În această zi de iulie 2017, francezi curajoși și preocupați de istoria țării lor, de memoria eroilor ei, s-au recules la mormântul Mareșalului Pétain, învingătorul de la Verdun, care se odihnește într-un mormânt trist, într-un colț al unui cimitir maritim, pe insula Yeu, unde a murit în 1951, fiind la acea dată cel mai în vârstă prizonier din lume. Noi nu uităm, în această zi aniversară, să salutăm pe fiii îndepărtatului regat al Valahiei, Moldovei și Transilvaniei, copii ai Romei, ca și francezii, al căror avânt, acum exact 100 de ani, mătura tranșeele imperiilor centrale în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Dar nu este singura amintire comună ce unește Franța și România. După ani de luptă, au venit victoria și gloria, triumfurile de la Trianon și Versailles, mareșalul Pétain și generalul Berthelot defilând, sub aclamațiile națiunilor învingătoare, în provinciile eliberate. Armata română a cunoscut încă o dată gloria, în campania victorioasă pentru eliberarea vecinilor unguri de tirania lui Bela Kuhn, acest comunist fără patrie, produs barbar al uniunii kazare cu fanatismul cel mai obscur.
Dar acest scurt contact cu monstrul născut din creierele bolnave ale lui Marx și Ulianov nu a fost suficient pentru a alarma popoarele victorioase asupra primejdiilor care le pândeau. Elite corupte în Franța,un rege nedemn în România au reușit să strice fructele unei victorii atât de greu dobândită.
Atunci, din inima acestor popoare, eroii se ridicară ! Morții din 6 februarie 1934, căzuți pe străzile Parisului, strigând :”Jos hoții !” și protestând împotrivă corupției, se întâlnesc în rugăciunile noastre cu umbrele glorioase ale Nicadorilor, Decemvirilor și Răzbunătorilor.
Uitând misiunea să de fiică a Bisericii, Franța a declarat un război inutil, pentru profitul unor puteri străine, și l-a plătit prin una din cele mai teribile înfrângeri din istoria sa. României i-au fost răpite de vecini hrăpăreți provinciile atât de greu eliberate cu 20 de ani mai devreme. Dar ce era mai rău urmă sa vină…
Încă din 1944, sub pretextul unei eliberări, aceiași comuniști care fuseseră combătuți cu succes la Budapesta în 1919, aceiași comuniști împotriva cărora căzuseră, luptând eroic la Majadahonda, Ion Moța și Vasile Marin, au devenit stăpânii momentului. Ei au asasinat 80.000 de francezi începând din 1945 și au trimis în închisoare pe bătrânul învingător de la Verdun. Pe cel ce făcuse Franței cadou persoana sa, revenit pentru a pansa rănile unei țări învinse în acea tristă primăvară 1940. Ei îl vor face să moară într-o mică celulă după 6 ani îndelungi. Ei au fost complicii asasinilor vietnamezi și ai distrugătorilor unui glorios imperiu.
În România ei au impus o placă de plumb și au așternut noaptea peste țara voastră. Dar în noaptea cea mai neagră strălucesc stelele cele mai frumoase! Fiii Franței vin astăzi să mărturisească strălucitoarelor stele ale Rezistenței românești, admirația lor. Nici un alt popor în această Europa ocupată, distrusă, sub jugul sovietic, nu a rezistat atât de mult cu arma în mână terorii roșii.
Sacrificiul eroilor francezi ai rezistenței împotriva lui de Gaulle, căzuți sub gloanțele plutoanelor de execuție ale acestui general fără onoare, prieten cu Ceaușescu, care a dat comuniștilor provinciile imperiului francez și a generat astfel mai multe sute de mii de morți prin populațiile fidele Franței, ar fi fost poate în van, dacă nu i-ar fi răspuns, ca un ecou, cel al represiunii mult mai atroce din Munții Făgărașului, din Dobrogea și din întreaga Românie. Pentru că, din străfundurile istoriei, știm că urmașii lui Decebal și Vercingetorix, chiar dacă Roma s-a impus prin Cezar și Traian, nu pot fi înfrânți.
Și noi, naționaliștii francezi, cântăm din când în când, gândindu-ne la morții noștri, acest cântec trist: „Plânge printre ramuri luna…”. Dar noi știm că moartea camarazilor noștri constituie temelia victoriei! Câțiva, victime ale modei epocii, ne privesc cu ironie: suntem o minoritate, iar ei cad pradă farmecelor decadente ale lumii actuale. Dar nouă nu ne păsa, victoria aparține întotdeauna unei minorități inaccesibile descurajării . Ziua de mâine va fi a noastră !
Fii Franței vă transmit, peste mări, munți și păduri, cu brațul ridicat spre cer, salutul lor și recunoștința veșnică a țărilor noastre milenare, pentru jertfa acestor fii ai României în anii de prigoană și suferință!
Ion Gavrilă Ogoranu? Prezent! Qui vive? France! Trăiască România!
Pierre Marie Bonneau,
reprezentant al Partidului Naţionalist Francez
Ce frumos,cat de magnific si patrunzator,pana in praselele sufletelor noastre,este mesajul transmis de naionalistii francezi Romaniei.Multumim,multumim din suflet,fratilor de sange si istorii.Acest mesaj se vrea a fi primul semnal de zvacnire a fiintelor napastuite ani,zeci si chiar sute,de fiara nevazuta a ragetului:”LIBERTATE,EGALITATE,FRATERNITATE”,raget ce a infiorat istoria peste 200 de ani.Desteptarea frati romani si francezi.
Incep sa imi aduc aminte ca a existat si inca mai palpaie si o alta Franta, mult iubita de Dumnezeu decat mizeria actuala din acel teritoriu.