A venit vacanța, cu trenul din Franța. Prin mall-ul Grand Arena bate vântul peste lespedea lucioasă, deși reducerile fac cu ochiul din vitrine. La etajul I, acolo unde e sediul temporar al Primăriei Sectorului 4, se dă Mircea Vulcănescu în rate. Azi e la ofertă o ședință extraordinară a Consiliului Local pentru abrogarea Hotărârii privind aprobarea propunerii Primarului Sectorului 4 în vederea schimbării denumirii Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”.
„Andrușceac Antonio (USR) – Prezent
Bărbălău Cosmin – Constantin (PSD) – Absent
Ceacâr Sorin – Ioan (USR) – Prezent
Delegeanu Dan – Bogdan (PSD) – Absent
Gâf Deac Ioan (PPU) – Prezent
Grozavu Cătălin (PSD) – Absent
Iancu Elena (USR) – Prezent
Marin Alexandru (ALDE) – Absent
Marin Ștefănel – Dan (PMP) – Absent
Moulin Guilhem Christian (USR) – Absent
Murgoci Mihaela (USR) – Absent
Negrilă Vasile (PPU) – Prezent
Pînzaru George – Daniel (UNPR) – Absent
Puiu Florian (PSD) – Absent
Sava Ioan – Răzvan (PNL) – Prezent
Simion Samir (PSD) – Absent
Stănoi Lucia (PSD) – Absent
Ștefan Daniel – Laurențiu (PNL) – Prezent
Șupeală Gheorghe (PSD) – Prezent
Tecuceanu Mărioara (PMP) – Absent
Trifu Vasile (PSD) – Absent
Turmac George – Adrian (PNL) – Prezent
Stolojanu Doina Delia (PSD) – Absent
Ștefan George Alin (PNL) – Prezent
Niculae Adrian (PNL) – Prezent
Călin Simion Dan (PPU) – Prezent”
Sunt 12 consilieri prezenți în sală. Promiseseră că vin și cei doi de la PMP, iar cu ei ar fi fost cvorum. Deci, putea fi luată o decizie. Dar pemepiștii s-au rătăcit pe drum. Cum vă spuneam, în mall sunt reduceri de vară…
„Vom discuta cu colegii noștri, vom convoca o altă ședință”
Sala în care se ține ședința de consiliu e însă plină. Sunt oameni veniți să susțină cauza păstrării denumirii Liceului „Mircea Vulcănescu”. Consilierul Antonio Andrușceac, reprezentant al grupului consilierilor USR, le mulțumește celor care s-au mobilizat și au venit la ședință, ieșind „din pasivitatea cu care prea mulți dintre noi au fost obișnuiți atâta vreme. Noi nu suntem aici să vorbim despre borduri, buget și alte lucruri care pot fi înlocuite, suntem aici să apărăm memoria unui neam, memoria unui erou martir. Probabil că, dacă nu vom face lucrul ăsta până la capăt, la rând vor fi alții: Radu Gyr, Cioran, Eliade, de ce nu, și Eminescu, la un moment dat…”
Consilierul Ioan Gâf Deac le cere iertare celor prezenți, în numele celor absenți. „Colegii de la Partidul Național Liberal au avut un amendament foarte bun, în sprijinul demersului nostru: de a suspenda hotărârea Consiliului Local până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de reabilitare a lui Mircea Vulcănescu. Este un lucru cu care suntem de acord, este un demers foarte bun, noi credem că această reabilitare se va produce. Există o hotărâre judecătorească dată de Tribunalul București pe 31 mai. Urmează să fie redactată sentința, după care va fi comunicată doamnei Măriuca Vulcănescu și, desigur, oricine poate, în 30 de zile de la momentul respectiv, să o atace cu recurs – este dreptul oricărui cetățean interesat sau a părților din proces. Noi, la propunerea colegilor, o propunere foarte bună, dorim să suspendăm efectele propunerii de modificare a numelui, până la rămânerea definitivă a deciziei. Noi credem cu tărie că nicio instanță din România nu-l poate condamna din nou pe Mircea Vulcănescu”, susține consilierul Ioan Gâf Deac.
El adaugă că „demersul nostru nu se oprește aici. Vom discuta cu colegii noștri, vom convoca o altă ședință… Cu speranță, eu cred că vom continua acest demers. Dar îl vom continua într-un principiu foarte simplu, creștin: acela de a înlocui un lucru pe care noi îl considerăm rău, fără a face lucruri mizerabile. Fără a jigni, fără a acuza pe nimeni. Pentru că nu vom înlătura niciodată un rău printr-un alt rău”, spune Ioan Gâf Deac.
El consideră că lucrurile n-ar fi așa de grave, precum par la prima vedere. „Să nu uităm totuși că nu a fost o hotărâre de schimbare a numelui, ci o propunere de schimbare a numelui. Deci, și pentru noi misiunea este un pic mai ușoară, sunt multe instituții și filtre prin care această propunere ar trebui să treacă. Noi sperăm din tot sufletul ca mesajul nostru să fie auzit. Avem reprezentanți, consilieri locali, în Consiliul de Administrație al Liceului «Mircea Vulcănescu». Și acolo vom merge, ca și consilieri locali, să ne susținem cauza, în condițiile în care această propunere ar ajunge pe masa Consiliului de Administrație al liceului”, spune Ioan Gâf Deac. „Știm că există o susținere puternică acolo, din partea profesorilor, din partea elevilor, actuali și foști, pentru acest simbol al nostru, al românilor, Mircea Vulcănescu.”
Peste 200 de profesori, elevi și părinți au semnat memoriul Liceului „Mircea Vulcănescu”
La ședința de azi a Consiliului Local al Sectorului 4 a fost prezentă și o profesoară din Liceul „Mircea Vulcănescu”. Ea a adus un memoriu semnat de peste 200 de persoane din cadrul școlii (profesori, elevi, foști elevi, părinți), prin care se solicită Primăriei Sectorului 4 păstrarea denumirii liceului.
„Nu a fost consultat Consiliul de Administrație al școlii, și nici nu există a propunere a Consiliului de Administrație în acest sens”, spune prof. Marilena Enache. „Mai mult chiar, profesorii și elevii liceului nu doresc schimbarea denumirii liceului nostru. Și, din câte știm noi, nu există nici vreun aviz al Inspectoratului Școlar al Municipiului București în acest sens.”
„Vreau să explic de ce nu dorim să schimbăm denumirea liceului nostru. Noi am cinstit, de-a lungul timpului, în fiecare an, memoria lui Mircea Vulcănescu, am organizat ziua școlii, iar elevii noștri au citit și au spus ce cunosc ei despre Mircea Vulcănescu în cadrul acestor zile festive ale școlii. Iar profesorii acestui liceu doresc să imprime calitățile unui economist bine ancorat în spiritualitatea creștină, românească, așa cum este Mircea Vulcănescu, așa cum l-am cunoscut noi în cadrul acestor manifestări dedicate zilei școlii”, explică prof. Marilena Enache.
Despre decizia Primăriei Sectorului 4 de a schimba denumirea liceului, doamna profesor a aflat de pe site-ul Active News, pentru că „nu a fost nicio informare în școală”.
Până azi, conducerea liceului nu a primit nicio comunicare din partea Primăriei sectorului 4. Deocamdată, unitatea de învățământ își păstrează denumirea. Iar actualii și foștii elevii, părinții lor, actualii și foștii profesori care doresc ca numele și bustul lui Mircea Vulcănescu să rămână acolo sunt acum pot semna în continuare memoriul, la secretariatul liceului.