Puerto Rico a hotărât printr-un referendum să devină al 51-lea stat american

Portoricanii au hotarat duminica, prin vot, sa devina al 51-lea stat american, intr-un referendum consultativ marcat de un absenteism puternic, care va necesita negocieri dure la Washington pentru a deveni realitate.

Potrivit Guvernului, 97% dintre participantii la referendum s-au pronuntat in favoarea perspectivei ca acest teritoriu american neincorporat, care se confrunta cu dificultati economice, sa devina stat american, relateaza Reuters si DPA.

Insa, dintre cele aproximativ 2,2 milioane de alegarori inscrisi, doar 23% s-au prezentant la urne, in contextul in care opozitia a indemnat la boicot.

Pentru ca Puerto Rico sa devina al 51-lea stat american depinde de Congresul Statelor Unite, prea putin entuziasmat de aceasta perspectiva.

Alegatorii de pe aceasta insula pe care se vorbeste spaniola au avut trei optiuni – independenta, dobandirea statutului de stat american sau mentinerea statu-quoului care dateaza din 1898.

Portoricanii sunt cetateni americani, insa au un drept de vot si o reprezentare in Congres limitate. Ei pot intra liber pe teritoriul Statelor Unite si in armata americana.

Criticii actualului sistem il deplang drept un vestigiu al colonialismului si apreciaza ca Washingtonul are o datorie morala sa transforme aceasta fosta colonie spaniola in stat cu drepturi depline.

In pofida faptului ca sunt cetateni americani, cei 3,4 milioane de portoricani nu pot participa in alegerile prezidentiale, iar delegatia lor in Congres nu are drept de vot.

Status-quoul a triumfat in patru referendumuri anterioare pe aceasta tema. Polarizarea intre sustinatorii independentei si cei ai integrarii in Statele Unite este foarte puternica.

Guvernatorul Ricardo Rossello, un sustinator al integrarii, a facut demersuri la Washington, insa nu a gasit sprijin.

Unul dintre motivele dificultatilor economice cu care se confrunta Puerto Rico consta in faptul ca datoria insulei, de aproximativ 70 de miliarde de dolari, este restructurata in prezent printr-o procedura asemanatoare falimentului.

O comisie de supraveghere a dispus taieri bugetare dure si dureroase, in pofida faptului ca Guvernul prefera o combinatie intre o stimulare economica, taieri si reforme structurale.

Daca Puerto Rico ar fi un stat american, s-ar putea declara insolvent in baza legislatiei americane. Acest lucru ar transfera Washingtonului cel putin o parte a datoriilor acestui teritoriu al sau.

Puerto Rico este afectat de o birocratie excesiva, cheltuieli sociale mari, o infrastructura slaba si migratia multor tineri.

 

sursa: NapocaNews

Comments (0)
Add Comment