Sute de neonaziști s-au strâns sâmbătă seara în orașul german Themar (est, landul Turingia) pentru un concert de muzică rock, pentru a doua oară în decurs de două săptămâni în mica localitate ce are o populație de numai 3.000 de locuitori, relatează duminică agenția DPA.
https://youtu.be/w0kpZ5QcVro
Potrivit poliției, au fost înregistrate 36 de infracțiuni în timpul evenimentului, inclusiv 21 de incidente, în cursul cărora unele persoane au afișat simboluri ”neconstituționale”. În Germania, legea care interzice afișarea de simboluri naziste a fost adoptată după cel de-al doilea război mondial și prevede o pedeapsă de șase luni de închisoare.
Circa 1.050 de persoane au participat la concertul de sâmbătă seara, de departe mai puține față de o prezență de peste 6.000 de neonazișți care au venit în urmă cu două săptămâni la Themar pentru un eveniment intitulat ”Rock împotriva dominației străine”.
Conform Ministerului de Interne al landului Turingia, concertul de acum după săptămâni s-a soldat cu șase cazuri de plasare în detenție. Printre infracțiunile înregistrate atunci s-au numărat cele referitoare la intimidare, vătămare corporală și încălcare a legislației privind armele.
Peste 450 de persoane au luat parte la un protest împotriva neonaziștilor, precizează DPA, conform Agerpres.
sursa: NapocaNews
Ma intreb ce cauta articolul asta aici!? Oare chiar nu ne ajunge gunoiul din media liberala (mai toata)?