Protest împotriva vaccinării obligatorii, duminică, în Piața Victoriei din București și la Piatra Neamț, in fața Teatrului Tineretului: Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului!

Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie, adoptat miercuri de Guvern, este primit cu proteste. Pe Facebook a fost creat deja evenimentul  „Manifest impotriva Vaccinării Obligatorii”. Astfel, este anunțat un protest pentru duminică, 13 august, la ora 16:00, în București, în Piața Victoriei.
„Protest liniștit împotriva obligativității de a vaccina. Doar părinții își pot asuma viața propriilor copii! Statul nu e părintele copilului! Doar noi putem decide pentru ei!”, se spune în apelul lansat pe Facebook, iar sute de persoane și-au anunțat deja intenția de a participa.
Un miting anti-vaccinare obligatorie este anunțat pentru duminică după-amiaza si la Piatra Neamț, intre orele 17.00-19.00,  in fața Teatrului Tineretului, conform vestea.net.
Potrivit proiectului Legii vaccinării, părinții au obligația de a se prezenta la medicul de familie, chiar dacă refuză vaccinarea copilului, caz în care riscă să fie audiați de Comisia județeană de vaccinare, altfel amenzile ajungând și la 10.000 de lei.
Draftul proiectului de lege menționează, la articolul 23, că „la data înscrierii copiilor sau a adulților într-o unitate de învățământ sau într-o altă colectivitate, așa cum este definită de prezenta lege, aceasta are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emisă de către medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii”.
La intrarea în colectivitate, copilul trebuie să fie vaccinat obligatoriu împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
Comments (1)
Add Comment
  • astia-s idioti sau doar crimnali?

    pai si atunci de ce se plang autoritatile ca nu mai fac romanii copii? cum sa faci copil daca iei 10 000 lei amenda ca nu ti-l vaccinezi? plus ca pun pariu ca amneda e doar primul pas – nu scapi doar cu ea , intai amenda pe urma dosar penal pe urma parnaie