

Din cuvântul directorului Bibliotecii, academicianul Florin Gheorghe Filip, am reținut câteva informații.

După un an de la înființarea Academiei Române în 1886, sunt inițiate primele colecții ale Bibliotecii acestei instituții, cu scopul de a conserva prin colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, ilustrând istoria şi cultura românească, și a genera elemente de cunoaștere ”pentru toți cei chemați să studieze viața trecută și prezentă a poporului român în toate manifestările ei”.

Biblioteca s-a format de la donația episcopului Buzăului, Dionisie Romano, ce a inclus și volumele oferite de căpitanul Constantin Cornescu-Oltelniceanu, cu un total de 6.000 cărți şi 400 manuscrise.

Biblioteca Academiei are statut de bibliotecă naţională din 1901 și statut de centru de cercetare din 1954, reatestat în 2007. Cuprinde 26.000 mp spaţii de depozitare a publicaţiilor și 9 săli de lectură cu cca. 200 de locuri. Actualul sediu al Bibliotecii datează din 2004.

Numărul de cititori a variat de la 73.000 (în 1955) la 65.000(în anii ‘80) și 30.000 în 2016. În 2016 au avut loc 98 mii consultǎri ale bazelor de date din BAR.

În prezent există peste 13 milioane de unităţi de evidenţă bibliotecară (în 1985 erau 6,5 mil.).

Manuscrisul cel mai vechi al Bibliotecii datează din sec. XII și este un Canon de penitență scris de Sf. Ioan Sinaitul. (sursa: acad.ro)

Biblioteca Academiei Române
Comments (0)
Add Comment