Să ne bucurăm cu sfântă bucurie, căci nu prăznuim nașterea unui sfânt, ci a celei mai sfinte decât toți sfinții. Să tresăltăm de duhovnicească veselie, că Împărăteasa îngerilor din pântece neroditor a răsărit, ca neamul omenesc să se bucure de nașterea din ea a Răsăritului Celui de Sus. Fără praznicul Nașterii Maicii Domnului nu am putea concepe celelalte zile sfinte ce țin de împlinirea planului de mântuire a neamului omenesc.
În fiecare an, prima sărbătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria reîntâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naștere o prăznuim în a opta zi a lui Răpciune, proslăvire menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire. Iată-mă așezat în fața unei neprihănite hârtii, cu nestăvilită vrere de a așterne câteva slove. Fără echivoc, mi-am zis, le voi dedica Împărătesei Cerului și a pământului, dar ce să spun eu, nevrednicul, despre Cea mai înaltă decât cerurile? Cum pot eu, cel încurcat în noianul atâtor scăderi omenești, să vorbesc despre buna mea Mijlocitoare și Ocrotitoare? Vă mărturisesc că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea și recunoștința, toată evlavia și bucuria, toată sfiala și prețuirea pe care le nutresc față de Născătoarea de Dumnezeu! Însă, cu smerenie și din dor nestins pentru Preasfânta, încerc să chezășuiesc câteva rânduri seninei sărbători ce va umple de lumină Biserica.
În primul rând, îmi năpădesc în minte rugăciunile stăruitoare ale bunicilor după mamă ai Mântuitorului Hristos, Ioachim și Ana. Câte lacrimi, câte doriri, ce îndelungată așteptare până ce au primit vestea zămislirii celeia ce va deveni templu viu al prezenței Fiului lui Dumnezeu în lume! Nimic din toate acestea nu a fost zadarnic. Prelunga nădăjduire și necurmatele rugăciuni nu au rămas fără răspuns. Milostivirea Domnului s-a dovedit biruitoare asupra suferințelor celor doi, de-acum fericiți părinți. La vârsta lor înaintată, nimeni nu se mai aștepta, nimeni nu mai spera ca ei să dobândească mila Dumnezeului Celui Preaînalt. Câtă bucurie a trăit vârstnicul Ioachim atunci când îngerul Domnului i-a vestit: „Ioachime, grăbește-te de te pogoară la casa ta, căci soția ta, Ana, va zămisli”. Ce să mai spunem de noianul fericitelor lacrimi revărsate de Ana la auzul șoptitelor graiuri ale lui Gavriil Arhanghelul, solul trimis din Cer: „Bucură-te, Ano, căci vei naște o fiică pe care o vei numi Maria și de care se vor bucura toate neamurile pământului”.
Aşa s-au petrecut lucrurile într-o aparent prozaică zi de decembrie, statornicită de tradiția ortodoxă în data de 9, când în calendarul nostru serbăm zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Și iată, după nouă luni, așteptarea, emoția au dat în clocot și s-au revărsat în lume ca negrăită bucurie și împlinire. Maria, mult dorita pruncă, s-a născut în casa drepților și rugătorilor ei părinți, a cărei locație este fixată de tradiția ortodoxă în Mănăstirea Seidanaghia (Sfânta Fecioară), aflată în proximitatea Bisericii Sfântului Mormânt. În partea dreaptă a bisericii principale a chinoviei, închinată praznicului Întâmpinării Domnului, s-a ridicat paraclisul Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare. Mănăstirea, asociată cu anii prunciei Născătoarei de Dumnezeu, se spune că a fost înălțată pe locul unde se găsise cândva casa drepților Ioachim și Ana. Sub biserica mănăstirii se află trei peșteri. Conform tradiției, în prima s-a născut Sfânta Fecioară, a doua era locul de rugăciune a Anei, iar cea de-a treia a adăpostit, inițial, mormântul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, ale căror trupuri, ulterior, au fost mutate în biserica din grădina Ghetsimani. Tradiția apuseană prezintă casa bunicilor Mântuitorului undeva în apropierea Porții Sfântului Ștefan din cetatea Ierusalimului, chiar în proximitatea ruinelor Scăldătorii Vitezda.
Revenind la ziua nașterii Mariei, tradiția consemnează negrăita uimire ce i-a cuprins pe toți, văzând frumusețea pruncei, boțul de aur curat din care va străluci Soarele dreptății, Iisus lumina lumii. La opt zile după naștere, Ana și Ioachim au chemat rudele și prietenii, oferind un ospăț întru nespusa bucurie și binecuvântare primită. Tot atunci, conform uzanței iudaice, au pus numele copilei, „Maria” – însemnând Doamnă, Împărăteasă. De ce s-a ales numele de Maria? Ne lămurește Sfântul Grigore Palama, spunând că trebuia să poarte acest nume, aşadar el nu a fost ales întâmplător. Fecioara Maria este Doamnă prin vrednicia ei de mamă a lui Hristos Cel întrupat. Copila Anei a primit numele Maria, căci cu adevărat ea va deveni Împărăteasa îngerilor și Doamna întregii lumi. Alți tâlcuitori au văzut în numele Maria, prin cele cinci litere componente, un adevărat acronim, concentrarea virtuților celor cinci femei renumite din istoria Vechiului Testament: litera „m” de la Miriam, sora lui Moise și a lui Aron; litera „a” de la Abigail, femeia cea frumoasă și înțeleaptă a lui Nabal; litera „r” de la Rahila, soția lui Iacob; litera „i” de la Iudit, văduva cu viață aleasă; iar litera „a” de la Ana, soția lui Elcana și mama lui Samuel.
Întorcându-ne la lumina sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, să ne bucurăm cu sfântă bucurie, căci nu prăznuim nașterea unui sfânt, ci a celei mai sfinte decât toți sfinții. Să tresăltăm de duhovnicească veselie, că Împărăteasa îngerilor din pântece neroditor a răsărit, ca neamul omenesc să se bucure de nașterea din ea a Răsăritului Celui de Sus. Fără praznicul Nașterii Maicii Domnului nu am putea concepe celelalte zile sfinte ce țin de împlinirea planului de mântuire a neamului omenesc. De aceea, Sfântul Andrei Criteanul consideră praznicul drept debut pentru celelalte sărbători creștine: „Această zi este pentru noi începutul tuturor zilelor sfinte. Cele sterpe și maicile, dănțuiți; îndrăzniți și săltați cu bucurie, o, voi, cele neroditoare: căci iată, cea fără de fii și stearpă, pe Născătoarea de Dumnezeu a odrăslit”.
de Arhimandrit Mihail Daniliuc Doxologia