Comitetul Naţional de Conducere al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) nu a agreat şi nu agrează nici o formă de totalitarism, fie el de dreapta sau de stânga. Nici o dată nu am acceptat conflicte inter etnice, sau confesionale.
Se ştie că după Cel de al doilea Război Mondial, cea mai mare parte a elitelor neamului românesc, adică, ce a avut acest popor mai demn, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional, au fost trimise la moarte, fiind judecate de aşazisele „Tribunale ale Poporului”. Ştim de asemenea, că aceste tribunale, prin completele lor de judecată formate din pleava morală a societăţii româneşti, au dat sentinţe dictate din afara ţării, multe dintre ele fiind de genul „criminal de război”.
A venit momentul ca Justiţia Română să ia act de caracterul samavolnic al tuturor sentinţelor date de „Tribunalele Poporului”!
În sălile acestor tribunale ale poporului erau aduse echipe de muncitori manipulaţi, deveniţi fără voia lor, trădători de neam şi ţară, să înfiereze pe cei aflaţi în boxa acuzaţilor, cerând condamnarea acestora la moarte. Aşa s-a scris între anii 1945-1950, o falsă istorie a românilor, pe care am fost nevoiţi să o învăţăm şi unii dintre noi. Aceste tribunale au servit un regim „ilegitim şi criminal”.
Astăzi, după aproape 70 de ani de la acele evenimente, nu putem fi doar mâhniţi, ci suntem chiar indignaţi de pretenţiile aberante ale Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, în încercarea sa de a ne lăsa fără mari personalităţi ale vieţii culturale din România. În concret, se cere instituţiilor Statului Român, eliminarea denumirilor unor străzi şi instituţii, precum şi dărâmarea unor statui şi plăci comemorative.
În concret, mă voi referi doar la trei cazuri şi anume, acelea ale lui Vintilă Horia, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr, toţi fiind mari personalităţi ale vieţii culturale a României. Cunoaşte cineva vreo crimă săvârşită de unul dintre ei !?
Culpabilizează cineva pe toţi foştii membri ai Partidului Comunist „ilegitim şi criminal”, cum că ar fi fost vinovaţi de zecile de mii de crime săvârşite asupra acestui popor?
Radu Gyr este poetul suferinţei neamului românesc, poetul suferinţei din detenţia politică a temniţelor şi lagărelor de exterminare din vremea comunismului. El trebuie să ocupe un loc de frunte în Istoria literaturii române.
Cerem cu fermitate stoparea unor astfel de acţiuni!
Unde sunt domnilor, „punţile toleranţei”? (vezi Simpozionul Internaţional).
Societatea românească de astăzi nu are nevoie de false tensiuni!
Abordarea aspectelor extreme din istorie nu trebuie să se facă în spirit extremist.
În prag de centenar, România are nevoie de reconcilierea deplină cu propria sa istorie.
Considerăm că o dezbatere publică, un dialog între cele două părţi, ar fi condus cu certitudine, la o înţelegere a fenomenului şi găsirea unor soluţii constructive.
În temniţele şi lagărele de exterminare din vremea comunismului, adică acolo la limita dintre viaţă şi moarte, am învăţat că iubirea şi iertarea mă fac mai puternic, mai înţelept. Şi m-au făcut.
Preşedinte AFDPR,
Octav Bjoza
O luqare de pozitie salutara!
daca tot se ia „pozitie”, atunci spuneti lucrurilor pe nume, numiti-i pe vinovati cu numele si prenumele ; daca nu… ce rost are
„Cerem cu fermitate stoparea unor astfel de acţiuni!”
Fermitatea o dau armele – mortul de la gropa nu se mai intoarce si nici propaganda maxista nu mai face!